Acest articol este unul dintre cele mai documentate de până acum. Am citit, întrebat și căutat informații cu atât de multă dorință ca cineva să mă ajute să înțeleg ce se întâmplă cu Sofia mea, încât nu puteam să nu le dau mai departe. Poate că aveți un copil ce este pe punctul să împlinească 7 ani sau poate că deja i-a împlinit. Poate că observați la el, la fel cum observam și eu la ea, câteva așa zise „toane”, răbufniri, gesturi necontrolate, ridicări de ton sau plâns zdravăn fără un motiv anume.
Pe mine pragurile acestea la copiii mei mereu m-au prins în așteptare în ideea că știam că vor urma, dar totuși mereu nepregătită emoțional să le duc. Uitați însă că de pragul acesta de 7 ani nu știam. Pe el nu l-am așteptat. Asta înseamnă că abia după vreo săptămână de tantrumuri, scene, încercări să ne calibrăm ușor, mi-am dat seama că e ceva de durată și că ar fi bine să mă liniștesc și să caut abordări mai inspirate să trecem peste.
Cum mă liniștesc și ce abordare adopt
După câteva scene în care nu am recunoscut-o pe Sofia și în care reacțiile ei erau exagerate în comparație cu evenimentul pe care îl trata, am scos din bibliotecă tot ce aveam potrivit pentru a înțelege ce se întâmplă cu ea în perioda aceasta. Apoi am trecut la căutări pe internet.
Scopul meu suprem în tot ceea ce fac pentru și cu ei este să le păstrez încrederea încât orice ar păți, orice ar face, orice li s-ar întâmpla oriunde, să vină la mine și să știe că acasă vor găsi alinare, suport, sprijin. De aceea abordarea presupune, în mare parte, lăsat să se descarce, oferit sugestii și soluții pentru a-și descărca nervii, iar la final comunicare și iar comunicare.
Ce am aflat
Copilul începând cu intrarea la școală trece într-o altă etapă a vieții sale. Este deja un omuleț de la care se cer lucruri din ce în ce mai des, de la care se așteapă ceva prin efectuarea sarcinilor, temelor date. De aceea presiunea tinde să fie destul de mare, iar ritmul destul de accelerat. Lui îi va fi cu atât mai greu să se adapteze la tot ce vine dacă până la vârsta aceasta nu a fost responsabilizat prea tare nici măcar cu lucruri ușoare. Să zicem că acesta nu era cazul nostru, deși nimeni nu știe care e limita aia bună, nu?
Ce se întâmplă cu creierul lui
Creierul copilului începând cu vârsta de 7 ani crește până la 1200-1300 de grame. Odată cu asta crește și viteza de formare a legăturilor între neuroni. Acum se îmbunătățesc capacitățile motorii de bază – echilibru, agilitate, forța, se dezvoltă aptitudini motorii fine – desenat, cusut, lipit, finisat. Întreaga sa dezvoltare este influențată de factorul școală. Locul unde deprinde scrisul, cititul, socotitul, iar apoi poarta cunoașterii se duce pe multe alte laturi din aria raționalului. Însă imaginați-vă că aceste transformări din viața lui sunt ceva nou, ceva ce îl maturizează cu timpul și lucrurile acestea nu au cum să se întâmple peste noapte.
Ce se întâmplă la nivel afectiv și social
Trăirile emoționale, afective ale copilului sunt foarte intense în perioada aceasta. Copilul însă se exteriorizează mai mult în primă fază, dar apoi ajunge să o facă din ce în ce mai puțin. De ce? Pentru că el va învăța să se autocontroleze. Însă până o va face, e nevoie de multă răbdare din partea părinților și cadrelor didactice, e nevoie de limite clare și explicarea logică a acestora. Copiii la vârsta aceasta vor împinge prin natura lor regulile, se vor împotrivi sau vor dori să le extindă. E bine ca acolo unde se poate și unde nu există un pericol de a deranja, să li se permită anumite lucruri care până atunci nu li se permiteau. Aici eu aș merge pe responsabilizarea copilului făcând echipă cu el, punctându-i ce face bine, ajutându-l să înțeleagă că exersarea e cheia, ascultându-l atunci când supărarea își face loc în viața lui, respectându-i spațiul, dar punând accent mai mult ca oricând pe respectarea spațiului celorlalți, pe respectarea regulilor de la școală unde comportamentul trebuie să tindă spre autocontrol, unde regulile pot fi altele față de acasă.
Joaca și odihna trebuie să facă parte din viața copilului de 7 ani în proporție foarte mare. Prezența jocului aduce pe farfuria activităților zilnice o oază de bucurie, de eliberare, de recreere atât de necesară procesului de învățare. Privarea de somn sau nerespectarea orei de culcare seara duce la dezechilibre precum furie neexplicată, comportamente agresive sau dimpotrivă explozie de emoții ce se cer consumate în diverse forme, cel mai des prin plâns și supărare.
Concluzii
În casa noastră lucrurile arată mai bine de la zi la zi de când știu că există o explicație logică pentru transformarea ei. Eu pot accepta mai ușor totul și mă pot mobiliza mai bine să o pot susține în transformarea ei. Știu că dorința ei de a face lucrurile bine, de a fi plăcută la școală, de a fi văzută, ascultată face parte din progresul ei. Pe de altă parte, mă focusez acum să fac față și lucrurilor mai puțin plăcute cu care vine această transformare. Deschid brațele, ochii și închid gura. Țin legătura cu doamnele învățătoare și le acord încrederea și suportul de care au nevoie să poată fi la școală persoanele de care are ea nevoie acolo.
Am stat mult să mă gândesc dacă să împărtășesc toate acestea cu voi. Nu vreau să o expun pe Sofia mea mai mult decât este necesar, nu vreau să atrag asupra ei priviri, întrebări, atenție care i-ar îngreuna procesul de adaptare și transformare. Dar în același timp tocmai pentru că nu este ea singurul copil care trece prin asta și ideea că poate nu toți părinții au timp să caute explicații logice m-au făcut să fac acest articol. Și chiar sper să fie de folos.
Acum vin și vă întreb pe voi, părinți care ați trecut pe aici, ce vă amintiți din perioada descrisă mai sus?
Pe voi cei care treceți ca noi prin experiență similară, ce vă provoacă cel mai tare? Ce vă ajută să faceți față?