Mamă şi fiică la shopping

aprilie 30, 20190

În ultimii ani nu prea am mai umblat cu mâinile libere sau măcar aşa cu o poşetă. Mereu am senzația că țin în mâini tot ce am doar ca „să fie la îndemână!”. Soțul meu e de a dreptul mirat (probabil şi enervat) de faptul că urc în maşină în dreapta şi am poşeta în brațe (chiar şi la un drum de 200 km), o geantă la picioare cu lucruri ce ar trebui să le am urgent fără să oprim (conținutul ei variază de la apă, ronțăieli şi jucării – altele față de cele avute de copii în spate), telefonul în mână şi ocazional suzeta celui mic (doar aşa poate îi trebuie şi să fiu promtă).

Dar acum vreo două zile aveam de cumpărat un cadou şi soluția a fost să plec cu Sofia în timp ce tati şi Radu rămân acasă pentru ca cel mic să îşi facă somnul, iar cel mare ce poate şi el. M-am aranjat, machiat. Îmi şi imaginam ce frumos ne plimbăm noi prin mall. Eu doar cu poşeta mea şi ochelarii de soare. Evident ea fiind mare îmi e mult mai uşor, nu plec cu bagaj după mine, cel mult o sticlă cu apă.

Ajungem acolo şi îmi dă geaca ei de cum intră în mall. Deşi era una foarte subțire, dar…Intrăm în vreo două magazine, puțin şi în supermarket cu gândul că trebuie să iau pâine, dar s-au mai prins câteva de mână. La casă anunț că nu doresc sacoşã că am (păi eu să nu am??). O scot, pun totul în ea. Deci, o poşetă, o geacă şi sacoşa. Trecem să luăm şi cadoul. Se mai adaugă o sacoşă. Luăm şi flori. 🤭 Eu chiar cred că unele dintre noi nu suntem făcute pentru o simplă poşetă.

Însă toată această aglomerație din brațe nu m-a oprit să îmi scot copilul la o înghețată delicioasă de lavandă, în timp ce eu am testat o nouă aromă – cu linte. Nu o ocoliți! E delicioasă! În tot acest timp am vorbit ca între fete: despre prinți, prințese şi …frățiori.

A fost o ieşire foarte reuşită. Acasă când am ajuns ne-am lăudat la băieți în timp ce scoteam produsele din sacoşă. Doamne, ar trebui să schimb punga asta din poşetă!! Era atât de jerpelită şi mai făcea şi reclamă la cârnați. Acum am înțeles de ce inclusiv de unde am luat cadoul se ofereau doamnele să îmi mai dea şi o sacoşă mai mică.🙈 Ce o fi zis, măcar să le fac lor reclamă dacă sunt aşa statornică şi renunț greu la ele.

Concluzia ar fi că trebuie să ies mai des, să experimentez, să scap de obiceiuri. Altă soluție eu una nu văd. Sofia e în asentimentul meu evident! Abțineți-vă să oferiți alte soluții! Merci!😋

 

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *