Probabil ești părinte, ca și mine, și ți-ai observat adesea copilul cum acceptă lucruri din partea altor copii deși nu îi face plăcere asta. De exemplu să se joace ceva ce știi că nu îi place, să spună ceva ce nu se simte confortabil, să ofere ceva ce nu vrea sau să nu își exprime părerea deși are una diferită. Poate ai simțit, ca și mine, neputință, frustrare, dorință de a-i indica exact ce și cum să zică sau să facă, poate chiar ai și făcut-o, dar ai observat că el stă impasibil. I-ai văzut nedumerirea în ochi și neputința să își facă ”dreptate” dar nu ai știut cum să îl ajuți mai mult de atât.
În acest articol mi-am propus să îți ofer o primă direcție și un prim lucru pe care e nevoie să îl urmărești la copilul tău și nu numai la el. Îți explic imediat.
A accepta ceva ce nu este în acord cu noi, a ne inhiba punctul de vedere sau a ne opri din a cere ceva ce ne-ar face și pe noi să simțim că contăm în relația respectivă, are mare legătură cu limitele. Când acceptăm celuilalt mai mult decât putem duce și tolera, când simțim că ni se face nedreptate sau că nu suntem văzuți și auziți în acea relație înseamnă că limitele noastre personale au fost încălcate.
Pentru ca un copil să învețe să pună limite în relațiile pe care le are cu cei de vârsta lui, e nevoie de un părinte care să îi permită să le pună în relația lui cu el, să le exerseze într-un spațiu de siguranță, de acceptare, fără judecată.
Pe scurt, trebuie să îți respecți tu limitele și să îi permiți să pună limite cu tine. Iar asta înseamnă să nu îi certăm când ne zic că nu vor ceva exact așa cum vrem noi pentru ei, să nu îi rușinăm că au îndrăznit să ne spună că nu le place mâncarea la masă azi sau să exagerăm supărarea doar pentru că nu au chef să facă ceva ca noi în orice moment sau că au o părere diferită de a noastră. Copiii noștri își doresc să ne facă pe plac mai des decât să ne supere. Cei ce au schimbat tactica și ne supără mai des decât ne fac pe plac sunt cei care simt că nu sunt văzuți și auziți în alte contexte decât cele în care se comportă nepotrivit. Astfel că e nevoie de noi ca adulți gata să încercăm să lăsăm sabia luptei jos și să ni-i apropiem.
Limitele sunt niste granite personale, pe care le punem în relațiile cu ceilalți pentru a ne simți în siguranță, confortabil în raport cu acea persoană. Limitele însă au mare legătură cu NEVOILE noastre, cu AȘTEPTARILE pe care le avem de la ceilalți în raport cu noi și toate legate sau unite de o comunicare în puține cuvinte, simplă și clară încât celălalt să înțeleagă ce dorești să îi zici.
Copilul tău trebuie să vadă și apoi să exerseze undeva toate aceste lucruri pentru a putea să le facă în relație cu alții. Astfel că dacă în casă e o practică normală să vă respectați nevoile, să vă întrebați ce anume preferați fiecare în mod particular și să luați deciziile în funcție de părerea tuturor, atunci asta va duce la a ști că părerea lui contează, că el e important.
Dacă în casa voastră conflictele se rezolvă doar pentru că unul cedează ca să fie liniște, deși este clar faptul că nu este împăcat cu felul cum a fost ascultat, înțeles, acceptat, văzut în acea situație, atunci copilul va învăța ori că cel mai tare în gură este cel care poate face ce dorește, ori că nu contează cum te simți, ci contează să faci să fie liniște, să dea bine înafară.
Cel mai bun reper de punere a limitelor sănătoase într-o relație, copilul tău îl va învăța natural de la tine prin modul lui de a te observa pe tine cum o faci. Apoi o va exersa cu copiii de vârsta lui așa cum a văzut că se face acasă, iar de acolo vor începe niște emoții care vor conduce la niște comportamente ce vor deveni obiceiuri.
