E mai uşor cu 3 decât cu 2, cu excepțiile de rigoare!

martie 30, 20210

Viața de părinte, şi mai cu seamă de mamă, vine la pachet cu multe schimbări, de la cele de ordin fizic, aici incluzând transformările prin care trece corpul, până la cele de ordin profesional, mental, psihologic şi câte şi mai câte.

Fiecare etapă de vârstă a copilului este marcată de lucruri plăcute, dar şi unele mai puțin plăcute. Până aici sunteți de acord?

Gândiți-vă la toate astea × 2.

Sau ×3.

Adică să treci de trei ori prin aceste transformări şi să ai de gestionat trei etape de vârstă diferite, trei copii diferiți, trei situații diferite şi de cele mai multe ori în acelaşi timp. Cu toate acestea, declar cu sinceritate că, cel puțin până acum, este mai uşor cu trei decât a fost cu doi.

Înainte să vă descriu când simt că este mai uşor, o să fac o listă scurtă cu excepții de la această regulă.

Deci exceptând:

– momentele când plâng toți odată (sunt foarte rare)

– zilele când le fac baie la toți trei pe rând (acum iarna mai rar, până la vară mai cresc 🤭)

– momentele când se ceartă/se bat. (Da, avem şi de astea).

– serile când vor toți să se culce cu mine. (şi dorm ca o furnică între elefanți)

– momentele când vor toți deodată atenția mea şi nu doresc să aştepte nici unul (rar, dar da, a fost şi asta)

– zilele în care mă simt rău (mă refer la durerile de spate, dar aici şi cu unul ar fi greu)

– momentele când cei mari se joacă (foarte frumos de altfel), iar cel mic nu poate adormi/mânca din cauza zgomotelor (deobicei ei înțeleg şi respectă că trebuie să facem linişte, dar mai uită şi lui bebe atât îi trebuie😬).

e mai uşor cu trei decât a fost cu doi. 

Pentru că:

1. Cei mari au jocuri împreună şi eu mă pot ocupa în voie de cel mic.

2. Nu mă mai simt vinovată dacă adorm lângă bebe în timp ce ceilalți se joacă/culcă cu tati. (Probabil m-am „călit”.)

3. Pot avea mici ajutoare de la cei mari să aducă un pampers, şervețele etc (se ceartă care să o facă, trebuie avut grijă cum formulez🙈)

4. Iubesc să văd cum se „întrec” să îl distreze pe rând sau împreună pe fratele lor mai mic şi pot profita să fac ceva cu mâinile care sunt deodată libere (spre exemplu să calc/să strâng hainele/să dau drumul la maşina de spălat etc)

5. Nu au timp să se plictisească (nu aud prea des acest cuvânt în casa noastră).

6. Am învățat deja să accept că unele lucruri nu îmi stau în putere şi nu mai pun presiune pe mine să le fac acum pentru că va veni şi momentul lor.

7. Nu mă mai consum dacă observ că nu am reuşit să citesc povestea/să împac eu copilul care plângea, să rezolv un mic conflict între frați, iar asta îi căleşte şi îi învață că pot găsi soluții singuri sau că este şi tati la fel de bun să le facă.

8. Când erau doi (dar unul era bebe), simțeam mereu că nu stau suficient cu cea mare, acest lucru ducea la a-mi dori ca bebe să crească mai repede. Acum, fiind doi mai mari, au partener de joacă, prin urmare bebe poate să crească în voie, iar eu sunt mai relaxată şi trăiesc mai mult în prezent bucurându-mă de fiecare pe rând.

9. Am satisfacții mai mari privind realizările de mămică, felul cum gestionez, organizez, mă implic, duce  la a avea o conexiune bună, ei sunt mai cooperanți şi lucrurile ies mai uşor. Deci împlinire mai mare.

10. Ştiu că se vor avea şi vor fi acolo unul pentru altul, nu câte unul, ci câte doi. (La asta aspir, pentru asta transpir!😅)

Ar mai fi multe de spus, dar sunt sigură că ați înțeles ideea. Aş puncta doar faptul că atunci când l-am avut pe Radu, față de Sofia mă încerca adesea sentimentul de vinovăție. Mi se părea că o trădez, că nu îmi fac timp suficient pentru ea şi prin urmare alergam de la bebe la ea, de la ea la bebe, dar nu simțeam prea des că mi-a ieşit aşa cum speram. Acum reuşesc să văd tabloul mai bine tocmai pentru că cei doi frați mai mari se încarcă şi unul de la celălalt, au jocuri frumoase împreună, au glumele lor, pe scurt, au o relație care trebuie hrănită şi pe care o hrănesc ei singuri prin timpul pe care şi-l alocă. Când intervin eu sau tati, atunci e altceva, e un timp petrecut cu familia, de conectare în cinci.

Vă rog, dragi mămici începătoare sau voi, cele cu mai puțini copii, să nu vă simțiți ofensate şi să citiți ce urmează.

E mai uşor să îi cresc pe toți trei datorită faptului că am luat-o treptat, am trecut prin unele etape de trei ori deja, prin altele doar de două. Acest lucru m-a ajutat să-mi ajustez aşteptările, să ştiu că ce nu a ieşit azi poate ieşi mâine. Experiențele repetate sunt lecții şi maturizări importante ce ajută şi în cazul unor situații atipice, mai grele, prin care trecem (a se reciti excepțiile!). Deci nu, nu sunt un superwoman, ci doar am mai multe repetiții la activ.

Indiferent că aveți unul, doi, trei sau mai mulți copii, priviți fiecare nouă zi cu ei ca fiind cu una în minus din totalul pe care îl avem să îi simțim atât de aproape. Timpul e limitat, valoros, iar eu am ales să profit cât pot şi să le dau din mine cât mai autentic. Nu mult, nu mereu tot, dar autentic, cu limitările normale.

Sper ca prin ceea ce am povestit să vă inspir să fiți mai blânde cu voi şi mai relaxate cu ei. Prin asta veți câştiga mai multă linişte interioară, că de linişte exterioară nu va fi vorba încă mulți ani de acum încolo.

Corect? 🥰

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *