Visam în martie la plimbări în natură. Visam să mă bucur de pomii înfloriți, să îmi acomodez copilul mic la grădiniță. Visam să mă pregătesc să închei lin perioada de stat acasă cu Radu. Visam în aprilie la o vacanță în patru și la a-mi petrece ziua de naștere cu prietenii. Visam la multe lucruri pentru următoarele două luni. Dar a venit pandemia. Sunt decisă să nu risc nimic, deloc sănătatea mea și a copiilor mei. Prin urmare planurile mele s-au schimbat.
Nu credeam să existe vreodată posibilitatea să scriu din postura de izolat la domiciliu. Posibilitatea să ajungem în starea asta, în condiții normale, ar fi fost cel mult o varicelă, nicidecum la nivel național, ci poate maxim la nivel de grădiniță. Trăim vremuri puțin zis interesante. O adevărată filă de istorie pentru noi și copiii noștri. De aceea am ales să fiu cât de conștientă pot de starea din zilele astea. Mi se pare esențial să fiu atentă la ce alegeri fac pentru mine și familia mea, cum aleg să îmi trăiesc zilele în casă, ce bucurii să-mi aduc pentru a rezista, pe ce anume să-mi concentrez atenția.
Îmi doresc să vă zic și vouă ce fac pentru a mă menține cu un tonus bun, pentru a găsi forță să rezist în casă cât e nevoie, la final sperând că voi face bilanțul și avantajele vor ieși pe plus. Prin urmare ALEG conștient să nu mă gândesc că nu pot să îmi plimb copiii prin parcuri când afară sunt 20 de grade și miroase a pomi înfloriți. Nu mi-ar face bine treaba asta deloc. Mă concentrez pe ceea ce pot face, pe ceea ce nu găseam niciodată timp suficient să fac. Multe dintre aceste lucruri le puteți face și voi. Iată care sunt ancorele mele.
Mă joc
Nu e nicio noutate că îmi petrec timpul cu copiii mei. Însă acum am un nou țel, să le ofer o lună plină cu activități, să le țin loc de educatoare, partener de joacă, bunică și orice nevoie mai au ei. Ceea ce mă ajută să mă țin de propriul plan este un program bine pus la punct. Mai exact, dimineața timp de 3 ore, când tati muncește în sufragerie, eu țin ocupați copiii în dormitor. Dacă nu aș fi cu adevărat prezentă, ei m-ar simți și l-ar deranja pe el, însă nu e chiar așa greu să fiu a lor. Uneori îmi iese mai bine, alteori mai greu, dar reușim. Sunt clipe de o conexiune minunată, în care exersăm împreună răbdarea, creativitatea, disciplina, bunele maniere, tot ce putem, prin orice putem.
Citesc
Am început o carte de belestristică care mă aștepta de multă vreme pe noptieră. De la începutul anului citisem numai cărți de psihologie și dezvoltare personală. Am simțit că acum am nevoie de altceva, de o lume paralelă creată de subiectul cărții. Mă ajută, mă deconectează. Recomand să nu citiți doar știri, să nu stați doar pe Facebook, să citiți ceva total diferit față de ceea ce e peste tot acum.
Dorm
Somnul de prânz al copiilor e și el o rutină care mă ajută la organizare. Atunci când nu citesc la prânz, dorm. Am zile când prind o oră bună, am zile când îmi ajung 20 de minute, dar oricum și oricât ar fi, e binevenit. Nu mai am mult timp la dispoziție să mă bucur de timpul acesta de odihnă la prânz în cursul săptămânii. Mă voi întoarce curând în câmpul muncii, deci e timpul să îmi fac ceva stoc de somn.
Vorbesc la telefon
Da, probabil e ciudat să găsiți asta în lista de lucruri care aduc bucurie. Dar eu mă simt bine să fiu acum conectată cu părinții noștri, cu bunicii, cu mătușa, frații și prietenii apropiați. Fiecare dintre noi stăm între proprii pereți. Stăteam și înainte dar știam că există șanse să ne vedem de câte ori vrem. Acum e diferit. E dureros să știi că nu îți poate deschide nimeni ușa, poarta timp de câteva săptămâni. Prin urmare e pe lista mea să țin legătura cu oamenii dragi, să ne potolim dorul și plictiseala, să de încurajăm și să sperăm că în curând ne vom îmbrățișa din nou. Vă rog să nu uitați de partea aceasta atât de importantă pentru noi oamenii, socializarea.
Scriu
Deja știți că scriu. Acum însă scriu și lucruri pe care nu le vedeți aici, dar de unele veți afla în curând mai multe. În primul rând, e vorba despre niște e-mailuri către copiii mei despre filele acestea de istorie. Le scriu zilnic câte ceva pentru a lăsa un semn despre care poate vor vrea să știe cândva mai multe. Am fost inspirată să fac asta din multele cărți despre Auschwitz pe care le-am citit la viața mea. Unele au devenit adevărate jurnale de lagăr, altele povești cu iz de adevăr. Poate scrisorile mele electronice nu vor ajunge să fie nimic mai mult decât niște simple povești povestite nepoților, dar mă ajută să le scriu. Îmi alungă din teamă, fac lumină în gânduri. Pentru mine sunt o reală formă de terapie. Pentru ei o curiozitate pe care poate o vor avea într-o zi despre pandemie, coronavirus și comportamentul de acum al oamenilor.
Cum ziceam scriu. Scriu și povești personalizate, unice pentru copii (și nu numai). Iar seara, când găsim energie, eu și soțul meu, le dăm viață prin câteva ilustrații. Promit să vă spun mai multe când voi avea mai multe de zis și arătat. E un proiect tare drag mie și rezultatele sunt cu adevărat frumoase, aduc bucurie și emoție.
Tot ce vă pot sfătui este să alegeți să profitați de timpul în care e chiar recomandat să stați acasă, să evitați ieșirile fără rost, să evitați interacțiunile. E bine să fiți conectați cu realitatea, nu zic că trebuie să fugiți de ea, dar nu uitați de rostul vostru pe pământ, de plăcerile voastre, de micile bucurii care vă țin în viață.
Să auzim de bine!