Vă prezentam într-un articol recent cărțile pe care le citesc în paralel. Înainte de copii nu concepeam să încep o altă carte până când nu o terminam pe cea în curs. Oricât de plictisitoare era cartea aleasă, mă chinuiam să o termin chiar dacă asta însemna câteva ore în care lectura nu era de plăcere. Dar între timp mi-am dat seama că dacă nici la lucrurile care îmi place să le fac nu îmi dau libertate, atunci unde? Aşa am ajuns să citesc o carte de parenting, una de beletristică şi una de dezvoltare personală în acelaşi timp. Culmea e că mi-am dat seama că ele s-au completat perfect fix în formula asta.
Azi vă vorbesc despre „Distanța dintre noi” de Jhumpa Lahiri. E prima carte scrisă de această autoare pe care ajung să o citesc. Povestea cărții începe prezentând doi frați din India, Subhash şi Udayan, primul, deşi mai mare, era tot timpul în umbra fratelui său care dădea mereu dovadă de curaj, energie, dar şi inconştiență. Udayan reuşea să acapareze toată atenția în casă, pe când fratele său era tratat de parcă ar fi fost umbra celuilalt. Timpul a trecut, ei au crescut, au terminat facultatea şi Subhash a plecat cu o bursă în America, în timp ce Udayan era atras de o mişcare extremistă care s-a dovedit periculoasă şi care în scurtă vreme i-a adus moartea. Din acest moment cartea reuşeşte să îți mute atenția spre fratele din America care, revenind pentru scurtă vreme în India să asiste la funeraliile fratelui, face cunoştință cu soția acestuia, Gauri, care era şi însărcinată. Misiunea lui Subhash devine deodată aceea de a o salva pe cumnata sa din India şi a o lua cu el în America pentru a-i oferi ei şi copilului un trai mai bun. Cum putea realiza asta dacă nu căsătorindu-se cu văduva fratelui său?
Din momentul acesta atenția cade pe viața lor în America, pe relația dintre ei care e una rece, pe relația dintre Subhash şi Bela, fiica născută, căreia aleg să nu îi zică mulți ani că nu e din punct de vedere legal a lui.
Ce mi-a plăcut şi mi-a rămas în suflet e relația dintre tată şi fiică. Deşi nu e a lui, el o simte aşa şi toată viața i-o dedică ei.
Ce m-a frapat este faptul că Gauri îşi părăseşte fiica şi soțul fără explicații şi alege să trăiască o viață solitară, fără ei.
Ce m-a impresionat este impactul pe care îl are actul de a fi părăsită de mamă asupra Belei.
Absența mamei a fost o altă limbă pe care trebuise s-o învețe, a cărei deplină complexitate şi ale cărei nuanțe ieşeau la iveală numai după ani de studiu şi chiar şi atunci, fiindcă era o limbă străină, nu era însuşită pe de-a întregul.
Dacă ar fi să se afle vreodată mama în fața ei, chiar dacă Bela ar putea alege orice limbă de pe pământ în care să-i vorbească, tot n-ar avea nimic de spus. Dar nu, nu e adevărat. Rămâne într-un dialog permanent cu ea. Totul în viața Belei a fost o reacție. Sunt cine sunt, i-ar spune, trăiesc aşa cum trăiesc din cauza ta.
Rămâne să aflați singuri cum trăieşte Bela, dacă mama ei se întoarce vreodată, dacă tatăl reuseşte să-şi păstreze imaginea după ce îi spune adevărul despre originea ei, despre motivul acestui abandon şi despre ce final a găsit autoarea pentru cartea aceasta.
Ce a rămas cu semnul întrebării a fost la ce distanță se referă titlul? Distanța dintre frați, dintre soț şi soție, dintre părinte şi copil? Cred că despre toate câte puțin totuşi.
Mie mi-a plăcut mult. Nu e deloc siropoasă şi chiar pare reală, cu descrieri realiste ale emoțiilor, gândurilor şi faptelor. Dacă ați citit-o poate îmi împărtăşiți părerea voastră.