”Mami, să nu pleci niciodată de lângă noi!”.
”Mami, ești frumoasă!”.
”Ce mâncare bună ai facut, mami!”.
”Ai condus foarte bine! Am avut și eu un volan să nu fii singură!”.
”Ești cea mai bună mamă din lume!”.
Toate le aud de la ea, de la Sofia mea bună, dragă și empatică! O mână de omuleț cu inima mare și un sprijin de neimaginat pentru mine.
Totuși pe lângă toate cele de mai sus, Sofia e copil! Iar noi nu trebuie să uităm asta și ar trebui să ne amintim mai ales când se desfășoară crizele ei de copil de 4 ani. Nu știu dacă e ceva normal, dar eu cred că da, de vreo lună duce, draga de ea, pe umeri niște greutăți și încercările noastre de a i le lua sau a i le face mai ușoare nu ajută tot timpul. Nu cred să aibă legătură directă cu venirea lui Radu, dar uneori se întâmplă ca și asta să contribuie dacă nu sunt atentă.
Între timp eu învăț să fiu mamă pentru un copil ce împarte replici atât bune cât și dureroase.
Acum câteva dimineți, l-am schimbat pe Radu în timp ce ea moțăia în pat și vorbea cu noi. Nu era prima dată când făceam asta, dar acum am făcut o greșeală. Imediat cum am terminat am zis: „Copilul 1 a fost schimbat, urmează copilul 2!”. Și am întins zâmbitoare brațele spre ea. Reacția ei nu a fost cea așteptată de mine, a rămas nemișcată și a zis :”Eu sunt copilul 1!”. I-am explicat de ce am zis acum că el ar fi 1 și că nu mă refeream la cine e mai mare sau primul născut, dar nu am făcut decât să alunec din lac în puț. Tati, încercând să ne ajute a strigat că dacă mai lungim vorba el se va îmbrăca primul deci să ne grăbim. Replica ei: „Radu s-a îmbrăcat deja primul!”. Și a rămas nemișcată în pat, ba chiar foarte greu am reușit să o dau jos pentru a merge la grădiniță.
Un alt moment când ar fi trebuit să îmi amintesc că e copil a fost într-o seară când a fost plecată în vecini să se joace cu prietena ei. M-am dus după ea și mi-a zis ca ea vrea să mai stea. I-am explicat că e târziu și că doar 2 minute mai poate sta. Evident s-a pornit furtuna, a pus fața tristă, mâinile încrucișate și, lovitura de grație, un mârâit enervant despre care i-am zis că mă scoate din minți de mai multe ori. Am încercat din vorbe să o fac să înțeleagă, dar nimic. Simțeam deja că îmi crește tensiunea și că aș fi în stare să țip la ea. Dar nu doream deloc asta. Am luat-o în brațe până la ușă și apoi de mână până acasă cu singuranță nu fără a mi se citi supărarea. Ea a plâns și eu am certat-o pentru faza asta. Replica ei: „Lasă-mă în pace!” a venit ca un trăznet. În acel moment am ales brusc să am altă abordare. Ea era pe toaletă, deobicei ne strigă să o ajutăm să se șteargă și acum i-am zis foarte calmă: „Eu te las în pace dacă asta vrei începând de acum!”. S-a uitat uimită la mine, am plecat din baie să respir pentru a-mi duce planul la bun sfârșit. Nu a durat mult și m-a chemat să o șterg, așa cum mă așteptam. „Păi eu te las în pace! Dacă asta ai vrut înseamnă că te vei descurca singură!”, am zis eu foarte calmă.
O vreme nu s-a auzit nimic, apoi am auzit că plânge și nu m-am simțit bine. Dar am ales să mai aștept. Când m-a chemat din nou să o ajut, m-am dus lângă ea și i-am explicat ce înseamnă să o las în pace enumerând câteva din lucrurile pe care ar trebui să le facă singură, apoi am întrebat-o dacă mai vrea lăsată în pace. A zis că nu, iar eu i-am zis că în aceste condiții mă bucur să o ajut.
După ce i-am făcut duș fără să mai scoatem nicio vorbă niciuna, am văzut-o că se duce și desenează familia noastră pe tabla ei, dar bebe nu era și ea zicea, așa ca pentru ea, că este în burtică la mami. M-am înmuiat toată. Oare ea nu știe că face parte din totul nostru, că ființa ei e balsam pentru mine și înainte de Radu și împreună cu el?
Am încheiat seara cu o discuție matură și frumoasă mamă-fiică în care eu am asigurat-o de dragostea mea și i-am zis a mia oară cât înseamnă ea pentru mine, ce îmi place la ea, că iubesc momentele noastre, că o vreau bine și fericită și voi fi lângă ea să o ajut să fie, dar că într-o familie toți suntem la fel de importanți și trebuie să ne respectăm reciproc. Ea și-a cerut scuze, a zis că își dorea să se mai joace cu prietena ei și de aia nu m-a înțeles. A adăugat apoi fără să mă aștept ”Te iubesc, mami, dar mai mult îl iubesc pe Radu că e drăgălaș și mic!”. O, Doamne, așa să fie!
Și până la următoarea furtună ne bucurăm de soare.