Din senin în timp ce mâncam amândouă:
– Habar nu am ce față o să aibă Radu când va fi mai mare!
– Nici eu nu știu, dar cred că una frumoasă.
– Da. (pauză cam 1 minut) Rățușca cea urătăăă! (Se uită la mine și îmi vede fața fără nici o expresie) Sigur va fi frumos, nu îți face griji!
*
Altă zi, aceeași Sofie, după ce mă auzise pe mine zicând că îmi e greu și nu pot dormi ca lumea noaptea.
– Eu știu că îți este greu. Așa este când nu dormi. Dar de ce nu dormi?
– Nu știu, nu mă ia somnul, deși sunt obosită.
– Dar închizi ochii?
– Da.
– Trebuie să închizi ochii și să nu te foiești deloc. Așa faci?
– Da, așa fac, dar tot nu pot.
– Dar ce te deranjează? Lumina la telefonul lui tati din sufragerie?
– Nu! Gândurile mele cred.
– Păi nu te mai gândi la nimic, stai liniștită și cu ochii închiși și dormi.
– Bine, așa o să fac.
– Dacă tot nu poți să îmi zici.
(Să trăiți, am înțeles!)
*
– Mami, tu nu cred că poți să îmi faci șnițele, nu?
Fără să aștepte să răspund ceva, continuă cu ton compătimitor:
– Lasă, nu îți face griji, mănânc la grădiniță.
– Sigur că pot face. Fac mâine, e bine?
– Dacă poți mâine e foarte bine.
(Rămâne un mister de ce a pus problema așa. Să continui să mă justific e fără rost.)
*
– Vreau să ne jucăm de-a familia! Eu sunt sora, tu mama, tati tata, Radu fratele mai mic. Dar amândoi eram mari.
– Bine!
– Știu că nu îți place joaca cu doi bebeluși!
– Ba da, de ce să nu îmi placă?
– Și atunci când eu eram bebelușă într-o zi și doream să îmi schimbi pampersul de ce ai zis că nu vrei să ne jucăm așa?
– Hmm…Nu știu…Eram obosită.
– Și acum nu mai ești?
(Șah mat!)
-Nu! Ne jucăm cum vrei tu!
*
– Mami, nu e nici o problemă dacă fac G-ul ca un șase, nu?
– Dar ce mai vrei să scrii?
– Vino să vezi!
(Samsung, ți-a făcut fiică-mea reclamă mascată! Poza îmi aparține.)
– Cum ai știut tu să scrii asta?
– Am găsit literele pe televizor!
(Știam, dar nu știu de ce am mai întrebat!)