– DA, el există în fiecare dintre noi.
Așa i-am răspuns copilului meu de fiecare dată când a pus această întrebare în ultimii 3 ani. Pentru că perioada în care ei încep să întrebe asta începe de pe la 4 – 5 ani, în preajma Crăciunului. A mers răspunsul acesta pentru că fetița mea era mică, auzea acel DA și partea de după el era destinată mai mult mie. Da, mie! Să fiu acoperită în caz de vreodată se trezește să zică că am mințit-o sau că i-am ascuns adevărul. Acesta e lucrul în care am crezut eu încă de când am aflat cine, cum, ce fel lasă toate acele daruri sub brad în fiecare an.
Ce trebuie să știți este că acest răspuns merge bine până pe la 6-7 ani. După acest prag, creierul copilului trece într-o altă etapă și caută lucruri concrete, e pregătit să treacă de la perioada magică, unde tot ce zboară se mănâncă, la perioada logică, unde vrea să vadă negru pe alb. Copiii care nu pun aceste întrebări după vârsta aceasta sunt cei care au aflat din altă parte și nu vor, cel mai probabil, să vă spună asta crezând că o să vă supărați. Cei care întreabă deși au aflat ceva ceva de pe la prieteni sau colegi sunt cei care vor să vă dea șansa să le spuneți voi. Consider că orice copil e pregătit din punct de vedere logic să cunoască adevărul după 7 ani. Creierul lui e pregătit să facă adunări și scăderi? Atunci e pregătit să descopere latura ascunsă sau neauzită după acel DA.
Acum mai sunt întrebări la care trebuie să vă răspundeți voi înainte de a începe să le spuneți totul.
- Pentru cine țineți secretul?
- Pentru cine păstrați magia?
- A cui este teama mai mare că se va pierde magia odată cu aflarea acestui adevăr?
- Cine e de fapt Moș Crăciun pentru voi?
Căutați adânc și veți găsi sigur răspunsul. Am cunoscut o mamă care după aceste întrebări mi-a zis povestea ei despre cum a aflat. Mama ei îi spusese brusc, pe la vreo 6 ani, ea nu a crezut-o, a suferit foarte tare. Săpând în ea și-a dat seama că a durut-o modul în care a aflat și cum mama nu i-a arătat de fapt niciun pic de empatie în acele momente, crezând probabil că dacă o va lăsa să plângă va fi mai greu apoi de consolat și de trecut peste moment. Realitatea însă nu e asta. Toți după ce suntem ascultați și lăsați să zicem oful sau să plângem în hohote, ne simțim mai bine și gata să mutăm și munții din loc. Diferența e dată de sentimentul că nu vom fi singuri în ceea ce va urma.
Poate părea că m-am îndepărtat de la subiect, dar nu e așa. Ascultați-vă povestea despre cum ați aflat această veste și acolo e o parte din răspuns. Restul răspunsului este în cât de capabil îți vezi copilul să păstreze magia (în acel mod în care v-ați obișnuit). Încrederea pe care i-o arăți că poate fi capabil să ducă acest adevăr și să schimbați datina făcând poate pe spiridușii Moșului împreună, este cea care v-a salva viitoarele Crăciunuri.
Când Sofia m-a întrebat anul acesta (8 ani, 4 luni) dacă Moșul chiar există, știam că dacă lungesc magia cu un răspuns ca în anii trecuți, risc să pierd încrederea ei. Iar pentru mine asta e mai important. E genul acela de dilemă: aleg Încrederea sau aleg Magia? Magia fără încredere se pierde oricum, așa că am ales Încrederea.
Veneam de la școală, tocmai făcusem cumpărături și cumpărasem niște bomboane de pom deși mai era mai bine de o lună până la Crăciun. Ea a ieșit de la școală, i-am zis că am găsit bomboane de pom la magazin deja. Iar ea:
– Chiar, mami, doream să te întreb ceva. Moș Crăciun chiar există?
