Am băiat mare!! Eh, nu vă speriați că a crescut ca Făt-Frumos în 7 zile cât alții într-un an, dar e mare, are 6 luni. Am început diversificarea de câteva zile. Ce mănâncă? O sarma, o ciorbiță de burtă! Ups, asta mâncăm noi sau nici noi (așa-i după sărbători!😂), dar cu el am început ușor.
Când zic ușor înseamnă că mergem pe diversificarea clasică așa cum am făcut și la Sofia, iar pe parcurs vedem cum ne vom adapta în funcție de nevoile și dorințele lui.
Regulile de bază vor fi cele ce consider că îl vor ajuta să se împrietenească cu mâncarea și să fie și sănătos pentru el:
– nu sare (până la 1 an);
– nu zahăr (cel puțin până la 1 an);
– la masă în scaunul special de bebe;
– alimentele cu potențial alergenic testate 3 zile la rând;
– fără televizor, telefon sau jucării pe măsuța lui (se acceptă joaca cu lingurița și farfuria sa);
– să îi dau cât dorește și când mi se pare că nu îi place să nu îl oblig și să nu fac rabat de la penultima regulă doar pentru a-l atrage (sper să nu uit de regula asta când mă voi panica).
Urați-ne succes!
Până acum stăm bine. Prima vedetă din meniul lui a fost morcovul. I-am pregătit un piure de morcov pe care l-a dat Sofia gata jumate!! Deși ea mâncase înainte chiar binișor și luase și un morcov crud în timp ce îi curățam lui să îi pun la fiert. Poate vi se pare normal, dar mie mi s-a părut comic pentru că ea ocolește morcovul inclusiv în ciorbă. Îl preferă doar crud. Următoarele zile m-am învățat și le-am pus porții separate.
Dar despre Radu doream să vă zic…cum bate din picioare nerăbdător, cum se grăbește să înghită și să deschidă iar gura, cum ochii îi sunt ațintiți la lingurița plină și apoi la mine care se preface că mestecă pentru ca să mă imite și să nu se grăbească, cum pufnește în râs când s-a săturat!
Așteptam cu nerăbdare etapa asta, dar și cu teamă. Se pare că trebuie să mă relaxez și să mă pun pe gătit!!
Dacă aveți rețete de împărtășit, să o faceți și cu mine! Sunt deschisă să îi testez papilele gustative feciorașului și cred că nici surioara nu va sta să se uite sfioasă. Până la urmă la grămadă mâncarea e mai bună.