– OK, Google! How is the weather tomorrow?
Aceasta e fetița mea de 5 ani. Vrea să ştie cum să se îmbrace mâine şi are nevoie de informațiile meteo. S-a născut cu tehnologia în fapt şi se vede că nu ezită să o folosească. Nici băiatul de numai 1 an şi 3 luni nu este mai prejos. Se apropie de Google Assistant care stă cuminte pe birou. Se vede că îi e teamă de vocea care răspunde într-o limbă necunoscută lui, dar totuşi simte că noi ceilalți îl băgăm în seamă constant: când vrem să ştim dacă e cazul să ne luăm şi umbrela cu noi, când căutăm o informație, când vrem să ne deschidă lumina în cameră sau să ne pornească radioul sau televizorul. În curând va silabisi şi el către Google una, alta.
Îmi amintesc că eu am avut primul telefon mobil, în clasa a 12-a, luat cu banii primiți la majorat. Era folosit pentru bipuri, rar câte un sms. Nici nu visam pe atunci că vom face atâtea chestii prin telefon, că vom avea minute nelimitate sau internet la discreție. Îmi amintesc când bunica mi-a zis speriată: „Tatiana, de la colț, a luat-o razna, merge pe stradă şi vorbeşte singură, săraca. Şi e fată tânără!”. Apăruseră, de fapt, căştile wireless şi, puteai să cari două sacoşe de la piață, în timp ce vorbeşti la telefon.
Aceşti doi copii ai mei, ca şi mulți alții din timpurile astea, au deschis ochii într-o lume în care maşina de spălat rufe, cea de spălat vase, cea de făcut pâine sunt lucruri normale. Ei văd că „oala minune” merge programată să fie mâncarea gata fix când ne întoarcem din parc şi o să li se pară mereu o normalitate aspiratorul care este lăsat să strângă praful din casă, cât noi ne facem cumpărăturile în mall. De fapt, asta dacă vrem, pentru că inclusiv cumpărăturile ți le poate face altcineva, la numai două clickuri distanță pe aplicațiile special create pentru asta.
Da, trăim o eră care pe timpul când eram noi copii, o găseam descrisă doar în cărțile SF şi ni se păreau fix de acolo şi pentru acolo. Dar iată că tehnologia avansează zilnic, iar unii dintre noi inițial o privim sceptic, apoi parcă am vrea să încercăm, ca în final, să nu ne mai vedem viața fără toate aceste gadgeturi.
Acum putem comunica liber cu oricine din orice loc din lume. Te aşezi frumos pe un scaun la birou sau, în bucătărie, timp ce pregăteşti pachetele pentru a doua zi, dai drumul la video call şi te simți ca şi cum eşti în aceiaşi casă cu cei dragi aflați de fapt la kilometri distanță.
Soțul meu caută să fie la curent cu tot ce e nou, cu tot ce ne-ar simplifica viața. Visează şi crede în maşinile fără şofer, are o grămadă de accesorii smartphone, componente PC, accesorii laptop boxe de tot felul, accesorii Gaming. Îmi zice neîncetat că ai noştri copii vor trăi vremuri în care tehnologia va fi nelipsită din orice domeniu. Iar în timp ce el îmi vorbeşte despre lucruri din viitor, eu mă gândesc cu emoție, dacă mă voi adapta uşor la toate astea? Nu de alta, dar acum 4 ani, nici pe Google nu l-am primit în casă chiar cu toată inima.
– La ce ne trebuie? Să ne asculte ăştia ce vorbim?
– Care ăştia, femeie?
– Ee, ce ştiu eu? Ăştia care l-au făcut.
Între timp el şi-a văzut de ale lui, a închis urechile la protestele mele, a mai adăugat o facilitate în casă şi aşa m-am trezit că nu e zi fără să apelăm la multe din beneficiile tehnologiei. Asta e alegerea acum: aduci tehnologia la tine acasă sau oricum te va invada şi vei fi nevoit sau curios, să o încerci, odată şi-odată.
– OK, Google! Light off!
Asta am fost eu. Ce este util, chiar şi celor mai sceptici ajunge să le placă!