Uite că a venit ziua aia când vă pot scrie că am momente când mai stau şi îi privesc sau ascult cum se joacă pe cei doi ştrumfi ai mei. Nu stau chiar în aceeaşi cameră cu ei că i-aş pertura prea tare şi apoi doresc să se joace doar cu mine. 🤭
Azi, în timp ce pregăteam masa de prânz, ei se jucau un joc în care Sofia arunca nişte jucării din pat şi îl trimitea pe Radu să le salveze din „apă”. Au făcut jocul ăsta de 50 de ori în câteva minute, iar şi iar, fără să se plictisească niciunul, fără căzături, fără certuri şi proteste. Mă uitam pe furiş la ei din când în când. Era clar că ea e un fel de comandant şef. Însă când m-am uitat la el mai bine, am văzut un soi de salvator erou, nu unul care doar execută, unul care părea singurul care putea salva situația. Cel puțin prin ochii de mamă aşa se vedea. 🦉
Am terminat de mâncat şi apoi Sofia a venit cu ideea să ne jucăm ceva noi două. Să vedeți ce! Ea era o veveriță în pădure, eu o broască țestoasă rătăcită în pădure. Tocmai când broasca şi veverița încercau să închege un dialog, a venit Radu care făcea întruna „hoaaa, hooaaa” spre noi. Broasca, adică eu, s-a gândit să întrebe ce e „lighioana” asta fioroasă. M-a luminat veverița, era un dragon, pe nume Dragoni cică, care dorea carne din casa veveriței. Culmea e că îi arunca la greu hălci de carne (invizibilă) şi el se băga cu gura în pat şi le mânca şi iar cerea „cane”. Ea iar arunca, el iar cerea. Eu eram perplexă! „Oare nu s-o fi săturat cu paste”, mă gândeam în sinea mea? Sau, una şi mai tare, daca ar juca rolul unei maimuțe ar merge şi cu banane? Nu de alta, dar m-a înnebunit cu „baba” lui. Ar mânca întruna numai banane! Voi ați înțeles despre cine mai vorbesc eu aici? Da, de Dragoni, adică dragonul, Radu.
Broasca şi veverița cică-s delicate nu mănâncă carne de pe jos! 😂