Dragii mei, voi ați fost în ultimii 4 ani martori la multe lucruri noi pe care le-am făcut și pe care vi le-am prezentat fix așa cum au avut loc, cu trăirile, exaltările, emoțiile, fricile și tot ce mai vine la pachet cu un nou început. Acum e iarăși un astfel de moment. Am avut bucuria și plăcerea să iau primul interviu pentru comunitatea aceasta care s-a creat în jurul meu. E unul dintre lucrurile valoroase pe care aș vrea să îl închid într-o capsulă și să îl deschid atunci când am zile mai grele în viața de părinte. Cu această speranță vi-l las și vouă. El strânge laolaltă experința de mamă și de profesionist a îndrăgitei Otilia Mantelers.
Mamă de 3: Dragă Otilia, îți mulțumesc pentru că faci posibilă prezența ta în comunitatea Mamă de 3 prin acordarea acestui interviu. Mi se pare cu atât mai frumos cu cât știu că și tu ești o mamă de 3. Recunosc că eu te urmăresc de mult timp. Am și avut ocazia să te vad, să sorb din primul rând, cum s-ar zice, tot ce oferi tu atât din experința de psiholog, cât și din cea de mamă. Însă chiar și așa, te voi întreba: Cine ești tu, Otilia Mantelers?
Otilia: Sunt o femeie de 44 ani, curioasă, entuziasmată de viață, care nu se dă îndărăt de la experiențe bune și hrănitoare, dar nici de la greul care e parte a vieții. Sunt psiholog, am trei copii mari cu vârste între 11 și 15 ani, am încheiat patru formări în terapia traumei și îmi place mult să scriu.
Mamă de 3: În comunitatea mea sunt mame de un copil, de doi, cât și de 5 copii (oferă cineva mai mult? :)) ), iar una dintre cele mai dese probleme întâlnite este legată de cum facem să ne împărțim timpul eficient încât să putem să le oferim copiilor educație echilibrată, timp, dar fără să neglijăm alte îndatoriri. Ce ne poți spune despre asta?
Otilia: Realitatea este că atunci când avem copii, nu le putem face pe toate. Într-o zi ne vom ocupa mai mult de un copil și mai puțin de ceilalți, în altă zi ne vom ocupa de al doilea copil și mai puțin de ceilalți, iar în altă zi vom face curat și mâncare și nu vom avea timp de niciun copil. Aceasta este viața reală și îmi doresc mult ca noi, mamele să nu ne ducem în fantezie și cărți care ne spun cum să ne echilibrăm viețile, fiindcă e foarte multă presiune în ideea de echilibru. Educația copiilor depinde mult de cât ajutor avem în gospodărie și în creșterea lor.
Dacă ar fi să mă gândesc cum facem să ne împărțim la doi sau mai mulți copii, atunci am putea să ne propunem să avem o dată sau de două ori pe săptămână un timp 1 la 1 cu fiecare, de câte 10-20 minute. Ideea ar fi să clădim câte o relație unică cu fiecare dintre ei, fiindcă această unicitate le va îndeplini lor nevoia simbiotică de a se simți unici pentru noi, părinții lor.
Mamă de 3: VINA, o altă mare problemă a mamelor. Vina nu ne lasă să trăim prea ușor în rolul de mamă. Ea apare să ne spună cam așa: „Da, ai curățenie, DAR azi nu te-ai jucat deloc cu copiii!” Sau „Da, ai scos copiii în parc asa cum și-au dorit, DAR ai țipat la ei pentru că se certau care să apese pe butonul de la lift si cumva ai stricat tot!”, SAU „Da, ai reușit să le formezi un obicei sănătos legat de ecrane, DAR asta te face să fii mai puțin eficientă la job”. Otilia, cum integrăm vina? Cum o facem să fie mai ușor de „înghițit”?
Otilia: E important să știm așa – că vina este o emoție care ne împiedică să avem o relație lină cu copiii. Cu oricine, de altfel. Adică, atunci când mă simt vinovat, este despre mine. Pe copil îl ajută să mă simt un pic vinovată, pentru că am greșit și e sănătos să simțim un pic de vină. Însă când vina e prea multă, înseamnă că ea mă oprește din a simți o frică mult mai mare. Spre exemplu, vinovăția că am țipat la copil, mă împiedică să simt frica că eu sunt agresivă. Sau vina că am țipat la copil mă ține într-o stare de victimă care mă oprește din a căuta ajutor care m-ar elibera din a mă agresa cu multe lucruri de făcut. A vrea să îmi fie bine înseamnă de multe ori decizii complicate de luat, mai ales pentru noi, femeile – mai ales atunci când trebuie să cerem ceva pentru noi. Iar uneori această decizie poate fi chiar divorțul. Adică – mai bine să mă simt vinovată că țip la copil, decât să cer ajutor de la soț, soțul nu mi-l dă, iar eu să fiu confruntată cu realitatea că am un soț care nu mă sprijină și să iau o decizie legată de acest lucru.
Mamă de 3: Simt din interacțiunea cu oamenii că a fost prost înțeles conceptul de „educație sau disciplină cu blândețe”. Mi-ar plăcea să îmi oferi un cadru mai larg despre ce crezi tu că este sau trebuie să fie educația cu blândețe. Unde este începutul și unde este limita?
