Mi-a înghețat penița punând punctul pe „i”. Ştiam că gândul năstruşnic de a lua pauză nu se va plia peste ziua mea. Dar când a înghețat….asta a fost! Am stat aşa o vreme. Cu mâna ridicată, cu degetele amorțite dar gata de „atac”, cu privirea fixă. Foaia era plină, gândul îmi era gol. Trebuia doar punctul acela pus şi totul ar fi fost aproape perfect.
Însă cu înghețul nu te pui. Am închis ochii o secundă şi am simțit cum totul o ia la vale: mâna, curajul, puterea, dorința. Cădeau în gol de sus, de acolo de unde era totul aproape gata, nu le puteam ține, nu le puteam! Dar îmi doream să pot!
Atât de mult îmi doream să pot încât am deschis ochii. Era totul la fel, intact: mâna ridicată, degetele amorțite, foaia plină, punctul lipsă. Am strâns pumnul, am mototolitul „aproape perfectul” şi am luat o foaie nouă.
Nu te pui cu înghețul.
Nu te pui nici cu dezghețul.
(Ciornă. Fragment. Gând.)