Când s-a împărțit norocul pentru un somn bun, eu nu cred că am fost printre oamenii aceia. Dacă credeți că vreau să mă plâng de felul cum doarme un bebeluș de 6 luni, adică Radu meu, ee, nu e asta. Mă gândeam la cum sunt așezate lucrurile câteodată. Dacă doarme Radu, rar, dar sunt nopți și când doarme bine de tot, trebuie musai să existe altceva care nu mă lasă să intru în somn adânc: ori gândurile mele de mamă panicată, ori prea multe vise într-o noapte (când zic multe, chiar sunt multe, le țin minte pe toate și au o grămadă de detalii!!), ori Sofia vede un șobolan sub pat.
Da, aseară Sofia a tremurat ca varga în brațele mele vreo oră. Am simțit-o că tremură și m-am gândit că are febră. Am văzut că nu dormea deși era 2 noaptea. Am întrebat-o ce are:
– Îmi e frică de șobolanul de sub pat!
– Ce șobolan?
Și ea tot se uita la marginea patului cu teamă de parcă acum ieșea ceva de acolo.
– Cel pe care l-ai învins tu aseară!
Oh, am rămas mască! Citisem o poveste, alegerea ei, o poveste chiar frumoasă, ”Doamna și Vagabondul”, și acolo apare spre final un șobolan urât. Nu e prima dată când o citim, însă e prima dată când îi e teamă.
I-am spus că nu e nimic, i-am arătat cum cobor eu din pat, dar tot a stat învelită până la gât și băgată toată în mine. Peste vreo zece minute a vrut la baie și mi-a zis plângând că ea nu știe ce să facă că dacă vine spre ea. Am luat-o în brațe și am ajuns la baie unde am reușit să îi zic cum și de unde vin șobolanii și nicidecum în casa noastră. Credeți că a funcționat? NU. Am întrebat-o cum crede că poate adormi în continuare fără teamă și dădea iar să plângă. La tati nu dorea, dar nici eu nu aș fi lăsat-o și atunci mi-a venit ideea. M-am dus la tati și l-am rugat să vină să doarmă cu noi. Am făcut scut în jurul Sofiei (ea care niciodată nu vrea la mijloc) și lucrurile s-au liniștit. Pentru mine o vreme scurtă că apoi s-a trezit Radu să mănânce, dar bine că m-a lăsat să pot fi cu totul în problema ei.
Dimineață am trezit-o cu pupici și în loc să se uite la mine, prima privire a fost către ceva-ul de sub pat.
– Mami, a plecat șobolanul?
– Tu chiar crezi că a fost unul acolo? m-am uitat eu neîncrezătoare.
– Știu că nu a fost, dar nu îl pot scoate din cap. Era acolo coada lui.
– Tu crezi că mami și tati ar fi stat așa liniștiți dacă era un șobolan acolo? Eventual i-am fi adus și niște lapte cu clătite?
Am râs amândouă.
– Hai să ne dăm jos din pat că e târziu.
Și iar îi văd privirea panicată! Sincer panicată, nu e vrăjeală.
– Nu pot! Mi-e frică.
Cu greu am reușit să ne pregătim de grădiniță! Cum scap eu de șobolanul de sub pat? ăăă, adică de ăla din capul ei!!
Citisem că vine o vreme când încep să apară fricile astea, dar parcă nu mă gândeam că la un copil care se vede că face diferența între vis și realitate să fie chiar așa grav.
Experiențe? Trucuri? Soluții? Vreau să scot șobolanul de sub pat că nu se știe când încep iar nopțile cu Radu foicios și nu am găsit soluția să mă împart perfect și simultan.