Bună! Sunt Mamă de 2 (între timp de 3) şi sunt o persoană colerică! De când sunt părinte îmi dau tot mai des seama că să fii furios poate fi ceva rău, dar uneori şi bine. Perioadele mai puțin dulci din viața de părinte te pot aduce în nişte stări în care nu credeai să fii vreodată. Da, v-ați prins, azi nu vă scriu despre ce minunat e să ai doi copii! Azi vă scriu despre ce fac când îmi e greu şi ajung să mă înfurii sau nu. Şi când nu, de ce nu?
Subiectul nu mi-a venit în minte aşa pur şi simplu, ci mi l-au servit joi pe la orele amiezii cei de la FasTracKids unde a avut loc un nou hub de data aceasta despre furia părinților.
Aşa cum v-am obişnuit, am fost prezentă să culeg informații, să mi le însuşesc şi, de ce nu, să vă ajut şi pe voi să le aflați.
În general la aceste întâlniri participă multe mămici. Surpriza acestui hub a fost prezența a doi tătici. Lucru ce mie personal mi-a dat din start un vibe bun. Mai am şi eu acasă un tătic de doi ce îmi aşteaptă impresiile şi asta mă face să văd o evoluție în ceea ce priveşte ideea de familie în zilele noastre.
Să nu vă mai țin în suspans şi să vă descriu puțin atmosfera şi structura oferită de Diana Balaban acestui hub. În primul rând, după prezentările de rigoare, Diana ne-a delectat cu o bucată de folie de plastic cu bule de aer. Ce credeți că ne-a pus să facem? Wroong!! NU am avut voie să spargem bulele! 🙈 Da, cum să te abții de la aşa ceva?? Tocmai asta era cheia! Să încerci să o faci, să te observi pe tine în tot acest timp şi să-ți testezi toleranța la frustrare, neputință sau orice alt sentiment te încerca în acel moment.
Apoi a urmat surpriza hub-ului, pentru mine cel puțin: un exercițiu de vreo 20 de minute cu o tehnică de relaxare. Practic, cu ochii închişi, 30 şi ceva de persoane, ne-am conectat la corpul nostru şi am luat contact, prin repetări succesive, atât cu o amintire în care ne-am simțit furioşi, cât şi cu starea de relaxare ce se instala în corp. Totul la indicațiile psihologului. Eram foarte curioasă să văd unde duce exercițiul şi, pe lângă starea de somnolență creată, a adus şi o linişte interioară. Nu e magie! Nu suntem yoghini! O pot confirma cei ce au luat parte la hub. E doar relaxare şi conştientizarea ei. Exercițiul îl puteți efectua ori de câte ori vă simțiți prea încărcați, trişti, frustrați, furioşi şi nu numai. M-am folosit de ceva asemănător în travaliu şi vă zic cu mâna pe inimă că funcționează. Ce face ea de fapt? Mută atenția de la problemă spre tine, te ajută să îți observi postura, muşchii încordați şi următorul pas după asta vine natural: furia (în cazul din travaliu, durerea) are timp să treacă şi în locul ei se instalează pacea de după furtună. Nu, nu e un domeniu prea cunoscut de mine şi mă opresc aici cu asta.
Vă ziceam mai sus că uneori furia e de ajutor. Asta o zic prin prisma unui lucru povestit şi la hub şi care am observat că a avut impact. Odată ce am conştientizat că a fi părinte furios nu e ok pentru cei din jurul meu, am început să caut soluții care să mă ajute. Una dintre ele a fost să le zic Sofiei şi soțului meu care sunt momentele care îmi creează starea aceea. Ei au voie să îmi amintească, dacă mă văd agitată fix atunci, pe ton frumos evident, că intru în starea de dinainte de furie şi să încerc să mă adun, controlez. Nici nu e nevoie să specifice ce trebuie să fac. E nevoie doar să mă anunțe. Practic ei îmi amintesc mie să mă apăr pe mine de furie prima dată şi să nu pornesc un conflict ce nu duce nicăieri. La fel am voie să fac şi eu cu ei în momentele pe care le observăm a fi motiv de agitație ce declanşează în final furia. Asta ne facem să ne înțelegem mai bine, să ne cunoaştem limitele şi, de ce nu, să fim o echipă. Sofia mi-a dat clasă rapid într-o zi când mă săturasem să strâng jucării şi ea să continuie să le lase aiurea, şi a punctat un gest de furie de-al meu ca „aşa face ea când e nervoasă”. Să plâng sau să râd? Păi sincer, şi una şi alta. Dar mai ales să iau aminte a nu mai face!
Un alt lucru ce mai funcționează la mine în cazul copiilor este să-mi repet în minte de câteva ori fix în momentul de foc că eu sunt adultul, să mă comport ca atare. Nu mereu îmi iese, dar din 5 dăți cel puțin în 2 am reuşit.
Pentru dățile când nu ne iese să nu ne dezlănțuim, am aflat la hub o metodă foarte interesantă de folosit post furie. Să rogi copilul să îşi imagineze că îți dă vorbele aruncate la nervi înapoi printr-un gest de „ia-le!”. Aşa află că furia ta e doar a ta, nu e despre el, nu trebuie să se încarce cu ea. El trebuie să ştie ce anume o declanşează, ce simți şi că el te-ar putea ajuta dacă ar respecta o limită. Dar mai mult, e treaba ta! Să fim serioşi de câte ori nu ne enervăm pe ei când de fapt altele ne frământă pe noi?
Cât timp eram acolo am avut o revelație şi am împărtăşit-o persoanei din stânga mea: ce misiune importantă au copiii în viața noastră – să ne apere pe noi de noi şi să ne ajute să ajungem la varianta noastră mai bună cu fiecare încercare.
Vreau să punctez în final că orice metodă de a vă înțelege furia e bună atât timp cât vă țineți de ea şi vine din voi dorința de a vă cunoaşte. Ştiți că pentru a exista „vindecare” trebuie mai întâi să afli că eşti bolnav şi să vrei să te faci bine, în cazul nostru, să vezi de ce înfurii şi să iei măsuri.
Mi-a plăcut hub-ul. Am cules şi ceva impresii de la cei pe care îi cunoşteam. Unii nu doreau să se termine, să plece, iar o prietenă mi-a zis ca ea pleacă de la aceste întâlniri foarte relaxată şi i se pare că toți cei pe care îi întâlneşte apoi spre casă sunt nervoşi. Poate au şi ei nevoie de un hub, cine ştie?!
Sunt Martha, Mamă de 2, părinte furios dar pe drumul conştientizării cu un pas făcut în față şi o stare de bine. Oare cât reuşesc să o mențin?