Părinții divorțează – cum ajutăm copiii între 3-6 ani (1)

octombrie 11, 20222

În ultimele săptămâni am primit câteva astfel de întrebări de la părinții care fie doar îmi urmăresc activitatea, fie au decis să lucreze cu mine în ședințele individuale de consiliere și coaching. Răspunsul meu uneori se lasă așteptat pentru că, ziceți voi, cum să răspund pe scurt, concis și clar la întrebarea aceasta fără să cunosc contextul despărțirii, vârsta copilului, parametri care se schimbă în perioada imediat următoare pentru el în funcție de stadiul în care se află părinții cu divorțul?

De aceea m-am decis să scriu un articol care să fie de folos părinților care au în vedere o pregătire a copilului când divorțul este marea schimbare a familiei lor și care doresc a face lucrurile cât mai bine din punct de vedere emoțional pentru copilul lor.

În funcție de vârsta copilului, discuția despre divorțul părinților se va pune diferit. Cum părinții care m-au abordat pe mine au copii între 3-6 ani, mă voi adresa în acest articol lor, cu promisiunea să revin cu o continuare într-un alt articol pentru ce înseamnă separarea părinților pentru niște copii-preadolescenți și adolescenți.

Cum explicăm ce schimbări aduce divorțul pentru copil

Unui copil cu vârsta între 3 și 6 ani trebuie să îi oferim explicații simple, consecvente. De aceea cel mai important lucru pe care e nevoie să îl faceți voi ca părinți, (da, voi, nu doar unul dintre voi) este să vă puneți de acord asupra aceleași povești despre divorț, asupra detaliilor care e nevoie (momentan) să le păstrați pentru voi și să faceți ca totul să aibă sens pentru mintea unui copil mic. Când zic explicații simple, mă refer la formulări astfel: ”Mami și tati vor locui în case diferite. Tu vei avea o cameră a ta în fiecare dintre case, poți vorbi oricând cu oricare dintre noi, vom face un calendar ca să știi când e seara în care vei dormi în cealaltă casă și când e timpul special cu celălalt părinte, vei rămâne la aceeși grădiniță, cu aceeași prieteni. Nouă ne place să fim părinți împreună, dar nu ne mai înțelegem ca soț și soție.” Am formulat un exemplu mai lung încercând să răspund în el la câteva dintre întrebările pe care e posibil să le primiți.

Vă sugerez însă ca orice i-ați zice, să fiți cât se poate de înțelegători cu privire la reacțiile copilului, reacții care e posibil să nu fie dintre cele mai frumoase. Însă acest lucru nu trebuie să vă sperie, numai faptul că vă informați despre subiect mie îmi demonstreacă că sunteți capabili să îi fiți aproape încât să simtă că nu vă pierde (ideal pe niciunul dintre voi).

Când îi dați copilului aceste informații ideal ar fi ca să reușiți să vă țineți propriile emoții puternice departe de discuție, să nu existe reproșuri, amenințări, ironii între adulți pentru că asta va face ca centrul discuției să nu mai fie dorința voastră de a pregăti copilul și a-i fi sprijin în procesul lui de a face față separării. Copilul la vârsta aceasta are o capacitate limitată de înțelegere a relațiilor. Însă el poate detecta foarte bine emoțiile. Va simți furia sau tristețea voastră intensă. La anii lui el nu știe cum ar trebui musai să reacționeze în legătură cu acest subiect, iar asta îl va face să preia emoția unuia dintre părinți, cel care fie o manifestă mai puternic, fie cel de care se simte mai apropiat. Se uită la felul cum reacționați voi și apreciază cum ar trebui să simtă el.

E firesc să resimtă că este ceva trist, nu sugerez că trebuie să îi prezentați totul ca pe o mare fericire. Ci mai degrabă să vă concentrați atenția și să conduceți discuția spre soluții, spre a se simți protejat, în siguranță. E firesc să se simtă și copilul trist, dar cel puțin să simtă protecția voastră și dorința de a-l proteja ca până acum.

Cum îmi ajut copilul cu emoțiile pe care el le resimte

Evident că prima discuție e doar prima dintr-o serie mai lungă. Evident că formularea simplă dată ca exemplu mai sus, numai simplă de dus nu este. Motivul din spatele motivului acestei discuții este să îi oferiți cadru să își exprime emoțiile, să îl ajuți pe copil să își clarifice neînțelegerile. Posibil să apară în discuție inclusiv autoînvinuirea. Copilul să zică că ar fi vina lui pentru treaba asta cu divorțul oricât de des i-ai spune tu că nu e vina lui. De ce face asta? Vârsta preșcolarității este vârsta în care copiii sunt egocentrici. Ei își explică lumea concentrându-se pe ei înșiși. De asemenea este și vârsta gândirii magice și asta îi poate face să creadă că ar putea ei repara totul și singurul lucru care trebuie făcut e să descopere cum.

