Când am anunțat-o pe Sofia ultima dată că am o surpriză pentru ea, ce credeți că m-a întrebat?
– Cărți noi?
Mi-ar plăcea ca biblioteca copiilor să crească odată cu dorința lor de a citi și a descoperi lumea. Mi-ar plăcea ca filele cărților să aducă în viața lor liniștire și încărcare a bateriilor. De ce? Pentru că acestea sunt singurele care nu le-ar face niciun rău, ba dimpotrivă, nu le-ar crea nicio depentență distrugătoare (nu am văzut încă centre de permanență pentru a opri cititul compulsiv. :)) ) Nu fac excepție cu nimic de la gândurile pe care și le proiectează un părinte în ceea ce privește viitorul copiilor, așa-i?
Editura Cartemma ne cucerește de fiecare dată prin cărțile sale frumos ilustrate, cu mesaje simple, dar pline de esență. Azi o să vă vorbesc despre două cărți care se completează frumos și pe care nu am știut dacă să le încadrez la cărțile mamei sau cărțile copiilor. Cred că merg foarte bine în ambele categorii.
Cartea Mama este o carte emoție, sentiment. Te trece prin câteva stări, îți aduce pe chip ba zâmbetul, ba tristețea, ba melancolia. Am invitat copiii într-o zi la prânz să îmi țină companie în timp ce o răsfoiesc. Cartea aceasta cred că este ca un tribut adus tuturor mamelor din lume. Nu știu cum sună textul în limba lui de origine, dar în română, deși versurile nu au rimă, reușește să transmită emoție. Parcă uneori nu e suficient de mult dezbătut subiectul, te lasă să citești printre rânduri, dar atunci a fost momentul in care eu a trebuit să scot nasul din carte și să le explic ce vrea să zică autorul.
Cartea este o colecție de momente prin care (poate) trece o mamă: îndrăgostirea de tatăl copilului, de copil, surprinde gândurile mamei când își privește copilul dormind, temerile mamei că puiul va crește și nu o va mai vizita, zilele unei mame de gemeni, a unei mame-militar ce trebuie să plece în misiune, a unei mame din Alaska sau a uneia din Africa, a unei mame care și-a pierdut copilul și care nu mai știe dacă acum se mai poate numi tot mamă și dacă da, a cui mamă este ea? (Starea de doliu a unei mame mi-a fost greu să o descriu Sofiei și, după încercarea mea de a-i zice că sunt și copii care mor, toată ziua m-a întrebat de la ce poate muri un copil.)
Mama, scrisă de Helene Delforge și ilustrată superb de Quentin Greban, vrea să ne reamintească că o mamă, indiferent de locul unde locuiește, de starea ei materială, are aceleași stări, trăiri, dorințe, aceea de a-și vedea copilul bine și de a-și apăra puiul de tot și toți cei ce i-ar putea face rău.
Timpul care ne este dat pe acest pământ este o călătorie minunată, plină de necunoscut. De unde venim? Încotro ne îndreptăm? Ne petrecem toată existența căutând ceva sau pe cineva care ne poata da un răspuns.
Călătoria prin viață este simplă, dar uneori ne-o complicăm singuri. Am făcut un mic experiment cu cartea asta. Am citit-o fără să mă uit atent la imagini pentru a vedea ce îmi transmite textul. Apoi am lăsat-o și când am reluat-o am zis să mă uit doar la imagini să văd ce îmi transmit ele. Concluzia este că textul și imaginile se completează foarte bine, după părerea mea. Nu prea poți să le separi. Textul e simplu, imaginile de asemenea, dar împreună iese ceva complex, cu mesaj puternic. Viața mi se pare a fi genul de carte care o citești azi și întelegi ceva, o citești peste 3 ani și înțelegi altceva. Exact ca în viață, azi poți fi fericit și peste 2 ore foarte trist. Azi poți vedea în picăturile de ploaie o bucurie, mâine o mare nefericire.
Am încercat să fac un colaj din aceste două cărți pentru a vă oferi o imagine de ansamblu mai bună. Pe site-ul editurii găsiți și alte titluri disponibile, în cazul în care doriți să le faceți cadou mamelor, fiicelor, copiilor, prietenelor indiferent de vârstă, culoare, stare, se vor bucura.