– Tu ce crezi?
(Mereu va merge întrebarea aceasta ca să vedeți ce știe deja copilul, ce simțiți că știe dar nu spune, legat de orice subiect sensibil!).
– Eu cred că … nuuu.
A lungit nu-ul de parcă dorea să o contrazic. Nu am contrazis-o. Am tăcut și am luat-o de mână.
-Zi-mi, mami!
– Ajungem acasă și în timp ce savurăm o bomboană de pom îți voi zice tot.
– Promiți?
– Promit!
Și așa am făcut. I-am zis cum de fapt Moșul suntem noi oamenii, orice om care vrea să facă o surpriză unui alt om, orice om care iubește și vrea să bucure pe cineva e de fapt Moș Crăciun. Și ea mă asculta și tăcea. Deloc supărată. Aș zice fără expresie. Apoi i-am zis că oamenii mari au inventat acest Moș blând și darnic ca un simbol pentru Crăciun și ca o tradiție ca atunci sau măcar atunci să ne facem cadouri unii altora. Altfel viața nu ne dă prea multe ocazii să oprim timpul și să ne gândim oare ce le-ar plăcea celor dragi să primească.
Întrebarea ei a fost:
– Nu înțeleg totuși cum de știați ce ne dorim dacă noi scriam scrisori Moșului la școală. Vă ziceau doamnele?
– Nu, dar aceleași scrisori le scriați și acasă, apoi ziceați tuturor ce vă doriți.
– Aaa, da!! Ai dreptate! Mami, deci tu și tati mi-ați luat păpușa Barbie? Și mașina Barbie?
– Da!
– Wow, mami!! Mulțumesc! Credeam că tu nu ai vrea să mi-o iei că e scumpă și de aia am cerut-o de la Moș.
Vedeți unde se ajunge cu empatie, încredere și răbdare? În punctul în care magia adevărată e chiar acest adevăr aflat despre părinții tăi că au făcut ce tu nu îi credeai în stare să facă.
Apoi i-am povestit cum am aflat eu. Iar ea m-a întrebat ce am simțit și i-am zis ca inițial tristețe, apoi curiozitate să văd unde pune mama cadourile, iar asta m-a condus la ale căuta și a le afla înainte de Crăciun aducându-mi dezamăgire în ziua în care sub brad eu nu aveam nicio surpriză de fapt și a trebuit să mă prefac ca mama să nu își dea seama de asta. Așa am aflat că magia e de fapt surpriza, că nu contează ce este acolo ci cum trăiești descoperirea acelui lucru.
Ce a urmat? Știți deja de pe Facebook. A urmat primul Moș Nicolae în care v-am povestit aici cum m-a făcut să plâng de emoție lăsând ea daruri de suflet în ghete pentru noi. A înțeles ce e magia. O va păstra. O vom păstra împreună.
PS: În fiecare an de la vreo 5 ani, am luat-o cu mine să cumpărăm daruri pentru bunici să le facem și noi o surpriză lor de Crăciun zicându-i că îl ajutăm pe Moșul. Acum i-am amintit cum ea e demult Moș Crăciun și se descurcă foarte bine în acest rol! Și-a amintit de toate darurile primite la bunici și s-a bucurat că în spatele lor erau de fapt ei.
PS 2: Când vine clipa veți ști, dragi părinți. Totul este să le fiți alături în asta și să vă simtă asumați, fără vină, rușine, stânjeneală, nici reci, dar nici cu ideea că ”vai, uite ce minciună ți-a zis mami”. Pregătiți-vă voi stând cu acele întrebări și oferindu-vă răspunsuri. Apoi veți reuși. Magia e ceva ce ține de fiecare. Noi facem magia. Noi oamenii!
Noi suntem Moși Crăciuni!
Să îmi împărtășiți fricile voastre legate de subiect. Sunt aici! Să vă fie de folos!