Mama care s-a născut în mine sau în tine

iulie 24, 20192

Le văd prin parc, pe stradă, pe bancă stând în alertă, gata să o ia din loc iarăşi dacă e nevoie, dacă se aude un scâncet! Ştiu fața aia! Am avut-o şi eu! Sunt zile când încă o mai am. Ştiu dorința aia de „vreau o clipă doar a mea”! Ştiu şi gândul permanent de „dacă ar dormi mai mult timp legat, aş fi alt om!”

Într-o zi în parc una dintre noi, pentru că e un „noi” aici, a lăsat orice la o parte şi s-a întins pe o bancă. A stat doar un minut, poate două, şi i-a fost ruşine cred să mai stea. S-a ridicat şi s-a aşezat iar în poziție de alertă. Dacă bebeluşul din căruț ar fi scâncit, sigur era drepți şi tot înainte. M-am recunoscut în mămica aceea şi în toate ce le văd obosite, pe fugă în toate, fără tihnă în parc să nu fie prea cald, prea soare, prea vânt.

După ce m-am văzut puțin mai „liberă” în tot acest proces de creştere a primului meu copil, mi-am zis că numai din vina mea am resimțit unele lucruri ca fiind grele. Dacă aş fi lăsat şi eu lucrurile să se întâmple mai uşor, mai de la sine, poate aş fi fost mai puțin în gardă şi mai mult relaxată. Am făcut chiar şi scenarii la al doilea că lucrurile vor sta altfel. Şi ce credeți? Îmi ajustez mersul pe stradă după cum îl simt pe el în căruț, îmi schimb mimica la masă doar-doar l-oi face să guste ciorba. Am visat la ambii în timp ce-mi vărsam fierea în toalete cum mă voi plimba cu căruțul şi voi avea o carte în poşetă pentru a citi frumos pe o bancă. Credeți că s-a întâmplat vreodată aşa? Nu! Copiii mei au avut senzor de trezire pus fix la pantofii mei. De ei sau poate de mine, nu ştiu! Dar aşa a fost!

Azi, când încă mai merg pe vârfuri prin casă să nu-l trezesc când doarme, când încă nu deschid tv-ul cu zilele pentru a nu-l obişnui aşa, când îmi ajustez totul după ei, îmi dau seama că 10 de ar mai fi la fel aş face, la fel aş fi.

La fel a-i fi şi tu! Aşa cum eşti azi! Pentru că aşa cum eşti azi e despre ce fel te va simți el o viață. Ce fel va simți că e mama lui în relație cu el. O mamă ce lasă să mai treacă o zi până să doarmă, ce lasă să mai treacă o zi până să facă un duş singură, ce lasă să mai treacă o zi până să fie singură la toaletă, lasă să mai treacă o zi…pentru că asta e mama lui. Mama care eşti tu! Mama care s-a născut în tine şi care aşa simte să fie.

Nu e uşor când e prea plin sacul de zile şi momente aşa, când ai senzația că nu mai ştii unde eşti tu de fapt. Ai vrea aer, ai vrea să începi serviciul, să crească mai repede, arunci vina pe unul şi altul că nu te înțeleg, că nu ştiu cum e. Iar apoi toate trec ca prin farmec când vin şi se cuibăresc în tine: unul la stânga, unul la dreapta. Sau când te îmbrățişează, îți zâmbesc, îți gustă mâncarea (aliluia!), îți zic că te iubesc! Sacul devine uşor şi te bagi la somn zicând: merită! Chiar merită! Iar mâine, ghici ce? Vei face iar duş în compania celui mic sau pe fugă. Şi ce dacă?! Asta e mama care s-a născut în tine! Şi e minunată!

Simți asta?

2 comentarii

  • Clarra

    iulie 25, 2019 la 12:36 am

    Ce frumos ai scris! Și eu visam că voi merge cu Alex cu căruciorul în parc, el dormind îngerește, eu admirând natura, că mă voi opri pe o bancă și voi citi o carte bună, în timp ce îmi voi savura cafeaua aburinda din termosul meu și cochet. Dar pentru că viața bate filmul, Alex nu doarme bine decât la pieptul mamei, iar barza l-a adus și pe el cu senzor de mișcare. Am străbătut cu el la piept și 12 km pe zi… Noroc cu sistemele de purtare… Cum mă opream, cum se trezea… așa cum făcea când era în burtică 🙂 Dușul a devenit un lux, de somn nici nu mai spun, mănânc printre picături, gatesc cu drag mâncăruri la care nici nu visam, cânt și dansez cât n-am făcut-o o viață întreagă (chiar dacă pic de oboseală), și totul de dragul lui… Da, undeva în toată nebunia asta parcă m-am pierdut pe mine… Dar totuși am descoperit o nouă „eu”. Fericită. Cred că defapt asta este iubirea adevărată – să te dăruiești pe tine celor pe care îi iubești. Să trăiești în ritmul inimii lor 🙂 Și zău că e frumos, chiar dacă din afară poate părea o nebunie.

    Răspuns

    • admin

      iulie 25, 2019 la 11:52 am

      Multumesc! Draga mea, e un greu frumos pe care nu l-as da, dar uneori l-as face mai usor. Zic asta dupa o dimineata grea. Uneori vreau sa am o solutie magica in buzunar sa presar peste noi sa facem acomodarea si cresterea copiilor mai simpla. Dar din ceva simplu nu iese ceva minunat, nu?

      Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *