Zilele acestea de octombrie călduț le aştept în fiecare an. De fiecare dată mă gândesc ce făceam cu un an în urmă în aceiaşi perioadă. Anii se scurg unul câte unul. Trec prin noi sau pe lângă noi şi au grijă să ne amintească asta la fiecare zi de naştere, aniversare, Crăciun.
Acum 1 an îl botezam pe Radu. Acum 5 ani o botezam pe Sofia şi, tot atunci, ne-am cununat religios. Suntem patru! Ne place tare de noi! Privim cu drag la formula asta! E parcă perfectă şi parcă din totdeauna aşa. Dar nu uităm deloc că am fost o perioadă trei, frumoşi, uniți, conectați.
Nu uităm nici anii în care am fost doar NOI DOI. Copiii vor vrea să ştie ce făceam noi fără ei, cum eram, unde erau ei, de ce i-am lăsat atât să aştepte până să completeze tabloul. Ce nu ştiu ei, e cât de important a fost să fim doar noi, cât ajută să nu uităm de asta nici azi.
Copii, fără voi, erau clipe destule în care eram relaxați, senini, fără grabă, dar multe erau fără niciun scop, de parcă lumea lui mami şi lumea lui tati doreau să creeze o lume perfectă care mai târziu să fie scut de apărare pentru cele două ființe care au intrat în viața noastră, adică pentru voi. În anii aceia fără voi s-au pus bazele iubirii, încrederii, s-au testat limitele, s-a căutat liniştea, s-a găsit echilibrul.
Ce e azi între noi, e mult şi din ceea ce am reuşit să clădim atunci când eram doar noi doi. Ce e azi între mine şi soțul meu (aşa cum inclusiv Sofia îl numeşte când suprinde o îmbrățişare din care lipsesc ei) e mult şi din felul nostru de a vrea să păstrăm vie, curată, frumoasă, relația noastră. Ce e azi între noi, e un bun prilej de a vedea cum e terenul pe care vom călca peste alți 5, 10, 25 de ani. De aceea ne agităm să păstrăm totul cât mai viu. Uneori ne iese, alteori ne mai împiedicăm, dar nu ne dăm bătuți.
Acum puțin timp am auzit despre un cuplu care fuseseră împreună 60 de ani. Mă gândesc că şi bunicii mei au tot cam atât de când îşi împart viața. Sunt sigură că nu le-a fost uşor mereu. Dar au avut ceva, ceva numai al lor, pe care unii îl numesc secretul fericirii, alții secretul unei căsnicii lungi. Ceva-ul acesta ne ține legați de cel ales. Ne face să mai închidem un ochi sau gura, să mai deschidem brațele, să mai încheiem seara împreună la un pahar de vin, în loc de a ne închide fiecare în grijile lui, în gândurile lui. Nu suntem făcuți din aluatul care să pară totul lapte şi miere, nu suntem cei mai romantici, nici cei mai liniştiți, nici măcar cei mai calmi, dar avem şi noi ceva-ul nostru.
Acel ceva cred că poate fi fix ce ne-au urat naşii noştri (inclusiv ei un exemplu de la care putem lua notițe), azi, când sărbătorim nunta de lemn:”drag de jumătate”!
Ce-ar fi viața în doi, dacă dragul de jumătate ar lipsi? Nu ştiu! Mie îmi este drag de jumătatea mea! La mulți ani în 4, fără să uităm de noi 2, jumătate dragă! ❤
