Am un blog! Sigur, asta nu e nicio noutate că fix acum sunteți pe el. Am un blog unde scriu despre mine – mămică şi femeie – şi copiii mei! Nici acum nu am zis nimic nou! Cine mă urmăreşte fără să mă cunoască personal probabil şi-a creionat deja o imagine despre mine aşa cum fac şi eu cu persoanele pe care le urmăresc virtual, dar nu le cunosc. Nimic rău în asta. Sper doar să fie una cât mai aproape de realitate.
Persoanele care mă cunosc, chiar şi numai puțin, sper că şi-au dat seama că nu superioritatea mă caracterizează, că nu judec gratuit sau după o situație singulară omul. Încerc pe cât posibil să nu o fac deloc, dar na, mai dau şi erori. Fix cum vă îndemn şi pe voi să o faceți! Nu să dați erori (cum ar suna: vă invit să dați eroare! :D), ci să nu judecați uşor oamenii, pe cât posibil deloc!
Am un blog de parenting de 1 an şi puțin. Şi eu abia acum am curajul să pronunț tare şi să recunosc că asta mi-am dorit să am. Un blog de parenting. Ce înseamnă mai exact asta? Am creat un loc unde scriu despre experiențele mele de mămică, despre ce trăiesc cu ai mei copii, cum fac față, cum gestionez, cum rezolv. După cum vedeți nu e nimic despre cum ar trebui să facă x şi y, cum aplic teoria cărții Z (deşi foarte des am adaptat situației noastre ceea ce am citit) şi nici despre ce tare sunt eu şi cum le ştiu eu pe toate. Pentru că, oameni buni, nu le ştiu. Blogul nu a apărut pentru că le ştiu, ci pentru că doresc să vă zic din experiențele noastre şi încercările pe care le fac ca părinte, cu resursele pe care le am.
Iar dacă unii credeți că mă „dau” ca şi cum le-aş şti… Mamă, cred că vreau să mă văd şi eu puțin în oglinda aia. Măcar să văd dacă mi-ar sta bine. 😂
E adevărat că citesc mult în domeniul ăsta, mă pasionează, mă ajută, mă linişteşte să o fac. Urmăresc alte bloguri de parenting şi de multe ori m-am bucurat să văd că citeam un articol ce îmi mergea direct la inimă, fix pe problema pe care o aveam eu atunci.
E adevărat că observ uneori în jurul meu părinți care sunt cu un pas sau mai mulți în fața mea şi mă bucur, îmi doresc să le povestesc ce mă frământă, să aflu părerea lor, să ascult experiența lor în problema respectivă, să ne sfătuim.
E adevărat că observ şi părinți care lasă multe la voia întâmplării şi lucrurile merg şi la ei, mai greu sau mai uşor, mai bine sau mai puțin bine. Nu e treaba mea. Deşi uneori mi-aş dori să fie. Dar nu pentru că aş fi eu deşteaptă, ci pentru că poate eu am avut mai mult timp/chef să citesc, să mă interesez sau m-a preocupat subiectul şi aş avea un cuvânt de spus. Însă nu vorbesc fără să fiu întrebată. Îmi permit să scriu aici, ocazional, dar nu despre acei oameni, ci în continuare despre mine şi despre cum fac eu. Poate la un moment dat ajunge o informație mai prietenoasă, de ajutor inclusiv pentru acei părinți care nu ştiu că pot căuta, unde să o facă sau de ce să o facă!
De la ambele categorii am de învățat câte ceva. Niciodată nu am considerat nici că dacă am 2 copii le ştiu pe toate nici că sunt mai în măsură ca cei care au doar unul să dau sfaturi. Să nu uităm că sunt părinți şi de trei, patru copii. Numărul lor nu asigură pe nimeni de felul cum au trecut prin experiențele vieții sau că sunt părinți perfecți. Nimeni nu le ştie pe toate, să fim serioşi!
Deci nici eu!! Nici nu pretind că aş putea vreodată să le ştiu, dar am un avantaj şi mă voi folosi de el.
Care e ăla? Mă interesează mult zona de parenting şi am un blog.
În concluzie spor la scris să am şi cititori pe măsură! Dacă un singur om care va citi ce scriu va înțelege mesajul meu, va căuta să cunoască mai mult, va fi mai atent la relația cu copiii săi, va aprecia sau va considera că merită să mă urmărească în continuare, eu voi fi mulțumită şi voi scrie pentru el! Însă mi-ar plăcea să fim mulți aşa că poți da de veste:
„Mamă de 2 nu le ştie pe toate, dar îi place ca ce ştie, află, trăieşte să împărtăşească cu noi!”. Atât!
Despre când, cum şi de ce scriu, puteți citi aici.