Nu am idee câți dintre voi ați trecut recent prin experiența unei despărțiri temporare de copil pentru prima dată. Nu am idee nici câți dintre voi își mai amintesc sentimentul ce ne încearcă pe noi mamele atunci când urmează să lăsăm în mâinile altcuiva copilul care până atunci a stat lipit numai de noi. De la gândul bucuros că vei evada fără el, după atât de mult timp în care nu ai putut să îl lași, și până la gândul disperat că se va întâmpla și tu nu ești pregătită deloc, e doar un pas mic.
Week-endul ce tocmai a trecut, eu și Radu, băiatul mamii de numai 1 an și 5 luni, am trecut prin experiența aceasta. Acum două săptămâni când mă gândeam că va trebui să plec și să îi las la bunici, mi se părea că o seară și două jumătăți de zi nu o să fie chiar o problemă așa mare. Însă cu câteva zile înainte de a pleca, emoțiile, gândurile, scenariile alea teribile, îmi tot dădeau târcoale. Încercam să mă liniștesc făcând ce știu mai bine: să le vorbesc amândurora despre ce va fi, aşa cum i-am obişnuit de mici. Chiar dacă Radu nu înțelege 100%, sunt convinsă că esențialul l-a prins și asta l-a pregătit puțin.
Dacă mi-a fost greu să ies efectiv pe uşă? Am fost pe cale să renunț la plecare chiar și în dimineața respectivă. Din fericire am avut suport să nu o fac. Zic „din fericire” nu pentru că a fost totul perfect cu el sau cu mine în timpul despărțirii, ci pentru că am adăugat o experiență nouă la creșterea și dezvoltarea lui, la relația noastră. Copiii au nevoie de noi mereu, dar tot de la noi trebuie să învețe să fie independenți, că nu putem sta lipiți unul de altul la nesfârșit. Iar momentul oportun nu va fi niciodată până nu ne facem noi curaj.
Cum s-a comportat Radu? A fost foarte vesel ziua, nu mi-a dus dorul, dar i-a fost greu la somn, el fiind încă alăptat pe perioada nopții. Nu aș face lucrurile altfel acum, privind în urmă, din trei motive:
1. oricât de îngrijorată am fost, mi-a prins bine ieșirea aceasta fără ei.
2. în curând urmează ca normalul pentru el să devină acela în care ne vom vedea doar după programul meu la serviciu. Orice pregătire ulterioară este binevenită.
3. am aflat de dovezi clare de iubire între frățiori.
Radu are un avantaj: o soră mai mare. Sofia i-a fost persoana de sprijin când venise ora de somn şi el nu dorea să îl adoarmă bunica. Așa că a pus capul pe ea și a simțit probabil acolo o bucățică de acasă, de miros de mami, de sentiment de noi. M-a topit să îmi imaginez cum stătea el acolo pe ea, cum ea nu a dorit ca bunica să îl dea la o parte. Mi-a povestit mama că pe timpul nopții, prin somn, Radu meu râdea și zicea mami, mami! Îmi imaginez că mă visa pe mine, că îi era bine de râdea așa.
Sofia are grijă de el fără să îi fi cerut cineva. Înțelege, la fel ca mine, puținele cuvinte stâlcite, gesturile, anticipează reacțiile lui şi ştie deja ce nu are încă voie să mănânce Radu, deci un „polițist” în plus în lupta cu #nuCiocolataPreaCurand.
El e după ea non stop. O imită cum cântă, cum sare, cum se joacă, cum se scobeşte în dinți, cum stă cu mâinile, cum tot. O soarbe din priviri. În acelaşi timp totuşi nu aş putea zice că e linişte şi pace între ei. Nu!! E o iubire cu năbădăi. Se ceartă care să fie primul în brațele mele, care să stea pe scaunul mic/mare, care să ia jucăria x, care să deseneze şi care să şteargă. Însă au două momente din zi în care se unesc: unul când ea cere desene şi el o susține cu ceva inteligibil dar sună a „te roog”, iar al doilea când le aduc farfuria cu fructe şi împart bucățile.
Ştiu că multe ne mai aşteaptă împreună, dar încerc să mă bucur de etapa asta. Ştiu că mici vor fi prea puțin timp, dar frați mereu.
Visul meu ca mamă de doi e ca atunci când nu sunt eu în preajmă, copiii mei să îşi ia apărarea, să se aline unul pe altul, să lupte împreună, să găsească soluții potrivite pentru ei. Prin orice fac şi le zic lor, am grijă să pun accent pe latura lor emotivă, pe cum s-ar simți celălalt dacă, sau cum se simte unul când celălalt face nu ştiu ce. Nu mereu am ochi să observ şi ce iese bun din toată truda mea, dar când nu am fost în preajmă, puțin s-a văzut şi m-am bucurat.
Să nu vă descurajați când nu vedeți rezultate, dacă le „predați” cu suflet şi despre suflet, ei îşi vor deschide inima şi vor servi iubire.
