În sfârşit a venit şi pentru noi cea mai aşteptată perioadă a verii: concediul. Anul acesta am zis că nu ar fi rău să recuperăm ce nu am putut face vara trecută pentru că Radu era abia născut şi nu mă simțeam pregătită să-l aduc să cunoască marea. Aşa că anul acesta avem câteva zile la mare şi câteva la munte ce sper să fie prilej de construit amintiri frumoase.
O anunțasem pe Sofia zilele trecute că anul acesta Radu va face cunoştință cu marea. Iar ea îşi imaginase cam aşa:
– Bună, eu sunt Radu!
– Eu sunt Marea!
– Vrei să fim prieteni?
Ne-am amuzat amândouă şi am aşteptat să vedem dacă ea, marea, îi acceptă propunerea. Şi lucrurile pe bune au decurs cam aşa.
Cum am ajuns în zona cazării noastre am parcat maşina, am coborât şi mirosul mult aşteptat de sare ne-a fost semn că am ajuns la destinație. Am făcut abstracție că nu aveam costumele pe noi, că ne era (unora) puțin foame şi am luat direcția plajei. Sofia era tare nerăbdătoare să vadă marea, iar noi adulții doream să-i bucurăm cât mai repede, iar înăuntrul nostru ardeam de dor şi noi.
Radu a privit marea pentru prima dată. A fost câteva secunde mirat, a rămas în loc, dar apoi a văzut că soarele lui, adică Sofia, era în mişcare ca un punctuleț ce alerga spre tot acel imens de apă. Şi cum nu îi poate scăpa nimic din ce face ea, a început să alerge. Eu am vrut să fiu sigură că avem o amintire asigurată în album:
Când a ajuns şi a văzut că e vorba de apă jucăuşă care vine spre el şi pleacă apoi, a început să chiuie, să o cheme, dar tot uscat rămânea, spre deosebire de Sofia care deja se udase şi pe pantalonii scurți. 😁
Foarte comic era să-i văd pe amândoi cum se bucurau fiecare în felul lui. Cu greu i-am convins să mergem să ne cazăm, să mâncăm şi să revenim apoi. Dar şi când am revenit, distracția lor s-a reluat din punctul în care rămăsese, doar că ceva mai bine echipați ei pentru soare, apă şi nisip. Au împărțit frățeşte totul: ea stă în apă, el se joacă în nisip. Ocazional ea vine să se joace cu el, iar el, luat de un părinte pe sus, merge să o vadă pe ea cum se joacă de-a sirena. Noi ne bucurăm de bucuria lor. Eu car după mine o carte, cred că degeaba, dar dă bine să o am, tati stă în picioare cică să ajungă soarele la el prima dată, dar de fapt nu se poate decide dacă se poate relaxa suficient sau e vacanță de sacrificiu. Îl înțeleg perfect!
Sofia are un nou motto:”ce frumos este la mare!”, „ce mult mă bucur că, în sfârşit, am ajuns şi noi la mare!”şi-l repetă obsesiv, dar e plăcut să o văd aşa. Radu e pe baterii, curiozitatea lui are multe puncte de explorat şi el nu e omul care să le lase pe mai târziu. Cu apa s-a împrietenit treptat. Azi era să adoarmă în colacul lui (unde tare ne-ar plăcea să stăm şi noi, restul). Îmi venea să scriu pe el „like a boss” că asta e atitudinea pe care o adoptă când stă acolo. Ziceți voi dacă nu-i aşa?
Cam ăştia suntem! Eu tot albă ca brânza mă întorc e bine să ştiți din timp asta să nu mă întrebați totuşi unde am rămas cât ei au fost la plajă. 🙈 Nu, nu au hamac la umbră aici, dar nu am eu norocul să văd unul în următorii trei ani. Oare sunt indulgentă? 😁