Mă plângeam pe la începuturile mele ca mamă de doi că nu reușesc să îi sincronizez la somnul de prânz. E ceva destul de greu având în vedere că el doarme mai tot timpul dar fără un program încă, iar ea e mare și somnul de prânz l-ar sări bucuroasă și poate aș lăsa-o dacă nu aș ști ce show gratuit îmi pregătește apoi seara.
Dar lucrurile s-au mai schimbat de-a lungul zilelor și mirosul meu de mamă simte când e momentul oportun pentru a reuși performanța. Ce iese e demn uneori de cascadorii râsului, dar numai pentru privitori nu și pentru persoanele în cauză. Ia să privesc și eu puțin:
– Mami, vreau să dormi și lângă mine nu numai lângă Radu.
– Sigur, Sofia! Mă așez în pat între voi, dar nu pot sta cu fața la tine pentru că îi dau lui să mănânce. Când termină mă întorc și la tine.
– Bine dar îmi dai măcar o mână?
„Acum să te văd! Contorsionism știi să faci?”
Întorc o mână așa cum pot, ea o apucă bine. El mănâncă și câteodată se înfurie, apoi vrea iar, apoi iar o lasă. „Uff, iubitul meu, ce greu e să muncești pentru mâncare, așa-i?”.
Când el pare că s-a liniștit cu suptul și ia suzeta pentru a cădea în somnul cel profund și așteptat, începe ea să ofteze … o dată, de două ori … de zece ori!! Eu o strâng puțin de mână crezând că pricepe din semne să se liniștească.
– Ce e, mami?
Eu tac speriată că acum se strică toată treaba și cu el.
Ea insistă:
– Mami, doreai să îmi zici ceva? De ce mă strângi de mână?
Și se ridică în fund.
Atunci încet, încet, să nu fac niciun pic de zgomot, încerc să mă mișc pentru a mă întoarce cu fața spre ea. Sofia mea e un zâmbet toată, nu pare să îi vină Moș Ene pe la gene curând.
Îi fac semn cu degetul să nu mai vorbească și să pună capul pe pernă. Încep să o mângâi pe frunte. La un moment dat parcă îmi vine și mie somnul și mâna mea încetează mișcarea de mângâiere. Ea face ochii cât cepele și începe foiala în pat. ”Of, de ce nu pot să dorm și să mângâi în același timp??! Asta chiar ar fi fost o mare dovadă de multifuncționaliate!”. Mă întorc spre el care se foiește în sincron cu ea. Nu se poate lăsa mai prejos nici mezinul.
„Gata, azi adio somn!” Deja îmi imaginez cum ea se va trezi de tot, eu voi fi nervoasă, el va plânge și va trebui să fac ture prin casă cu el în brațe. Vom transpira și mai rău pe căldurile astea, iar seara va fi … Dar stai așa! Mă uit în jur. Ups, copiii dorm! Și se pare că destul de profund. Perfect acum să mă culc și eu. Și începe „foiala” mea, mai mult în gânduri, fac planuri, listă de priorități, lucruri pe care doresc să le vorbesc diseară cu soțul etc. etc.! Apoi încep să număr că poate reușesc să mă adorm și pe mine, dar după o oră mă hotărăsc să mă ridic să îmi fac o cafea! De acum merg normal prin casă că se pot trezi și ei. Nu menajez niciun zgomot la bucătărie, nu îmi inhib nici un oftat sau strănut și totuși copiii dorm încă o oră sau chiar mai bine.
Eu savurez cafeaua și vă scriu și vouă pățania. Tot e bine și așa! Promit să dorm la pensie!