Vă amintiți când eram copii şi aşteptam episodul preferat din Sailor Moon sau Captain Planet? Cât îl aşteptam? O zi, o săptămână dacă era nevoie pentru că altă oportunitate de a-l vedea nu era şi nici alt desen între timp nu aveam pentru a ne satisface bucuria, nu?
Adesea auzim că generația de copii din ziua de azi doreşte totul rapid, că nu mai au răbdare. Însă uităm să ne raportăm la realitate, la toate lucrurile care fac parte azi din viața lor şi care acum 30 de ani nu erau aşa. Nici barometrul răbdării nu ar trebui să mai fie acelaşi, nu?
Însă am căzut deja de acord încă din articolul trecut că răbdarea este o virtute și trebuie cultivată continuu. În primii ani de viață o facem noi părinții punând bazele ei în copiii noștri. Metodele simple prezentate pentru perioada de vârstă 6 luni-2 ani pot fi, evident, continuate și în anii de după. Însă cu fiecare nouă etapă de dezvoltare a copiilor se mai pot adăuga și alte metode la fel de simple și la îndemâna noastră.
Care sunt acestea pentru perioada 2-5 ani?
(1) Acum copiii încep să privească un desen animat, să asculte povești mai lungi. Dacă răbdarea lor a fost antrenată cât de cât până la această vârstă, lucrurile sunt deja mult mai ușoare. Ce mai putem face noi este să îi ascultăm, să îi determinăm să ne povestească ce au văzut. Prin povestire copiii antrenează mai multe lucruri: limbaj, concentrare, memorie și da inclusiv răbdarea. Povestirea e bine să facă parte dintr-o rutină zilnică. Ei povestesc ce au văzut, cum s-au jucat, noi le povestim ce am făcut peste zi, cum a fost la serviciu sau ce am văzut în drumul nostru prin piață. Povestirea e conectare și conectarea e așezare a lucrurilor bune, e o pregătire a unui teren pentru cooperare.
(2) Ceea ce am eu în vedere pentru a le creşte răbdarea şi prin urmare concentrarea este să le dau libertate la joacă. Să îi las să aleagă jocul, jucăriile, să propună soluții, idei şi să fie conducătorii jocului propus în nişte limite bune, sănătoase, evident. Copiii câştigă prin asta încredere în forțele proprii, primesc validare că ideile lor sunt bune, că (și) părinții fac lucrurile aşa cum au propus ei. Iar răbdarea şi concentrarea au grijă să câştige teren pentru că ei se simt bine găsind idei şi soluții în joaca lor și mai vor asta. Vor căuta în jur situații care să le mai pună răbdarea la încercare, chiar dacă uneori puțin peste limitele lor, dar singuri vor da semne că doresc să își împingă limitele personale.
(3) Un alt lucru pe care îl recomand în perioada 2-5 ani este introducerea noțiunii de timp. „Mergem afară după ce dormim!”, „Te uiți la desene după masă!”,”Îți cumpăr înghețată după ce venim de la bunica!” etc. Recomand calendarele advent pentru lucruri care se vor întampla într-un viitor incert, de exemplu când ziua copilului este peste o lună şi el nu mai are răbdare.
Mare grijă însă la după, nu dacă! E o mare diferență. După îl ajută să integreze timpul în existența lui, să îi dea repere clare despre cum evoluează lucrurile şi implicit să crească gradul de răbdare. Dacă îl condiționează, îi limitează forțele şi îl face să fie frustrat şi agitat, lucru pe care nu îl dorim deloc.
(4) Copiii trebuie sprijiniți şi motivați să deprindă abilități precum descălțatul/încălțatul, dezbrăcatul/îmbrăcatul şi aici trebuie să dați voi părinții mare dovadă de răbdare şi să le oferiți timpul necesar, fără grabă şi presiune să le realizeze. Deci nu îi grăbiți! Graba e opusul răbdării. Când noi îi grăbim să termine de mâncat, să termine de desenat, de încălțat, de fapt le transmitem că nu e loc de învățare şi de lucruri făcute lent. Noi suntem adulții şi noi trebuie să creăm oportunitățile în care ei să fie odihniți, mâncați şi dispuşi să încerce a le face singuri, dar cu răbdare de la noi mai întâi. Apoi introducem treptat număratul care îi va ajuta să scoată timpi mai buni și deci să crească și viteza de concentrare.
Într-o lume a vitezei noi putem pune frână prin metode simple. Să nu pierdem din vedere cum ne dorim să fie ei peste ani și să fim conștienți că ceea ce vom privi și primi este o parte importantă din ceea ce am sădit în ei.
Am sădit că noi le putem face mai bine ca ei? Atunci ei nu vor dori să încerce.
Am sădit că metoda lor nu e cea corectă? Atunci vor aștepta mereu confirmarea noastră, apoi a celor care le vor fi în preajmă în anii maturității.
Am sădit că nu avem timp pentru prostii și joacă? Atunci ei vor găsi alinare în altceva precum televizor, calculator, jocuri de noroc etc.
Am sădit că suntem aici, acum, parteneri de drum, liderii lor, îndrumătorii lor? Atunci vor reveni la noi să se descarce și să se încarce, să împărtășească și să își găsească puterile pentru a continua.
Care dintre metodele de mai sus simțiți că le faceți deja natural și la care mai aveți de lucrat?