Un curcubeu e fetița mea de când îi bătea inimioara în mine. Curcubeu de emoții, de zâmbete stârnite, de mimici schimonosite.
Delicată, discretă, finuță. O fire veselă, jucăuşă, dar şi calculată şi atentă. Aşa o văd şi o simt eu. Îmi asum riscul de a fi subiectivă.
Discuțiile cu ea sunt minunate, chiar şi când:
– Mami, aş vrea să ştii că eu atunci când îmi aleg soț o să mă mut cu el mai departe de voi!
Ce să mai zic? Ce să mai fac? Să opresc timpul nu pot! Dar pot să mă mai bucur de ea doar eu câțiva ani, să îi încurajez independența şi să-i dau motive să se întoarcă acasă oricât de departe s-ar duce. Atât îmi rămâne de făcut.
Azi se împlinesc 5 ani de când mi-a făcut un dar, acela de a-i fi mamă! Odată cu ea au venit planuri, vise şi o dorință de a nu lăsa nimic făcut pentru ea la voia întâmplării. Am învățat de la ea că să pui suflet cere ridicat din pat când mori de oboseală doar ca să-i aduci apă în plină noapte. Merg 5 zile pe săptămână să o supraveghez în parc cum devine din ce în ce mai sigură în mişcări şi scheme sau să sar când mă caută şi plânge că nu mai poate fi prințesa florilor pentru că tocmai a călcat în noroi. Încerc să răspund emoțiilor ei cu sufletul în mâini, să mă simtă acolo, să ştie că oricât i-ar fi de greu, nu e singură. Râsul ei încă mă surprinde frumos. Atingerile ei şi dorința aia de a sta lipită de mine sunt mai rare, dar încă prezente. Acum o caut eu să o pup, am eu grijă să o îmbrățişez la plecare, mă pregătesc să nu fiu supărată ca nu-mi mai sare în brațe la venire! Toate fac parte din transformarea ei. De parcă fluturaşului i-ar creşte pene mari de lebădă până să-şi ia zborul.
Din transformarea ei fac parte şi bătăile lungi din gene şi cele din picior, şi râsul în hohote şi plânsul cu muci, şi dragostea pentru toți şi supărarea pe noi. În fiecare zi curcubeul acesta de fată e o explozie de viață şi un impuls să continui.
Interesul ei pentru oameni, gânduri, sentimente mă bucură. Interesul ei pentru desen, pentru muzică mă uimeşte. Interesul ei pentru „de ce aşa?”, „cum adică?”, „unde?”, „de când mai precis?” mă face să fiu mândră.
Teama ei pentru nou, gândul ei „şi dacă n-o să ştiu?”, grija ei „şi dacă nu îmi iese”, neliniştea ei „şi dacă nu mă place”, mă fac să mă întreb câte mai am eu de învățat înainte să mă apuc de predat.
Ce nu înțelege încă Sofia mea e că ea mă învață de 5 ani să fiu mai bună, mai deschisă la nou, mai răbdătoare, mai „orice mai bun decât eram”. Prin felul ei de a fi, prin faptul că este în viața mea, a adus mai mult în mine decât aş fi ştiut că există pe lume de experimentat.
Ce îți doresc eu ție, minune de copil, e ca fericirea să-ți fie motto-ul în viață, oriunde, cu oricine. Dumnezeu să-ți dea şi ție o … bucurie cum eşti tu pentru mine. Cândva, undeva!
17 iulie e ziua când m-ai făcut mamă! Ce zi specială!
Te iubesc infinit, curcubeu de fată! La mulți ani, Sofia bucuria! ❤❤❤