Înainte de a rămâne însărcinată cu primul copil nu știam ce înseamnă să îți fie rău de la mirosuri, parfumuri sau chiar de la gel de duș și șampon. Nu mă refer la un rău de genul că nu îți place aroma, nu! Mă refer la răul acela care te face să stai apoi cu capul în toaletă și să dai la pește și ce nu ai mâncat.
Începuturile mele cu sarcinile au fost grele. Foarte grele! Patru luni în care nu am putut mânca mai nimic, am avut gust metalic în gură și vomitat cât pentru toată viața si încă vreo două după. Nu era nimic care să îmi facă bine cu adevărat sau să semene cu gustul pe care îl știam eu la vreo mâncare: ciorba îmi provoca aciditate – o vărsam, iaurtul nici nu îmi plăcea cum arată, nici cum miroase, brânza proaspătă a funcționat o vreme (vreo 2 săptămâni să zicem) și apoi nu am suportat să o mai văd vreo 2 luni deloc, de tocănuri, sarmale, ouă și tochituri nici nu poate fi vorba. Ele îmi făceau rău numai cât le luam în calcul sau îmi venea vreun miros pe stradă sau pe casa scării. Cel mai rău am suferit în primele 4 luni că nu îmi priau nici fructele. Merele, care sunt preferatele mele, îmi dădeau senzația de foame și gol în stomac și intram în cercul vicios din care nu ieșeam decât trecând prin etapele: fac efortul să mănânc ceva, mâncat încet, vomitat tot, stat în pat și stare de rău toată ziua. Bananele aveau gust grețos și nici mirosul nu îmi plăcea, strugurii erau prea acri sau parcă seci, portocalele prea acide, grefele uneori îmi făceau bine, dar de cele mai multe ori nu.
Am slăbit la ambele sarcini în primele patru luni câte 4-5 kg. Partea bună în toată treaba asta a fost că nu am pus pertotal prea multe kilograme în sarcină, dar partea rea a fost că nu prea am fost om, făceam efortul de a veni la birou și îmi păstram toată energia avută pentru a face strict ce era important de făcut, nu participam la alte discuții, nu mă simțeam în stare să râd zgomotos cum o fac în mod normal, eram cam apatică și asta nu pentru că mă alintam.
Și totuși sigur vă întrebați ce am mâncat eu în sarcină de am trăit sau dacă au fost și feluri care îmi plăceau. Da, au fost. La ambele sarcini laptele dulce cu cereale dimineața a constituit o sursă de alimentare destul de liniștitoare, chiar dacă uneori inclusiv el mai ajungea în toaletă. Am reușit să mănânc nuci, stafide și migdale din când în când pentru a mai învinge senzația de foame. Supa de găluște o vreme mi-a bucurat prânzul, după cum am mai zis și brânza de vaci a fost o etapă, peștele, dar destul de rar și de preferat cu lămâie și mai ales nu făcut de mine, compotul de vișine făcut de mama sau de soacra mea cu pâine putea înlocui și el o gustare sau chiar și cina. Nu îmi era perfect după nici unul din aceste feluri, dar erau o sursă de hrană și pe unele eram bucuroasă dacă reușeam să le țin în stomac chiar și numai pentru o oră.
În tot acest timp medicul care mi-a urmărit sarcina m-a încurajat să fiu tare, să nu iau nimic de capul meu că e foarte posibil să îl afecteze pe bebe și nici mie să nu îmi facă tocmai bine. Eu i-am ascultat sfaturile și am fost cât am putut eu de puternică și hotărâtă să depășesc perioada asta. Recunosc că înainte de a rămâne însărcinată a doua oară îmi era cel mai teamă de primele patru luni și mereu primeam încurajări că sarcinile sunt diferite și că sigur nu are cum să fie tot așa și a doua. Uite că are acum! La mine nu a fost nici o diferență în bine, aș putea chiar să mă ”laud”că s-a mai adăugat și un exces de salivă care îmi provoca greață.
Dar după aceste luni, totul a trecut ca prin vis. Copilașii mei m-au bucurat cu mișcările lor și eu am reușit să redevin cea de dinainte. Acum aștept cuminte să țin în brațe și bebelușul meu băiat.