Poate ești și tu părinte de mai mulți copii și poate ai vrea să știi dacă e normal ca relația dintre copiii casei să sufere atâtea schimbări de la o zi la alta. Poate te bucuri când îi vezi că se simt bine și se joacă împreună, dar te superi și simți multă furie când îi auzi cum se ceartă. Poate ai vrea să știi dacă e ok să fie atâtea schimbări de la o zi la alta.
Vă prezint mai jos câteva situații în care v-ați putea regăsi.
„Șoarecele şi pisica”
Știți acele momente în care fiecare dintre copii vrea alt joc, alt fel de mâncare, alt moment în care să citim povestea, alt film animat decât celălalt? Zilele ”șoarecele și pisica” le numesc eu! Nu există niciun strop de comunicare constructivă la prima vedere atunci când îi auzi cum își răspund unul altuia. Chiar dacă cel mic e prea mic să zică ceva, e adesea cel prins la mijloc, motiv de ceartă pentru frații mai mari. Iar dacă nu este un frate mai mic, poate fi o jucărie, o pernă, orice…
Dar să revin la situația când este un frate mai mic și să vedeți ce fel se împart lucrurile. Ambii vor să se joace cu el, dar doar ca să nu se joace celălalt cu el. Ambii vor să îi dea mingea, dar doar să nu pună celălalt mâna pe minge. Ambii vor să îi caute șoseta lipsă dar doar ca celălalt să nu cumva să primească vreo mulțumire din partea mea că m-a ajutat.
Iar aici am atins punctul sensibil și am găsit motivul suprem al acestor zile: atenția mea. Ce fac mai departe? Mă întreb ce am omis, ce am uitat, ce nu am văzut, ce nu am auzit. Pentru că dincolo de multele vorbe aprige pe care și le aruncă ei unul altuia e de fapt o nevoie mare de a auzi ceva de bine de la părinți. Odată ajunsă în punctul acesta îmi scot instrumentele din tolbă pentru a construi ce se destrămase. Zilele acestea ajung să fie mai bune abia din acest punct încolo.
„Tu eşti mic şi nu poți”
În casa mea e așa: trei copii, trei vârste diferite, trei personalități. Până în 2 ani orice copil cere cu desăvârșire să fie ajutat rapid la orice. Însă vine și perioada cu ”eu fac! eu pot!” chiar dacă cu adevărat nu poate, dar cine suntem noi să îi zicem asta? Ba dimpotrivă e înțelept să îi încurajăm să facă, să îi dăm instrucțiuni simple și clare cum să facă și orice efort să îl apreciem chiar dacă rezultatul nu a fost cel așteptat. Însă asta o știm noi adulții, nu-i așa? Dar frații mai mari au și ei dorința de a-și arăta puterile și o fac prin ”tu ești mic și nu poți!”. Iar de aici încolo se dezlănțuie iadul. Tăvălelile celui mic în semn de protesc, țipetele celui mare în semn de nerăbdare. Iar tu, părinte, ești la mijloc. Trebuie să liniștești apele, dar cui să dai dreptate și cui nu? Ambii au pe de o parte, nu?
Propun să nu împarți dreptatea. Împarte doar explicații cu calm, senin. Începe cu ”sora ta mai mare a vrut doar să te ajute, dar nu a înțeles că tu poți și singur!”. Se va auzi cu siguranță: ”Dar nu poate!”. Iar tu vei zice: ”Și mie îmi era greu să torn apă în pahar când aveam 3 ani! Am turnat de multe ori pe lângă până să învăț. Chiar și tu ai învățat abia după ce ai fost lăsată de mine să faci mai des! Acum amândouă avem rolul de a-l încuraja pe fratele tău să o facă și apoi voi doi îl veți învăța și pe mezin.” Nu au cum să refuze implicarea când tonul e cald, calm și tot ce transmiți tu ca părinte este de fapt o stare că e ceva normal. Știu e cu efort din partea noastră, dar în timp efortul e din ce în ce mai mic.
„Te iubesc orice ai face”
Își aruncă unul altuia jucăriile preferate: el pe ale ei, ea pe ale lui. Țipă și exclamă că niciodată nu se vor mai juca împreună. Se bușesc uși și se aud plânsete. Cel mai mic dintre ei, prins iar la mijloc în conflict, vine speriat la mine să găsească liniștea și poate și explicația pentru tot acel tam tam. Îl iei frumos pe el în brațe și cu voce tare, calmă și serioasă, îi explici ceva ce ar trebui să audă frații cei mari. Normal, că doar tu ești mai șmecher decât ei și mai citit! ”Uneori într-o familie oamenii se mai ceartă, dragul meu. Știu că te-ai speriat când ai auzit cum țipă frații tăi unul la altul. Ei nu au dorit să te sperie pe tine. A venit Furia și nu au reușit să o controleze. Însă orice s-ar întâmpla să știi că ei se iubesc mult și se vor împăca. Au doar nevoie de liniște!”.
