Doctor +
ENgineer +
arTIST =
DENTIST
Aşa scrie pe pereții din sala de aşteptare. Sofia a citit literele să treacă vremea mai uşor şi aşteaptă să intre. Vă scriam aici cam de la ce nivel plecăm cu acest mers la stomatolog. Am emoții mari, speranțe ce tind spre 0, dar sunt decisă să reacționez paşnic. I-am dat deja lanțul meu de la gât, în buzunar într-un şervețel am nişte zaț de la cafeaua de dimineață cu rol de doamna Carie căreia îi poate face ea ce doreşte. Ea e emoționată dar nu arată, îşi repetă că o vom scoate de acolo, că e curajoasă.
În sfârşit iese asistenta să ne cheme înăuntru. Intrăm şi îi văd fața Sofiei puțin mirată când dă cu ochii de doctor. Ups, i-am zis că e bărbat, dar nu că e şi chel. Are ea o curiozitate despre lipsă păr pe cap. Nu o las să zică nimic, încep să vorbesc eu. „Cine ştie ce zice!”, mă gândesc. 🤭
Discuția se concentrează pe nume, ani, copii, frați timp de 5 minute, deşi ea, neinvitată, după 2 minute e sus pe scaun. Mă aşez şi eu strategic să mă poată vedea fără efort. Când o pune să deschidă gura să se uite, o face, dar ochii sunt la mine şi mă aştept să văd lacrimi țâşnind. Însă nu încă! Îi explică rapid şi sumar ce îi va face şi ce are ea de făcut. O văd că îşi strânge pumnii şi ştiu că ăsta e semnul că îşi adună curajul, că are nevoie de el. Fix cum vorbisem.
După primul bâzâit de freză în gura ei, o văd că slăbeşte strânsoarea. Când medicul se opreşte şi pregătea următorul pas, o aud şoptind către mine „Nu mă doare!”. Mai mult mirată decât bucuroasă! „Să îndrăznesc să mă bucur oare?” Poate că ar trebui să o fac abia la plecare”, îmi zic şi îi fac semnul nostru de OK!
Continuă totul fix aşa cum a început. O singură treabă a uitat. Să nu se mişte când doctorul e cu mâna în guriță şi când acesta îi zice că mai are de lucru vreo 5 minute şi gata, o văd că începe să bată din palme şi să aibă un salt jucăuş. 😁 Stomatologul totuşi o laudă că e chiar mai cuminte pe scaun decât mami şi are şi copilul cu ce se lăuda ori de câte ori îşi aminteşte apoi.
Când coboară de pe scaun îmi sare direct în brațe:
– Mami, nu-i aşa că am fost curajoasă??
Şi vin şi lacrimile. Nu ale ei, ci ale mele. Am reuşit! A reuşit!
PS 1: Între timp am fost şi la a doua vizită şi totul a decurs perfect.
PS 2: Ce cred că a funcționat? Explicații concrete, soluții despre cum să îşi adune curajul, puțină imaginație despre ce are de gând să facă caria acolo în gura ei, răbdare, am lăsat-o să îşi facă propria alegere: dinți stricați la o fată frumoasă sau dinți frumoşi? Am remarcat că nu o motiva o posibilă durere pentru că nu şi-o putea imagina, dar criterii de frumusețe are deja şi pe latura asta a înțeles mai bine cum stă treaba.
PS 3: A ales să o arunce la gunoi pe doamna Carie din şervețel fără alte violențe. ❤
În drum spre casă îşi aminteşte:
– De ce nu are doctorul păr?