Otilia: Este un deziderat, însă și o presiune această educație cu blândețe. Fiindcă noi suntem părinți care au trecut prin tot felul de traume – de atașament cu părinții, de identitate, de iubire, traume sexuale, abuz fizic și emoțional etc. De unde să găsim blândețe în momentele de criză cu copiii, dacă noi am cunoscut prea puțină blândețe de la persoanele de atașament? De aceea, cel mai important lucru este să găsim blândețe față de noi înșine, abia apoi putem și față de copii să le arătăm bunăvoință în mod cât mai consecvent. Iar blândețea față de noi vine din cunoașterea proprie și împrietenirea cu părțile noastre sufletești.
Mamă de 3: Mi-ar plăcea să știu, din experiența ta de mamă, dacă ai simțit vreodată că e greu să îi crești cu blândețe, dacă te-ai simțit dezarmată vreodată că nu ai „arme” și dacă da, ce ai făcut? Cum facem loc pentru un răspuns blând atunci când ei se poartă în feluri nedorite?
Otilia: Sigur că da, m-am simțit neputincioasă de multe ori, și cred că am destul de des în continuarte astfel de momente. Nu îmi mai pun atâta cenușă în cap, încerc ca pentru fiecare bilă neagră pe care o pun în coșul relației să pun vreo 3- 4 bile albe, așa încât relația să fie mai degrabă bună decât rea. Fac terapie de mulți ani, ceea ce ma ajută enorm să rămân cu mine și să fiu mai bună pentru copii.
Mamă de 3: Știu că vii la Galati pe 30 iunie și abia aștept să te reîntâlnesc. Evenimentul are ca temă „Stima de sine„. În rolul meu de Coach și Consilier parental în formare, observ adesea părinți care ar vrea să ofere o educație în care să le crească stima de sine copiilor, dar nu știu cum. Cu atât mai greu le vine celor care nu au nici ei o stimă de sine prea mare. Ce mesaj ai pentru acesti părinți? Putem oferi din ceva ce nici noi nu avem?
Otilia: Asa cum ai intuit și tu, Martha, este greu să le oferim copiilor ceva ce noi înșine nu avem. Avem nevoie să ne uităm în sufletul nostru și să ne înțelegem rănile care ne împiedică să avem stimă de sine. Avem nevoie să acceptăm că e posibil să nu aibă copiii noștri stima de sine mare pe care ne-o dorim pentru ei, dar că e ok acest lucru și să nu ne biciuim prea tare că nu reușim. Fiindcă și ei au propriuil lor drum de parcurs, nu doar pe cel de 18 ani alături de noi. Noi facem cât putem, cât de bine putem, cu resursele pe care le avem în noi și în jurul nostru.
Mamă de 3: Ne vei ajuta la evenimentul de joi să aflăm mai multe sunt sigură de asta. Ne poți zice ce puncte îți propui să mai atingi în cadrul evenimentului?
Otilia: În cadrul evenimentului de joi îmi propun să dezvolt cele două ingrediente ale stimei de sine, sentimentul că merit să fiu iubit/ă pentru ceea ce sunt, indeiferent de ceea ce fac și acel sentiment de competență și valoare.
Mamă de 3: Am pomenit deja de „în final”, dar nu ma îndur, deci te rog mult, să încheiem cu un mesaj pentru parinții implicați, care pun poate uneori prea multă presiune pe ei să fie perfecți, să ofere educație de calitate, să ofere timp si joacă copiilor lor, dar simt că nici ei nu mai au forța să le susțină la același nivel pe toate. Spune-le ce vrei și simți tu că trebuie să audă, sigur va ajunge la cine trebuie.
Otilia: Aș vrea mult ca acești părinți buni să simtă când fac prea mult, chiar dacă acest prea mult lucru bun este joaca cu copiii lor. Când trec peste puterile mele, când trag de mine, mă agresez. Iar copiii simt asta și învață să facă fix la fel, plus că dezvoltă vinovăția față de sacrificiul nostru, iar noi știm că nici nouă nu ne-a plăcut că mamele noastre s-au sacrificat. Am fi vrut să ne arate că se îmbracă frumos, că se îngrijesc, că ies la terasă sau la film cu prietenele lor, cu soții lor etc.
Mamă de 3: Te-aș asculta la nesfârșit și sigur nu m-aș sătura! Îți mulțumesc pentru timpul tău, pentru gânduri, informații, iar pentru și mai multe, voi veni la eveniment.
Otilia: Abia aștept să revin la Galați, să vă revăd pe toți și să povestim despre relațiile părinte-copil, atât de semnificative pentru dezvoltarea copiilor noștri!
Sper să vă fi făcut poftă de o după-amiază în care vom lăsa vina, vom da frâu liber emoțiilor și vom echilibra informațiile. Să ne vedem cu bine la eveniment!
PS: Încă mai puteți lua bilete la evenimentul ”Stima de sine a copiilor noștri” cu cod de reducere pe care l-am obținut pentru comunitatea aceasta, în limita locurilor disponibile. Să îmi spuneți dacă vă doriți.