Începusem să citesc binișor deja și prindeam fraze întregi de la filme. Îmi amintesc că stăteam toată familia uneori și vizionam filmul iar asta îmi dădea un sentiment tare plăcut. Să fim cu toții făcând același lucru în același timp se simțea magic în mine și nu era alt moment în zi la fel.
Tot acolo în filmele americane am văzut prima dată niște lucruri care mă fascinau: părinții coborau la nivelul copiilor și îi priveau în ochi când aceștia erau speriați, triști, supărați. Îi îmbrățișau și le spuneau că totul va fi bine.
Era ceva neobișnuit pentru timpurile alea să vezi asta. În filme după această parte părea că lucrurile se rezolvau, copiii se linisteau, părinții erau și ei încrezători.
Ce am înțeles eu mai tarziu a fost că ce făceau acei părinți era un parenting conștient. Nu făceau magie, nu ofereau pastile miraculoase copiilor și nici soluții, ci îi ajutau să își identifice emoția și îi acceptau cu acea emoție cu tot. Iar asta era suficient!
Ce îți trebuie să știi sau de unde poți porni să aduci asta în familia ta și în relația ta cu copilul, îți ofer un punct de plecare în acest articol.
Când intrăm în rolul de părinte, aducem cu noi, în noul rol, în noua relație, toate experiențele personale procesate sau neprocesate din punct de vedere psihologic până atunci. Iar experiențele neprocesate, asupra cărora nu am stat să reflectăm, pe care nu am ajuns să le acceptăm sau măcar înțelege, pot influența maniera în care ne raportăm la copiii noștri. Priviți procesarea ca pe un proces de înțelegere și echilibrare a ceea ce am trăit și nu ca pe o cale de a schimba ceva. Deoarece noi nu avem control asupra trecutului, ci doar asupra prezentului și viitorului pe care îl scriem chiar acum.
În relația cu copiii noștri avem de-a face adesea cu tipare comportamentale. Aceste tipare au dus la existența a 4 stiluri parentale descoperite.
Ce este un stil parental
Stilul parental este un tipar de creștere și educare a copilului care are la bază comportamentele și emoțiile pe care părinții le au față de copii și le manifestă în relația cu aceștia.
Eficiența stilului parental constă în combinația echilibrată dintre căldură emoțională a părintelui, respectiv capacitatea lui de a fi prezent în relație, de a fi atent și de a satisface nevoile emoționale ale copilului, și capacitatea lui de a stabili niște limite și reguli pentru ca relația să se dezvolte într-un cadru de siguranță.
Cum poate arăta viitorul copilului în funcție de stilul parental în care a crescut
În funcție de stilul parental pe care părinții îl au, copiii vor dezvolta sau nu, anumite competențe emoționale care ar trebui să le ușureze viața de adult dacă acestea au fost integrate la timp și într-un mod propice copilului.
Haideți să vă prezint pe scurt stilurile parentale și să vedeți despre ce competențe vorbesc.
1.Stilul parental autoritar/critic
Acest stil corespunde unei educații rigide, restrictive, severe, cu pedepse, cu multă critică, cu mult control asupra copilului. În această relație părintele este autoritatea supremă, el dă ordine, copilul are doar datorii de îndeplinit. Părintele, deși are cele mai bune intenții, este rece, impunător, are o nevoie mare de control de care nu este conștient sau nu reușește să vadă că ar fi o problemă în relația lui cu copilul. Comunicarea se desfășoară adesea doar într-un singur sens: de la adult către copil. Dreptul la replică a copilului sau la opțiune nu prea există.
Copilul crescut cu acest stil parental va fi un copil supus, perfecționist, cu teamă mare de eșec, pe de altă parte un copil ordonat, disciplinat, dar cu capacitate redusă de relaționare și comunicare deoarece lui îi va fi teamă să nu deranjeze, să nu zică ceva greșit.
2. Stilul parental permisiv
Acest stil este la polul opus față de cel autoritar. Predomină afecțiunea, iubirea, punerea copilului pe primul loc în toate fără a exista reguli, limite clare. Părinții acestor copii sunt cei care se uită la copiii lor ca la soare, cred că toată viața e despre ei și trebuie făcut totul așa cum dorește copilul. Ei le oferă toată libertatea de exprimare în comportamente și reacții asta ajungând uneori să îi copleșească pe ambii, pe copii pentru că nu pot să se autocontroleze, iar pe părinți pentru că trec de la o dramă la altă dramă de fiecare dată.
Copiii crescuți cu acest stil parental își dezvoltă inițiativa și autonomia, vor avea o stimă de sine crescută, dar uneori nu neapărat în concordanță cu realitatea. Adică se vor crede mai buni decât sunt, iar asta îi va împiedica să evolueze cu adevărat. Copilul care nu are limite e cel care nu va ști nici să le impună nici să le respecte limitele celorlați, va crede că totul i se cuvine, oricând și oricum și că dacă ceva rău se întâmplă nu e vina lui, ci a celorlați din jur.
