Radu e în acea perioadă în care mulți îmi zic „să vezi ce urmează de acum!!”, câțiva se uită de parcă nu ar vrea să îşi amintească că au trecut vreodată prin asta, unii mai curajoşi mă îmbărbătează, bunicii îl consideră „alintat” sau „mămos”, iar noi părinții îi validăm trăirile cum ştim mai bine şi îl apreciem pentru valul de achiziții pe care le are. Mulțumim zilnic Domnului că e aşa! E perfect!
De ce zic asta? Păi e într-o perioadă în care dacă îl las singur în cameră pentru 2 minute plânge, dacă sunt în baie şi el cu tati, bate în uşă sau scânceşte până la intimidare, dacă îndrăznesc să îl las cu tati mai mult e într-o mârâială continuă până vin. E după fusta mea non stop. Chiar şi când doarme ține bine frâiele să nu cumva să îl las singur. Dacă mă risc e pe barba mea, se trezeşte şi o luăm de la capăt.
Cum rezist? Păi încerc să gătesc chestii rapide, în general am timp fix cât el răscoleşte tot în balcon sau din coşul de rufe sau bate într-o oală. Mai cânt un cântecel la care rămâne mască cât pot fi de afonă şi am timp să bag la cuptor, apoi ne vedem de joacă şi cât umblu la cuptor eventual îl plasez în scaunul de masă şi îl întreb unde e becul, scaunul, masa. E mândru să le arate.
Am noroc (sau nu) că îi place să mănânce mai mult singur. Asta mă ajută să mănânc şi eu şi îmi dă de furcă să fac curat de cel puțin trei ori într-o zi. Dar e un plus pe termen lung.
Azi a început să facă „Pa!” şi să asocieze asta cu uşa de la intrare.
Ieri în joaca noastră am arătat un ceas şi am făcut ca el, iar peste 5 minute l-am întrebat unde e ceasul şi mi l-a arătat. Ziceai că mi-a zis Teorema lui Pitagora aşa tare m-am bucurat.
O iubeşte pe Sofia şi orice îi zice ea sau îi face ea e foarte distractiv pentru el.
Are jocuri cu tati. Îi zâmbeşte cu toată fața când i se adresează şi seara când suntem toți acasă e cel mai fericit.
Mă ajută să stau lângă el la somn pentru că am timp de scris sau citit. Copilul meu chiar mă ține lângă el spre binele nostru.
Mă ajută şi să ştiu că perioada aceasta se numeşte anxietate de separare şi oameni deştepți au lăsat scris pentru de-alde mine tot felul de informații utile despre ea.
Mă ajută să ştiu că trece şi că tot ce pot face eu acum este să fiu lângă el. Păi nu sunt eu lângă Răducel Bumbăcel? Sunt! Şi îl iubesc infinit de mult! Am zis-o şi o voi tot zice: e imboldul meu spre tot ce înseamnă mai mult, e curajul meu şi completarea de care avea nevoie familia noastră.
Au trecut 8 luni jumate cu Radu.❤ Fuge acum un an şi mă lasă mască ideea că am şi fată şi băiat, că nu ştiu când am devenit mamă de unul dapăi de doi. Sper să îmi revin şi să îi conştientizez până la majorat. 😁