Cândva am scris despre Masca lumii

septembrie 14, 20192

Cândva, demult, prin facultate am scris vreo câteva rânduri pentru ziarul „Viața liberă”. Da, de atunci mă chinuia talentul şi mă frământa să îl dau lumii. Două dintre scrierile mele au ajuns în ziar şi au fost premiate. Nu am intrat niciodată în posesia premiilor pentru că o dată mi-a fost ruşine să mă duc să îl ridic (era vorba despre o casetă cu muzică pop românească în vogă pe atunci) şi a doua oară am fost pusă să sun la un număr de unde trebuia să intru în posesia unor bilete la patinoar (probabil am notat greşit numărul şi, tot ruşinea, m-a făcut să mai întreb odată). V-am zis povestea din spatele scrierii ca să mă înțelegeți mai bine când o las aici pentru voi. Aş fi vrut să pun poză direct din ziar, dar nu îl mai am eu, sper că mama da.

Masca lumii

E ger, ceaţă şi zgomot! Forfota din jur îmi proavoacă milă şi amintiri! Privesc la ei de la geam…ei….în jos…pe deasupra fularelor şi pe sub căciula bine îndesată pe cap!! Încerc să-i dezbrac pe fiecare de gânduri şi să pătrund dincolo de tot! Gândesc că fularul, căciula şi haina groasă, poate „murdărită”de timp, sunt doar o mască a lumii. Dincolo de ea…ce este? Un vis neîmplinit – ca dovadă ridurile apărute pe frunte; un an în plus – dezavantaj al bătrâneţii; dorinţa de a AVEA – citită pe mâinile crăpate şi muncite şi poate…”speranţa de a fi IUBIT” – spune lacrima din colţul ochiului!
Lumea e făcută din oameni, iar oamenii din vise, gânduri, speranţe şi rugi! Ca să pătrunzi dincolo de masca lumii înseamnă că vrei să te „îmbogăţeşti” cu tot ce are sau nu această lume…
Părăsesc locul meu de la fereastră şi…las geamul să îngheţe…De ce? Offf…e greu să le ştii pe toate, să le vezi pe toate şi să nu ştii cu ce cuvânt să le dai zâmbetul, cu ce mână să le iei …masca!!

Despre ruşine nu ştiu ce să vă mai spun. Se vede şi în punctuația de atunci. Îmi dau seama că este uneori în unii dintre noi când nici nu şi-ar avea rostul, iar, privind în jur, altora le lipseşte cu desăvârşire. Din fericire nu mai simt ruşine de multă vreme pentru lucruri ca acestea. Simțul proprietății s-a dezvoltat şi el. Au rămas însă rezervarea, emoția, teama de unele necunoscute, teama de a nu deranja, de a nu fi înțeles greşit, de a nu fi judecat pe nedrept. Dar cumva mă simt mai împăcată că le am. Nu ştiu să zic de ce. Sunt parte din mine … fără mască.

Ce talente ascunse zac în voi? Ce lucruri v-ați oprit cândva să le mai faceți pentru că a intervenit neîncrederea, ruşinea sau ceva „mai serios”? Chiar m-aş bucura să îmi răspundeți, fie şi în privat! Weekend minunat!

2 comentarii

  • Clarra

    septembrie 14, 2019 la 9:56 pm

    Ce frumos ai scris! E păcat că unele vise își pierd aripile prea devreme…
    Mi-e îmi plăcea să pictez în generală. Am avut lucrări expuse la galeria de artă din Brăila, alături de lucrările profesorului meu de desen, care era și un pictor talentat. Am câștigat un premiu al episcopiei din Brăila pentru o icoană pe care o pictasem. Când am ajuns la liceu am început să mă dedic mai mult științelor – scriam articole despre inovații științifice pentru revista Evrika, iar printre picături scriam și articole de suflet pentru revista Altfel, coordonată de Radu Herjeu. Totuși pictura mi-a rămas aproape de suflet în momentele grele, când am simțit nevoia să mă descarc, destind… De ce n-am mers mai departe? Pentru că am simțit că drumul meu este altul 🙂 Dar mi se pare tare frumos cum Dumnezeu ne înzestrează cu atâtea talente… Tine doar de noi să le descoperim și să le fructificăm.

    Răspuns

    • admin

      septembrie 15, 2019 la 1:42 pm

      Cred ca pasiunile zic multe despre un om. Nu toti reusim sa facem cariera din pasiuni, insa important e sa nu le inlaturam. Sper ca te destinzi pictand. Ar fi pacat sa nu. Te imbratisez.

      Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *