Dacă ar veni cineva şi m-ar intreba în ce an din trecut să întoarcă timpul, nu aş şti ce sa îi răspund. Şi nu pentru că nu au fost frumoşi. Şi nu pentru că nu au fost plini. Ci pentru că eu mai bine ca acum la 35 de ani, în 5, cu ei aproape, mie nu mi-a fost niciodată.
Evident că am amintiri frumoase din copilărie, că îmi amintesc cu plăcere momente din anii de şcoală şi momente în care am simțit că am realizat mai multe, că am avut mai mulți oameni dragi care mi-au fost aproape fără să le duc dorul, însă mai plină, mai completă ca acum, nu am fost niciodată.
Timpul nu e chiar prietenos cu noi. Parcă acum ne plimbam singuri pe faleză, acum cu un copil, cu doi şi am clipit şi ne plimbăm cu trei.
Dacă cineva m-ar întreba când să oprească timpul pentru mine, aş zice AZI! Să îi am aşa mai mult, să îi văd zâmbind, să îi simt cuibărindu-se, să îi aud hlizindu-se şi să le simt dorința de a mă strânge tare în brațe, de a mă vrea mai mult pentru ei, de a se întrece care să ocupe mai mult din privirea mea, din brațele mele.
Azi când se întrec în declarații de iubire pentru mine, când sfatul meu contează pentru ei, când vocea mea alină, când brațele mele vindecă.
Azi când ei mă fac să cred că orice voi mai realiza în lume, nu are cum să fie nici mai mult, nici mai mare, nici mai puternic, nici mai important decât faptul cã îi am pe ei, că sunt mamă de trei. Pentru că chiar aşa şi este.
Opreşte timpul azi pentru mine când Sofia îmi oferă răsfăț, când Radu îmi face complimente, când Andrei se luminează tot când mă vede, iar tati e prezent, înțelegător şi iubitor.
Opreşte-l sau ține-ne aşa mereu!
(Mulțumesc pentru ai mei, Doamne!)
Când ai vrea să opresc timpul pentru tine?
Photo by Andrei Iordăchescu