Uneori când ai familie, în special copii mici, se știe că timpul e destul de prețios, din această cauză, unele femei limitează la maximum orice formă de răsfăț. Li se pare deodată că ar fi pierdere de timp să investească câteva minute pentru a se aranja, pentru a merge la un coafor sau a-și cumpăra vreun accesoriu pentru plăcerea lor. Pe de o parte nu e nimic în neregulă cu asta. Recunosc că am făcut și eu această alegere de câteva ori, dar, cu la fel de multă tărie, pot afirma că de mai multe ori, am ales să nu las unele obiceiuri, indiferent cât de mult timp mi-ar lua. Ba mai mult, cine ar fi crezut, acum câțiva ani, pe când eram singură, fără soț și copii, că tocmai ei îmi vor finisa gusturile în materie de orice, inclusiv de modă, îmi vor ridica ștacheta să îmi doresc să mă aranjez indiferent dacă ies din casă ori ba. Chiar dacă am momente în care timpul nu îmi e prieten, am niște ochi care mă privesc, pe care îi inspir și care abia așteaptă să se așeze în fața oglinzii lângă mine când mă probez.
Sofia, fetița mea de numai 5 ani, este tot mai mult atrasă de modă, accesorii, machiaj și coafuri. Am avut tendința să îi pun frână, adică să nu o încurajez de pe acum în direcția aceasta mai mult decât e cazul. Însă cine îmi poate spune ce ar însemna prea mult? Spre exemplu, pe când avea deja vreo 3 ani, cerea o anumită fustă la grădiniță, dorea pantofii negri și nu pe cei albi, iar încet, încet lucrurile au evoluat spre:
– Mami, azi aș vrea să îmi dai coronița cu floare albă și fusta roșie și să îmi împletești părul pe partea dreaptă.
Nu prea am ce face în astfel de situații decât să mă conformez. Atunci când merg cu ea la cumpărături, nu mai e ca atunci când eram singură, dar, surpriză, e mai bine. Fiica mea mă ajută să îmi aleg eșarfa care se asortează cu ochii mei, poșeta care să fie pe cât de mică vrea ea, pe cât de mare am eu nevoie.
Nici eu nu mă las mai prejos, iar când vine vorba de accesorii de păr, o las să probeze în voie, o ajut să își dea seama de ce i-ar trebui o bentiță dantelată și nu una fixă, cu ce ar putea să asorteze clamele din păr.
Are grijă și de tatăl ei, iar la final, în drumul spre casa de marcat, îmi atrage atenția că lui tati nu i-am luat nimic și se oprește să caute ceva oricât de mic de la raftul cu accesorii pentru bărbați. Aici, fie vorba între noi, o bănuiesc că doar trage de timp pentru a fi cât mai mult împreună, ca atunci când lași ciocolata pe limbă să se topească să prelungești gustul bun.
Nu am fost atât de atentă la detalii la vârsta ei, nu am avut afinitatea pentru accesorii dintotdeauna și, cu siguranță, niciodată mai mult ca acum. Știu că ele te scot din anonimat, dar aș adăuga, că în sensul pozitiv numai dacă știi să le porți cu lejeritatea cu care porți verigheta pe deget. Așa cum le poartă ea acum. Eu prefer accesoriile clasice: un ceas, o eșarfă, o bijuterie cu poveste, iar ea nu mă iartă ușor pentru asta. Are grijă să mă pună să probez o pălărie în magazinul nostru preferat, să îmi atragă atenția către o beretă și un șal de o culoare aprinsă.
Uneori nu am idee dacă lecții despre modă îmi dă ea mie sau eu ei. Nu știu dacă eu o inspir pe ea sau ea pe mine. Dar îmi place să cred că ne dăm una alteia tot ce avem nevoie să înflorim frumos împreună.
Și la voi tot așa stă treaba?