Mai bine de 50 de ani împreună, patru copii, cinci nepoți, trei strănepoți, o viață în doi care cu siguranță a fost mult mai mult decât iubire.
Pe el nu l-am văzut niciodată îmbrățişând-o, dar l-am văzut ieşind din casă când ea făcea ceva ce lui nu îi convenea. L-am văzut în anii copilăriei mele cedându-i iarna patul de lângă sobă şi vara pe cel de lângă geam. Tot el tăcea când ea dorea iarăşi să redecoreze, să construiască sau să renunțe complet la bucăți din casă.
Pe ea nu am văzut-o niciodată pupându-l, dar am văzut-o cum îl lăsa să stea dimineața mai mult în pat când era bolnav până ea aprindea focul în sobă. Am văzut-o plângând pe holurile spitalului crezând că îl pierde. Tot ea era cea care tăcea când el era nervos sau gătea mâncăruri pe care doar el le mânca.
Nu ştiu să fi văzut la ei dovezi de iubire măsurate în flori, cadouri sau vacanțe. Am văzut însă cum apreciau unul la altul lucrurile simple şi liniştea pe care ştiau să şi-o dea.
Mă întreb oare poveştile astea de dragoste se sfârşesc vreodată?
Poveştile astea de dragoste au o continuare dincolo de moarte sau cum stă treaba cu ele?
Mi-ar plăcea să cred că da.
Povesteau adesea ca pe o glumă cum s-au cunoscut, cum el a furat-o pe ea și au fugit prin fundul grădinii. Dacă mă întrebați, la cât de multe povești comice inventa ea, nu cred că povestea e adevărată. Dar ce contează? Contează că noi râdeam de numai puteam imaginându-ne cum ei, care deja mergeau din ce în ce mai greu, au fugit câmdva prin fundul grădinii. Ne era greu să ne imaginăm că au fost vreodată și altfel. Ce copii eram!
El și ea nu sunt Romeo și Julieta. Sunt bunicul și bunica. Nu perfecți, nu îndrăgostiții clasici, nici măcar pe aproape, dar după mai bine de 50 de ani împreună cred că întruchiparea respectului, a liniștii câștigate, a dreptului la cuvânt, la opinie, la libertate.
L-am văzut pe el pupând-o abia când ea nu i-a mai putut răspunde vizibil la asta. S-a ridicat tremurând în baston, s-a aplecat peste sicriu, i-a atins creştetul cu buzele, apoi s-a ridicat sfârşit, fără speranță…
Sper că de undeva ea i-a răspuns la asta.
Sau poate că anii împreună erau deja tot ce el dorise.