– Mami, Radu a zis „caca” la masă!
„Vai, Doamne, iar începem!”
– Ba nu am zis „caca”!
„Pfiu, deja de minim două ori sigur s-a auzit!”
– Ba da, te-am auzit eu că ai zis „caca”.
„Şi jur că l-am auzit iar!”
Ştiți perioada aceea a copiilor când ar vorbi întruna despre caca şi pipi? Dar întruna! În orice joc, în orice glumă, orice i-ai întreba! Perioada lui „caca-pipi” o numesc eu , iar noi trecem acum prin ea!
Nu-mi amintesc la Sofia să o fi trăit, dar are Radu grijă să recupereze, iar Sofia să semnaleze orice abatere.
Am vrut să fiu o mamă modernă, cool cum se zice, să râd cu ei când aud glumele, dar să nu le dau importanța care se aşteaptă să o primească, adică reacțiile alea exagerate cu „vaaai, aşa ceva nu se poate să zicem, e ruşine, e urât, e …. etc.!”
Mă credeam informată bine, citisem despre perioada aceasta şi ştiam (aşa credeam) să o combat din faşă!
Strategia mea era simplă:
Pasul 1: Tratez cu dezinvoltură.
Pasul 2: Le permit să zică aceste glume doar în anumite camere, spre exemplu la baie!
Pasul 3: Nu mă gândeam că ajungem aici!😬
Însă nu credeam că punând în aplicare primii doi paşi va fi nevoie să strâng din dinți atât de mult. Efectiv mă enervează tare glumele astea. 🙈 (Am încercat să nu, chiar am încercat!!😂)
Buun!!Ce ați citit la început este un exemplu care se repetă cel puțin de 2, 3 ori pe săptămână la masă. Radu zice o dată, Sofia anunță, adică îl pârăşte, şi mai zice o dată, apoi se contrazic şi iată încă de vreo două ori, iar eu ca să le explic ce şi cum stă treaba mai zic de vreo 3 ori. Deci despre ce am vorbit azi la masă? De câte ori am pomenit despre caca şi pipi fix în locul unde nu aveam voie?
(Fie vorba între noi, mă gândesc să mut masa în baie, măcar o regulă să o respectăm şi noi!)😂
Lăsând gluma la o parte, am luat-o pe Sofia deoparte să îi explic cum mă simt cu adevărat când îi aud vorbind aşa. Apoi i-am zis că de fapt faptul că ea anunță (pârăşte) e o formă de a întreține acțiunea, de a mări bulgărele şi am reuşit să ne propunem un Pas 3: Amândouă ignorăm când auzim cuvintele acelea la masă!
Minunat! Hai că sigur asta funcționează! (Cel puțin până se măreşte Andrei, zic, şi apoi o luăm de la capăt!)
„Stai să vezi, Marto!”
Azi. Unde credeți? La masă:
Radu: glumă cu „caca”.
Tati: – La masă nu vorbim despre caca! Putem vorbi aşa doar la baie! (Ia uite cine ştie regula bine!!)
Radu: din nou glumă cu caca.
Sofia: – Mami, Radu iar a zis cuvântul cu c! (A încercat, micuța!)
Radu: Ba nu am zis caca, am zis caca -pipi!
Sofia: Mami, Radu a zis şi pipi şi caca!
Eu cu părul măciucă, în gând: Deci tati de vreo două ori + Sofia o dată + Radu de 3 ori!
Da, şi azi am vorbit despre caca la masă!🙈
Să aud poveştile voastre despre C şi P (nu mai pronunț încă odată că simt că dezvolt o obsesie) ca să se simtă vedete pe deplin şi să plece de la masa noastră! 🙈