Cuvintele tale îi vor face pe cei doi frați să vină fix unde îți dorești: în preajma celui mic și să îl asigure de dragostea lor, să strecoare motivul pentru care s-au supărat pe celălalt, să le scape iar un ton cu câțiva decibeli mai mult, dar apoi să își ia porția de mângâiere, de apropiere între tine și ei, dar și unul cu altul. Mai întâi accidental, apoi mai dorit, mai serios. Ca în final să auzi scuzele spuse unul din gura celuilalt, fără presiune, fără amenințări, fără supărare.
„Vreau să dormim cu toții mereu”
Paturi mari am văzut, dar exagerat de mari cât să doarmă o familie cu 5 membri comod, bine, fără ca nimeni să nu deranjeze pe nimeni, nu am (vrut să…) văzut. Eu nu contesc că există soluții, dar din păcate la noi nu au funcționat încât să putem dormi toți 5 vreodată și sincer, nici nu am vrut să fie asta soluția. Am încercat însă în patru atunci când copiii doreau toți cu mama. Dar ce te faci până își găsește fiecare locul perfect, nici prea departe de mama, dar nici la mijloc, nici lângă fratele mare, dar nici lângă cel mic? Cam aici se dă examenul unei mame. Unde să îi așezi și cum să le spui că de fapt tu ai vrea să nu ne chinuim așa? Înțelept este să nu le spui. Le-am încercat eu pe toate, cred! Am ajuns la concluzia că e bine să zici ca ei și apoi să îi lași o vreme să caute soluții. Vor fi multe reclamații, permutări, foieli, dat vina unul pe altul. Dar la final, tu, ca o expertă, propui să asculte toți povestea în poziția în care sunt și să decidă apoi unde vor dormi.
Ce ai făcut de fapt a fost să îi lași să încerce în a găsi o soluție, apoi de a-i liniști lângă tine, de-ai mângâia în timpul poveștii pe fiecare ba cu mâna, ba cu privirea, de-ai aprecia pentru răspunsuri, întrebări și de a strecura puțin râs ca de final. Vei auzi doar cum cel care are camera lui va dori să meargă acolo să doarmă și cel care nu ceda locul preferat încât să îi fie bine și celuilalt, îl va ceda doar ca să rămână cu toții. Decizia va fi mai ușor de luat din postura aceasta. Da, începeți pregătirea asta cam cu …2h înainte de ora de culcare. Necesită timp, dar e din categoria ”grea”, pentru părinți cu experiență și putem atinge asta toți în … timp.
„Asta e camera meaaaaaa”
Camera celui mare e locul în care acesta se retrage atunci când face teme, când se schimbă, când doarme. Niciodată nu este văzută ca pe un sanctuar. Însă dacă e supărat pe frați sau pe părinți, camera aceea devine cel mai tare motiv de ceartă. ”Nu ai voie aici! Asta e camera mea!”. Plânsete de o parte a ușii și tot tacâmul. Ai putea interveni în forță. Dar tu ești un părinte cu tact, tu nu ai nevoie de țipete și amenințări pentru asta. Îl chemi pe cel păgubit la tine. Îi zici ceva mai șoptit. Îl anunți apoi mai tare că atât timp cât celălalt se liniștește puțin în spatele ușii din camera lui, voi veți face ceva împreună: aranjăm masa, colorăm, decupăm, pune el farfuriile în mașina de spălat vase sau rufele sortate la spălat. Orice.
Ce se întâmplă? Cel din cameră își va dori să ajute și el. Va veni, iar cel mic nu îl va lăsa să pună mâna pe nimic. Are polițe de împărțit și e bine să o facă acolo atunci sub privirea ta. Pentru că tu știi că nu va fi liniște și bine între ei până nu vor termina conflictul. Însă ”armele” tale sunt mai ascuțite și mai trecute prin foc ca ale lor și le folosești înțelept. Îi lași să zică, nu te sperii că poate răbufni din nou ceva mare, intervii doar cu mențiunea să nu se jignească și să nu ridice tonul că îl sperie pe cel mic. Își vor zice ce au de zis, le vei spune și tu părerea ta. Iar la final, propui o activitate comună în care ei sunt ajutoarele tale, dar fiecare pe felia lui. De ce? Asta îți voi zice doar ție, separat vreodată dacă ești interesat.
Cei trei iezi ai casei noastre găsesc jocuri, nume de cod, povești, acțiuni care mai de care mai interesante atunci când noi vedem conflictele doar niște surse de a evolua, de a ne elibera, fără să știrbim iubirea dintre noi.
Iar voi părinții sunteți cu fiecare zi mai buni în rezolvarea conflictelor.
În care situație vă regăsiți acum?
Dacă vă pot fi de folos în gestionarea conflictelor dintre frați, aici sunt. Trebuie doar să îmi dați un mesaj pe martha.cinipa@mamade3.ro și va voi contacta pentru a stabili o întâlnire!
Și tu poți gestiona conflictele cu mai mult calm, viziune, tact, pentru a consolida relația lor și a-i lega mai mult, așa cum îți dorești! Eu cred în tine!