3. Stilul parental neimplicat/evitant
Se caracterizează prin neimplicare, printr-o absență a rolului parental, părintele considerând că este suficient să asigure copiilor nevoile de bază, fără prea multă implicare emoțională. Fie că părintele este plecat la muncă în altă localitate sau că se află zi de zi în aceeași casă, stilul evitant e caracterizat prin lipsa lui în ceea ce privește partea emoțională a copilului, nevoile psihologice ale lui, interesul acordat acestora. De asemenea copilul nu are parte de ghidare, de sfaturi, de discuții, este liber să se descurce singur așa cum poate și dorește, fără ca cineva să îi ceară socoteală.
Copiii crescuți cu acest stil parental sunt niște copii care învață de mici că viața lor e responsabilitatea lor, că e nevoie să se descurce dacă vor să suraviețuiască, însă asta nu îi ajută prea mult pe partea emoțională. Acești copii cred adesea că nu sunt doriți, se simt abandonați, în plus, neimportanți. Ei vor dezvolta complexe de inferioritate, stimă de sine scăzută, teamă de abandon, anxietate, neapartenență și deîncredere.
4. Stilul parental echilibrat/democratic/conștient
Părinte conștient, nu te naști ci devii în timp. Iar asta ar fi baza pe care un părinte echilibrat își poate construi toată relația cu copilul.
Părintele conștient știe că relația cu copilul este una de creștere reciprocă. Nimeni nu e mai presus, nimeni nu e mai prejos, iar nevoile unuia contează la fel de mult ca ale celuilalt. Părintele echilibrat prioritizează des în funcție de context, vorbește cu copilul atât despre nevoile și greutățile lui, cât și despre reușitele și felul cum a depășit un anumit obstacol. În relația aceasta amândoi având posibilitatea de a crește.
Părintele echilibrat este atât afectuos, cât și ferm când situația o cere. Are un echilibru între reguli și iubire, între a da și a primi, între a cere și a oferi. El oferă oportunitate de exprimare, ascultând ce are de zis copilul, chiar dacă nu este de acord cu el, anunțându-l că nu e nevoie să fim de acord mereu, ci e important să ne zicem punctele de vedere.
În parentajul echilibrat părintele îi permite copilului să trăiască ce are de trăit, uneori cu riscul să nu fie cel mai cool părinte, cel mai săritor părinte, cel mai dulce părinte, dar contând mult să fie unul disponibil atunci copilul revine și are nevoie de suport și susținere emoțională. (Am dezvoltat ideea aceasta prin exemple în acest Live.)
Copilul crescut cu acest stil va aborda viața cu deschidere, încredere, va ști că are drepturi egale cu ceilalți, le va respecta limitele celorlalți, va fi independent să încerce lucruri noi, să își aleagă drumul în viață, dar va ști de asemenea că este responsabil pentru alegerile și faptele sale. Adultul care va deveni va fi unul autonom, cu o identitate de sine bine definită, cu stimă crescută și imagine pozitivă, iar când va simți că a dat greș, va fi mai degrabă gata să își vadă greșeala și să și-o corecteze cu asumare.
3 idei de unde să începi migrarea către stilul parental conștient/echilibrat
1.Fii prezent aici și acum!
Viitorul e incert. Trecutul nu ăl putem schimba. Clipa care contează e cea prezentă. E inutil să îți faci procese de conștiință pentru ceea ce nu mai poți face sau să te gândești la viitor întruna. Când copilul tău e aici în fața ta, când îți cere să te joci, să îl asculți, când îl vezi că e supărat, nervos, că cere atenție. ACUM e timpul să faci ceva! Însă ca tu să poți face ceva pentru el e indicat să fi făcut ceva pentru tine înainte! Prin urmare ai grijă de tine, pentru a putea avea grijă de el!
2. Cultivă-ți răbdarea!
Răbdarea este o virtute, dar se practică, se învață. Unii o au în cantități mai mari, alții mai mai mici, dar o putem crește. Sunt metode și tehnici pentru asta. Poate copilul tău când cere să își pună el șosetele la 7 dimineața când tu te grăbești spre a ieși din casă, fix asta dorește să te învețe. Răbdarea are marele avantaj să te ajute să te bucuri de viață într-un ritm mai relaxat.
3. Fii curios despre lumea ta interioară!
Adesea suntem mai curioși despre lumea interioară a celor din jurul nostru, a copiilor noștri, dar deloc despre a noastră. A fi atent la lumea interioară înseamnă să văd ce simt în anumite situații și de ce ajung să simt acele lucruri în acele situații. De ce reacționez agresiv sau, dimpotrivă, exagerat de pasiv, în situații ce nu ar cere asta. Ce anume mă blochează sau ce anume mă aprinde așa? Gândurile noastre nu apar de nicăieri. Ele vin din emoțiile pe care le trăim dar pe care le ignorăm.
Concluzie
Știu că teoria pare aceeași, pentru unii ușoară, pentru alții grea, practica este adesea cea care ne pune în dificultate pe toți. Iar despre cum putem practica parentingul conștient și echilibrat, despre cum să găsim soluții de a ne reculege rapid în situații critice, despre cum să fim părinții care ne-am dorit și la care am visat, putem afla împreună în ședințele de consiliere parentală online 1 la 1. Toți putem, dar trebuie să începem de undeva! Sunt aici!