De când am blogul, primesc destul de des trei întrebări: Când scrii? Cum scrii? De ce scrii?. O vreme nu dădeam aşa mare importanță. Până când am început să intuiesc că mai multă lume ar vrea totuşi să cunoască răspunsurile, dar, din diverse motive, nu întreabă, iar unii chiar cred probabil că fur din timpul copiilor doar să scriu. Incorect! De furat, fur! Dar din alt timp! Să o luăm pe rând.
Când scriu? Scriu când îl adorm pe Radu. Până de curând avea 2 sau 3 somnuri pe zi, timp suficient de scris, de făcut mâncare sau alte chestii ce nu implică multă gălăgie. De când a început să meargă, are un singur somn pe zi de aproximativ 2 ore. Dacă am de făcut mâncare, spre exemplu, nu scriu la somnul de prânz, ci după ce îl adorm seara. Adoarme devreme, în jur de 9:30 şi am timp şi de pregătit pe Sofia de somn (poveste, spălat pe dinți, culcat), asta când nu e ziua lui tati pentru toate astea. Consider că aş putea să le fac eu mereu acum, dar timpul lor, implicarea lui, sunt mult mai importante pentru amintirile ei de mai târziu. Şi el ştie asta şi o face cu mult drag chiar.
Cum scriu? Cred că vi se pare stupidă întrebarea. Recunosc nu mi-a fost adresată chiar aşa. Se cam presupunea că deschid un laptop şi o fac lejer. Eh, nu! Scriu totul pe telefon. Da, cu diacritice de pe telefon. Am prins o dexteritate la butonat de nici eu nu mă recunosc! Tot de aici caut poze, pun tags, programez să apară pe Facebook peste câteva ore. Mai şi uit să verific dacă s-a postat, constat peste o oră că da, dar nu e postat cum trebuie pentru că apare toată postarea în descriere. Chestii de genul! Deşi sunt atentă la detalii tot îmi scapă lucruri uneori din grabă, alteori din lipsă de somn sau din dorința de a da drumul unui articol care mi-e drag tare.
De ce scriu? Blogul a pornit din dorința de a face ceva din pasiune. Nu ştiu să desenez, să cos, să cânt, să gătesc de masterchef, dar mi s-a tot zis că „le-aş scrie” destul de bine. Am început să scriu ca o necesitate pentru sufletul meu inițial, dar am primit atâtea feedback-uri de încurajare, motivare, încât cred că trebuie să continui. Şi mai e un motiv pentru care scriu: să dau mai departe, să las amintiri, să creez legături. Nu am altă metodă mai bună! Nu ştiu acum altă cale!
Am avut şi zile când mi-am zis că ar trebui să mă opresc că oricum nu ar observa nimeni, dar fix în perioada aia fie primeam o apreciere, fie găseam un subiect prea bun să nu îl dau mai departe, fie simțeam nevoia să scriu.
Deci copiii, soțul şi alte lucruri importante nu au de suferit din cauza blogului. Fur timp din somnul meu (se rezolvă cu 2 cafele pe zi această lipsă), din orele de citit (s-au împuținat cărțile citite, dar nu drastic), din timpul de stat aiurea pe telefon făcând scroll (nu duc dorul), nu mai strâng întruna jucăriile de pe covor (în foarte scurt timp e la fel oricum), am grijă să nu robotesc întruna şi la final să văd tot o oală de ciorbă şi o casă împrăştiată. Momentan ce construiesc pe blog şi prin blog e mai important decât o oră de somn în plus. Nu vă încurajez să stați în dezordine, ci să vă organizați diferit şi….
Vă încurajez să faceți ceva pentru pasiunile voastre! Imposibil să nu existe niciuna. Credeți-mă şi eu ziceam la fel: ce să iasă din scris? Din citit? Nu ştiu ce exact, dar ceva văd că se conturează chiar aici pe blog! Iar voi luați parte la asta! Vă mulțumesc!
Apropos, articolul ăsta e scris aseară pe la 11. 🤫