Îi țineam pe picioare ca pe nişte păpuşi vii, erau fix distanța dintre genunchi şi burta mea. Stăteam cu ei față în față şi le vorbeam, îi miroseam, îi lăsam să mă privească. Deşi erau lipiți de mine mereu, interacțiunea noastră era bazată pe nevoi: a lor de mâncare, schimbat, adormit, alintat, a mea de privit, minunat, contemplat. Nu mereu era lapte şi miere în jur. Uneori era plâns de ambele părți şi neputință. Când soarele răsărea, ei deveneau cu o zi mai mari față de ieri, cu o zi mai puternici, cu o zi mai înțelepți.
Primul an cu ei s-a măsurat în zile, luni. Dar apoi totul a prins viteză. Am uitat ziua când mă plângeam că nu dorm aproape deloc, am uitat ziua când nu îmi permiteam să ies singură până la supermarket, am uitat ziua când mă plângeam că am mâncare pe sub masă mai mult decât pe masă. Zilele de acum sunt altfel. Cu multă fugă după ei, cu interacțiune vizibilă inclusiv din partea lor, nevoi exprimate din ce în ce mai clar, timp ca arbitru, timp ca jurat, timp ca bufon, timp ca povestitor, timp ca născocitor, timp ca „alinator”!
Trecem, din ianuarie până în decembrie, pe repede înainte cu toate, prin viața noastră şi-a copiilor noştri. Uneori mai prezenți, alteori doar prezenți. Ce le lăsăm în urmă, depinde de noi! Ce ne lasă în urmă, depinde de noi! Ce vedem în urmă, depinde de noi! Ce vedem înainte, depinde de noi!
Luați-vă copiii în brațe începând de azi şi până cât or vrea să stea! Timpul cu ei e cel mai împlinitor, fie el uneori greu, alteori uşor! Din brațe le puteți vorbi despre orice, vor auzi! Din brațe, le puteți alina orice, vor rezista! Din brațe îi puteți dirija, corecta, învăța, vor ieşi mai buni! Din brațe se vor hrăni cu fericire, împlinire, dorință de viață, curaj, voie bună, iubire! Din brațe nu vor putea trece indiferenți peste lumea asta, din brațe vor învăța să lupte! Din brațe îşi vor lua zborul în viață! Din brațele mamei şi tatei!