Am fost câteva zile la munte. În maşină în spate, prinşi fiecare în scaunul lor, Sofia şi Radu se joacă, privesc pe geam, dorm sau râd. Asta când nu doresc fix aceiaşi carte, jucărie sau când nu s-au plictisit. Dar din fericire pentru noi sunt mai des în prima categorie decât în a doua.
E a treia vacanță în patru şi începe să fie mai uşor. Ne împărțim frățeşte copiii şi îndatoririle, plăcerile şi timpul liber fără ei. Ehh, eu tot mă simt trasă în țeapă câteodată, dar doar pentru a nu ieşi din tipare! (Glumesc!) Chiar simt că avem un echilibru. Nu ştiu cum se vede dinafară, dar noi funcționăm bine. Tind şi sper că va fi şi mai bine.
La fiecare 2 minute (soțul zice că la 30 de secunde) se aude un „mami” care anunță o întrebare, o povestire sau constatare! E Sofia care … e aşa cum am dorit-o! Vorbeşte mult, mult! Uneori trebuie să o opreşti să schimbi două vorbe cu altcineva. Se opreşte fix cât să ia aer parcă şi continuă. Şi acum începe nebuneala vorbelor. Ea vorbeşte fără punct şi virgulă şi eu cu tati ne comportăm ca surzii: „poftim?”, „ce ai zis?”, „unde ziceai că e?”, „cât ziceai că mai durează?”etc. Câteodată până şi ea observă că pentru a o acoperi ajungem să țipăm. Dar asta nu o opreşte să continue. În timp ce ea îți povesteşte veselă visul ei de peste noapte, tu deobicei pui la punct pachetul pentru drum, hainele, le aminteşti la toți că ar face bine să se îmbrace/spele etc. Şi la final te întreabă: „ți-a plăcut visul meu?”. Şi mama ei (nu pot vorbi aici la persoana I) se transformă într-o mincinoasă: „da, super vis!”. Dacă e în toane foarte bune pune şi următoarea întrebare: „ce ți-a plăcut cel mai mult?”. Şah mat!
Trecând peste momentele când nu am cum să o ascult, cu Sofia chiar nu te plictiseşti, vorbeşte frumos, are o curiozitate ce mă bucură şi are voce cristalină şi veselă. Cu ea vorbesc muulte lucruri pe sufletul meu deja. Păcat de faptul că uneori chiar trebuie să o mai opresc! (Sau poate nu ar trebui!)
Radu, cu ochişorii lui negri ca nişte perle rare, e un zâmbet tot! Zâmbeşte din brațele noastre la oricine şi apoi ca un ştrengar se ascunde în pieptul meu. Lumea vrea mereu să aibă atenția lui şi mai mult. Dar el îi atrage, îi încântă şi apoi eu rămân să dau detalii despre vârstă, nume şi alte curiozități. E plăcut! Dacă va face şi mai târziu aşa cred că o voi învăța pe Sofia să le răspundă cât eu iau o pauză de la ascultat şi vorbesc în voie fără să creadă cineva că am o plăcere de a vorbi tare şi cu grimasa aia pe față de „nu aud!!”.
Abia aştept următoarea vacanță cu vorbăreața (ce m-a întrecut) şi zâmbărețul pufos, copiii noştri dragi şi buni. ❤