Unei mame cu mai mulți copii (să zicem mai mult de unul, adică doi, că despre asta aș scrie din propria experiență, așa ca din întâmplare doar) să NU îi spui niciodată, printre altele, că:
- unul e mai vesel ca celălalt
- unul e mai descurcăreț ca celălalt
- unul e mai isteț ca celălalt
- unul e mai iubăreț ca celălalt
- unul mănâncă mai frumos ca celălalt
- unul e mai arătos ca celălalt
- unul aleargă mai repede ca celălalt
Gata, opresc lista, sigur ați prins ideea! Acum să o și explic. Probabil nimeni nu e rău intenționat când face o comparație între copii, dar comparațiile de genul acesta nu sunt bune. Eu nu vreau ca ei să știe ce sunt mai mult/mai puțin decât fratele/sora în detrimentul a ceea ce știu, sunt și pot ei fi, individual, fără niciun etalon. La ce sunt bune aceste comparații? Pe cine ajută? Nu, nu sunt de acord cu teoria conform căreia comparația îl determină și pe celălalt să fie mai dezghețat/isteț/zâmbăreț și nici nu e metoda pe care o adopt să le cresc motivația în viață.
Sunt sigură că dacă o să căutați adânc în inima voastră veți găsi cel puțin o comparație în care erați dezavantajat și care vă ridică părul pe mâini de supărare chiar și acum, deși sunteți adulți. Mare grijă, unele comparații nu sunt directe, dar au fost atât de mult punctate încât le-ați simțit ca pe un apropos că voi NU sunteți și, poate, ați ajuns să credeți că nici nu ați putea fi vreodată ca respectivul.
Ce efect are comparația?
Comparația cel mai des întâlnită este cea în care este punctat un punct forte al unuia în detrimentul celuilalt. Dacă am extinde discuția, nici nu trebuie să fie vorba doar despre frați, ci și colegi, prieteni, vecini, rude, orice. Comparația nu motivează cu adevărat, ci are fix efectul opus, demotivează. Nimeni nu vrea să fie exact ce este celălalt frate, copil, prieten, toți vrem să fim unici și să ni se aprecieze ceva al nostru.
Comparația îl distrage pe copil de la evoluția sa, de la drumul său. Pentru că atunci când este mai ocupat să își compare forțele, frumusețea, istețimea cu altul, pierde concentrarea către ceea ce înseamnă el și ceea ce poate el cu adevărat. De asemenea are de suferit încrederea de sine, stima de sine, atât de importante pentru echilibrul lui emoțional și nu numai.
Cu ce înlocuim comparațiile?
E simplu să transformi:
- Cel mic e mai zâmbăreț ca cea mare! în E un copil vesel se pare!
- Prietenul tău e mai descurcăreț ca tine și prinde mingea mereu! în Îmi place cum ai prins tu mingea/cum ai alergat/că ai pus suflet!
- E mai frumoasă rochia lui x decât a ta! în Rochia ta de azi se asortează cu ochii tăi!
Poate voi aveți și veți găsi replici chiar mai interesante, care să puncteze ce are bun oricare dintre copii. Iar dacă sunteți în lipsă de inspirație, nu-i nimic, tăcerea poate fi o metodă mai bună decât a zice ceva nepotrivit.
Nu v-am convins? Vă invit să vă imaginați asta:
Iar dacă toate acestea nu v-au convins, vă invit să vă imaginați că soțul vă compară cu o altă femeie sau soția cu un alt bărbat, evident celălat e plin de calități, dar și voi sunteți, dar pălesc toate oricum în fața calităților celuilalt. Vă motivează să vizitați sala de fitness să ajungeți miss într-o săptămână, să gătiți de masterschef, să ridicați greutăți de 300 kg sau să urcați munții când vouă vă place să vă relaxați stând la șezlong, doar pentru a fi ca modelul cu care sunteți comparați? Știu că nu! Evident schimbarea abordării, punctarea unui singur lucru bun pe care îl vezi la celălalt, îi poate da putere să ajungă și la sală, să ducă gunoiul mai des, să schimbe becul și clanța care stau așa de o lună etc. etc.
Așa e și în cazul copiilor, fix la fel!
Bine, aveți grijă și ce cuvinte de laudă folosiți, și aici e cu poveste, dar despre asta într-un alt articol!