Nu am cum să le notez pe toate, dar pe unele chiar mă străduiesc să le notez la timp să nu le uit, să le amintesc cât erau de sinceri, comici, apropiați. Cum e viața noastră în cea mai mare parte de timp:
1. Sofia nu vrea să se joace cu Radu pentru că credea a ‘nşpea oară el va alege jocul cu dinozauri şi ea nu mai poate (nici eu!😅). Dar Radu ia o păpusă în mână şi zice că se joacă cu ea cu păpuşile.
– Eu sunt coafezul, Sofia!☺️
2. Eu şi Sofia:
S: Mami, cum reuşeşti să îți dai seama ce vrea Andrei?
Eu: Păi sunt atentă la el şi pentru că îl cunosc bine şi stau mereu cu el, îl ghicesc destul de repede.
S: Voi şti şi eu să fac asta?
Eu: Cu siguranță da, dar deja te pricepi foarte bine şi tu din câte am văzut.
Ea zambeşte şi apoi continuă:
– Dar cu noi cei mari, chiar dacă nu mai stam mereu împreună, că ne mai ducem la şcoală, spre exemplu, tot ştii mereu ce se întâmplă?
Eu: Sunt atentă şi la voi mereu deşi voi ştiți să vorbiți, să cereți, să exprimați lucrurile mai mult decât Andrei. Însă o mamă observă când copilul e trist şi vrea să ştie de ce, când place pe cineva sau nu place pe cineva deşi copilul poate nu i-a zis, asta numai dacă este atent cu adevărat la copilul ei. Însă când sunt mai mari, copiii devin uneori experți în a-şi ascunde nevoile, deşi eu aş vrea să ştiți că să ascundeți nu este o soluție bună. Poate nu vă pot mereu ajuta, dar vă pot mereu ține în brațe, sfătui, fi alături de voi.
S: Mă poți ține în brațe şi când o să am 30 de ani? (Şi râde)
Eu: Găsesc eu o soluție, numai să vrei să stai.
S: Mereu o să vreau să stau. ❤
3. Radu consulta o păpuşă cu stetoscopul de jucărie:
– Vai, ai inima frântă!💔
4. Andrei merge peste tot de-a buşilea. Într-o zi rămăsese uşa deschisă la baie şi într-o fracțiune de secundă, în timp ce pregăteam masa, a dispărut:
– Copii, unde e fratele vostru? (Eu crezând că e la ei.)
– Mami, dar cine mai ştie pe unde se bagă el, se aude Sofia foarte relaxată.
Iar eu am văzut în fața ochilor o scenă cu uşa deschisă la baie. Da, era cu mâna în olița lui Radu. (Curată! Pfiu!)😳
5. Radu nu vrea să se culce.( Really? Again?)
Într-o zi încerc eu un joc în care să îi vorbesc voalat despre importanța somnului la copii. Dar el mă opreşte:
– Mami, dacă nu vrei să dormi, o să te doară tare capul şi faci aşa, aşa nişte…aa,…care a spus tatăl meu, aşa nişte urme la ochi…cum se cheamă?
– Cearcăne?
– Da, ceacăne, aşa!
Devin şi eu curioasă că eram tare pe dinafară:
– Si ce se mai întâmplă?
– Păi, te simți rău, obosit, dor ochii tare.
– Aha, bun. Deci somnul e important şi bun, nu?
– Da, dar nu mereu!
Şi îmi aruncă o privire de copil ghiduş şi apoi adaugă:
– ….zice tatăl meu! 🤦♀️
Voi obişnuiți să notați astfel de momente?