Lecția de predare a limitelor începe cu exprimarea nevoilor mele, exprimarea aștepărilor pe care le am de la tine și pe care ți le comunic asertiv, calm, clar, dar și cu ascultarea nevoilor tale și dorința mea de a afla cum te pot sprijini în asta. fără să uit că dincolo de mine este o altă ființă care are și ea nevoi, așteptări de la mine și poate nu știe să și le exprime cum e indicat pentru a le înțelege.
Într-un conflict mereu este vorba despre nevoi și așteptări. Ideea este că tu ca părinte, fiind adult și mai înțelept, cu mai mult tact și experiență, e indicat să știi cum să îl determini pe copilul tău să afle ce vrea, să exprime cum e acceptat și cum are șanse mai multe să fie ascultat și abia apoi să îi spui ce nevoi ai tu și ce așteptări.
Aveți mai jos un model de discuție în care limitele sunt puse sănătos, ținând cont de nevoile amândurora și exprimând asertiv așteptările. Tu ca părinte e nevoie să vezi conflictul care e pe cale să înceapă sau care a început deja și să nu te impui cu forța, ci să îl înveți să pună limite sănătoase dându-i un exemplu concret.
Așa că îl vei ajuta pe copil prin întrebări de genul:
Întrebare 1: ”Ce nevoie ai tu acum? Ce vrei să faci mai exact?”
Răspuns posibil: Să mă lași pe tabletă, să nu mă îmbrac cu bluza asta, sa nu fac baie azi etc.
Întrebare 2: ”Cum ai vrea să te sprijin eu în nevoia ta? Ce ai nevoie să fac eu?”
Răspuns posibil: să mă lași să mă joc un joc pe tabletă, să nu mă obligi să mă îmbrac cu bluza asta și să îmi dai alta, să mă înțelegi că nu vreau baie azi că sunt obosit etc
Cheia 1 a discuției:
Oferă-i o dovadă că i-ai înțeles nevoia lui: Înțeleg că îți dorești un joc pe tabletă acum, o altă bluză, să nu faci baie azi etc.
Exprimarea propriei nevoi: Eu vreau să citești o poveste cu mine, eu îți ofeream bluza aceasta pentru că mi se pare mai potrivită pentru vremea de afară, eu doream să îți fac baie azi pentru că am simțit că ești transpirat și ai dormi mai bine dacă …
Copilul probabil va protesta. Atunci ai nevoie de cheia 2 a discuției:
Empatia și acceptarea faptului că îi este greu să nu facă ca tine și încercarea de a face lucrurile în colaborare pentru a fi mulțumiți amândoi. Altfel spus, îl lași să își exprime frustrarea, supărarea (nu e acceptat orice comportament, dar asta e o altă discuție și ține tot de limite), lacrimile, protestele și îi arăți că nu îl judeci pentru asta, adică oentru că plânge, că nu îi convine, că se tăvălește.
Părintele este empatic: Cred că este greu să nu primești ce vrei, să auzi că mami/tati nu e de acord acum să…..PAUZĂ de a auzi și integra el cuvintele tale empatice.
Părintele propune alternativă: Uite am putea să căutăm o soluție împreună să ne fie bine la amândoi. (Am captat atentia copilului.) Propun să primești tableta după ce citim povestea, să iei bluza pe care o vrei dar să îmi zici dacă îți este rece și să o schimbăm când îți va fi, să faci doar un duș scurt și fără a te spăla și pe cap.
Aici este propus un compromis, o colaborare în care nu încercăm să îl mințim, păcălim, manipula pe copil pentru că asta ar fi o altă încărcare a limitelor. (!!!)
Limitele pe care copiii le învață în familie pe propria lor persoană sunt limitele care vor putea să le pună și în alte relații fără să le zică altcineva cum să facă asta.
Pe subiectul limitelor, cu alte exemple, am vorbit și în acest video. Dacă consideri că sugestiile oferite sunt utile, te rog să îmi lași un comentariu, să le distribui și altor părinți și să mă urmărești în continuare pentru a afla și alte lucruri utile în creșterea relației cu copilul tău.
Scrie-mi cu ce idee ai rămas în urma acestui articol și crezi că o vei pune în practică?