Peste această carte am dat din întâmplare pe un grup unde era recomandată de mai multe persoane. Am reușit să fac rost de ea rapid și m-am pus pe citit. Am terminat-o în 2 zile după programul de la serviciu, după ieșirea copilului în parc sau poate e mai corect spus în 2 nopți, că mai mult noaptea am citit-o. Nu m-a lăsat să o las din mână până când nu am terminat și ultima filă. E tulburător de bine scrisă și suspansul în care te ține…ah, nu știu! Mie mi-a plăcut mult.
Acțiunea se petrece în paralel în Franța în două perioade de timp diferite, prezentând fapte atât din prezent (anul 2002), cât și din trecut (iulie 1942) . Modul în care se îmbină la un moment dat cele două planuri este unul inspirat.
Juliei Jarmond, documentându-se pentru un articol, descoperă că în iulie 1942, au fost arestaţi la Paris mulți evrei şi ţinuţi la Velodrome d’Hiver în condiţii inumane până au fost deportaţi la Auschwitz. Întreaga acţiune a fost una crudă și dusă la îndeplinire chiar de poliţia franceză. Absolut înfiorător este că au fost luate familii întregi, inclusiv copii.
Pe de altă parte, cartea prezintă modul în care au fost luate aceste familii, axându-se în special pe familia unei fetițe de 11 ani, Sarah, care, în timp ce la ușă se afla poliția pentru a îi deporta, ea își ascunde fratele mai mic într-un dulap închis cu cheia, convinsă fiind că se va întoarce repede după el. Sarah e un copil inteligent, sensibil, puternic, care este convinsă multă vreme că va scăpa și că va ajunge să își reîntâlnească fratele. Ea păstrează cheiţa de la dulapul unde e ascuns fratele ei ca pe o comoară. Dar momentul în care realizează ce se întâmplă în realitate e unul dramatic.
Ce nu mi-a plăcut este că autoarea a ales spre final să dea parcă pe ”repede înainte” informații pentru a ajunge să deslușească misterul. În același timp aveam uneori senzația că cele două acțiuni au fost scrise de persoane diferite, dorindu-mi să citesc mai mult despre povestea Sarahei decât despre cea a lui Julie și nu pentru că aceasta din urmă nu ar fi fost interesantă, ci stilul era parcă ceva mai ușurel, fără atâta profunzime. Poate e doar impresia mea.
Vă las să descoperiți singuri unde se întrepătrund cele două povești, dacă Sarah ajunge să îl salveze pe fratele ei din dulap, ce anume le leagă pe cele două personaje centrale – Sarah și Julie – și cât și cum își pune lagărul de la Auschwitz amprenta pe cele două ca pe atâtea suflete nevinovate. Vă avertizez: cartea e tulburătoare!