Nu e cazul să te sperii sau să te lași derutat de gândirea magică sau autoînvinuire. Nu e cazul să apelezi la logică mai mult pentru a îl face să înțeleagă mai bine. Poți doar să îi repeți că nu e vina lui, că îl iubiți amândoi și că relația voastră, a părinților, nu e responsabilitatea lui. Însă dați-i voie să exprime emoția (1), arătați-i înțelegere(2) pentru ea și arătați-vă disponibilitatea (3) să îl sprijiniți în a se simți puțin mai bine. Dați-i timp în fiecare dintre cele 3 etape. Timpul de procesare e cel mai bun lucru în acest stadiu.

Parentingul părinților divorțați – cum și cine îl face?

Parentingul este relația părinților cu copiii. În familiile tradiționale, adică când părinții sunt împreună, parentingul și toate deciziile de creștere și devoltare a copilului sunt responsabilitatea ambilor părinți sau…așa ar trebui să fie. Împreună trăim bucuriile, împreună tristețile, împreună căutăm soluții de depășire a obstacolelor.

Lucrurile nu ar trebui să fie diferite atunci când părinții se despart. Promisiunea că rămâneți părinții acelui copil nu e doar o frază, e un motto al vieții voastre de acum încolo sau…așa ar trebui să fie. Înțeleg că nu este deloc ușor să fixați reguli comune în care copilul vostru să se dezvolte armonios în ambele case: de la alimentație, timp de ecrane, ora de somn, tipul de responsabilități adecvate vârstei, iar ca să ajungeți la un astfel de parenting conștient și echilibrat e nevoie să comunicați. Indiferent de forma aleasă (SMS, telefon, față în față) e nevoie să păstrați constant comunicarea cu celălalt părinte. Asta înseamnă co-parenting, asta ar însemna în traducere liberă ”interesul copilului”.

Sesiunele de consiliere a unor părinți care divorțează nu sunt doar despre cum își pregătesc aceștia copilul pentru schimbarea aceasta, deși pare a fi primul prag de care se lovesc, ci și despre cum să facă să aibă ei doi o relație în interesul copilului, cum să comunice despre el, să împărtășească lucruri pe care copilul le face cu unul dintre ei.

Truc de funcționare pentru familiile destrămate

Dacă ați ajuns în pragul în care sunteți de acord că relația voastră de părinți este cea care nu se va schimba atât timp cât aveți un copil împreună, indiferent de relația dintre voi, de cât de tare vă urâți, disprețuiți și v-ați rănit unul pe celalălat, atunci înseamnă că vă doriți să încercați lucruri care ar face ca al vostru copil să se simtă iubit, protejat și în siguranță, fix așa cum i-ați promis.

Prin urmare vă propun un obicei ce ar putea face diferența în familiile destrămate: întâlnirile sau ședințele de parenting între părinții copilului. Ce sunt aceste ședințe? Sunt întâlniri fizice sau prin telefon/video în care să vă puneți la curent cu ce știți fiecare despre copil, ce anume ar trebui să hotărâți în perioada următoare, de la ce grădiniță va merge până la frământările legate de faptul că se trezește noaptea speriat sau că nu prea mănâncă, dar și ce anume v-a povestit de la o anumită petrecere sau ce fel s-a distrat în vacanță și când ar fi un moment bun să plece în prima tabără. Ședințele acestea ar trebui fixate în avans, copilul să nu fie de față, iar motivația voastră să fie aceea că nu există om mai potrivit pe pământ cu care să vorbești despre copilul tău decât celălalt părinte al lui.

Spre asta mi-ar plăcea să tindă fiecare cuplu care se desparte și are copii de crescut.

Știu că divorțurile nu sunt ușoare. Văd la părinții cu care lucrez situații diverse de viață atât din timpul divorțurilor, cât și de după, relațiile se complică, dar cred că important este să nu pierdeți focusul.

PS: Știu că totul începe cu noi, cu felul cum resimțit toate schimbările și acel lucru îl ducem și către copii, înafara noastră, de aceea e important să vorbiți cu cineva despre emoțiile, trăirile, schimbările acestea și să căutați puterea de a merge în fața copilului puțin mai adunați, mai în putere.

Sunt aici!

2 comentarii

  • Badin

    ianuarie 28, 2023 la 9:29 pm

    De obicei, nu citesc postari pe bloguri, totusi as dori sa spun ca acest articol m-a fortat sa verific si sa fac asta! Stilul tau de scris m-a surprins. Multumesc, foarte frumoasa postarea.

    Răspuns

    • Mamă de 3

      februarie 8, 2023 la 10:53 am

      Multumesc! Ma bucur cu atat mai mult cu cat nu obisnuiti sa faceti asta ca v-am surprins frumos! Pe curand!

      Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *