Imi plac foarte mult week-end-urile de primăvară când nu e încă foarte cald și putem sta afară pe timpul zilei. Miroase totul a liliac, a narcise, pomi înfloriți și iarbă proaspătă. Ce îmi vine să fac în astfel de zile? Să ies împreună cu ai mei dragi și frumoși și să ne bucurăm de toate astea împreună. Evident că acum nu mai este așa ușor când bebe din burtică are 1200 grame și crește ca un cozonac, dar nu renunțăm.
Așa că week-end-ul ce tocmai a trecut l-am petrecut cât mai mult în afara casei. Sâmbătă am fost invitați la un botez și evident am plecat în formulă completă pe la ora 14:00 la biserică și apoi am mers la un restaurant care avea și terasă. Sofia noastră este deja foarte independentă, dorește să stea la masa copiilor, să se simtă mare. Nu a simțit nevoia să ne întrebe nimic timp de vreo 4 ore cât am stat acolo, ba dimpotrivă, văzându-mă că uneori mă uit la ea și o mai întreb din priviri dacă are nevoie de ceva, a venit și mi-a zis: ”Mami, dar nu te mai uita întruna la mine!”.
Am rămas efectiv mască. Mi-au trebuit vreo 2 minute să mă dezmeticesc și să îmi aduc aminte dacă eu am luat-o cu mine la petrecere sau ea m-a luat pe mine. Am concluzionat fericită că am venit împreună, că am fetiță mare, că mă pot bucura de timp cu prietenii noștri în timp ce ea se simte bine cu ai ei. Și chiar m-am relaxat și am savurat momentul cât am putut de bine. Evident că m-am mai uitat la ea și am și fost să o întreb dacă nu vrea la baie sau dacă o pot ajuta să îi tai mâncarea în bucățele mai mici. M-a lăsat să fac aceste mici servicii pentru ea!! Aliluia!!
Duminică am decis să mergem la grădina zoologică din micul nostru oraș de provincie. Am ieșit cu alți prieteni pe care nu reușim să îi vedem pe cât de des ne-am dori. Diferența între copila mea și băiatul lor este de 2 ani si 4 luni, a mea fiind mai mare. Îmi place să o observ cum reacționează când în preajma noastră sunt copii mai mici și încerc să îi explic ce și cum stau lucrurile, de ce cel mic pare că o trage de bluză când de fapt el își dorește doar să se țină de ceva pentru a se ridica mai ușor în picioare, de ce nu are voie să mănânce încă tot ce a început ea să mănânce de curând (ciocolată, înghețată din comerț etc.). Ea ascultă, înregistrează și se pregătește temeinic pentru venirea frățiorului mai mic, cu siguranță mai mult inconștient, dar asta e și ideea. Ne-am dori să nu simtă prea mult din presiune.
La ceva timp după ce am ajuns acasă m-am gândit că nu ar strica să fac o mică analiză pe corpurile noastre pentru a nu ne fi ales cu un musafir nepoftit numit căpușă. Ce credeți? Am găsit ceva suspect în lateralul abdomenului meu, destul de mic și negru cât să mă alarmeze și să ne hotărâm să facem totuși o vizită la spital pentru a ne asigura că nu este ce nu ne dorim. Evident Sofia nu dorea să meargă și era foarte nemulțumită în mașină că de ce mergem, că ea dorește să se joace etc etc. Panicată puțin, nu de căpușa în sine ci mai mult de ideea că dacă este va trebui să iau tratament și fiind însărcinată nu îmi doresc asta, am ridicat puțin tonul și i-am zis că uneori facem și lucruri care nu ne plac. Iar ea foarte calmă și sigură îmi dă o replică ce m-a calmat instant: ”Hai mami, că nu am venit aici la spital să ne certăm și supărăm, da?!” Mi-am cerut scuze că am ridicat tonul și am ieșit din mașină să vedem care e treaba fiind totuși destul de amuzată de replica ei.
Mi-au analizat abdomenul aproape toate persoanele disponibile să o facă, mai aveau puțin și puneau pariuri dacă este sau nu este căpușă. Numai portarul nu a fost curios să își dea cu părerea. Eheee, concluzia serii a fost că nu este și probabil vreo aluniță și-a schimbat culoarea. Cică s-ar întâmpla asta destul de frecvent în sarcină. Serios? Nu știam! Dar recomandarea a fost să văd totuși un dermatolog a doua zi pentru a fi liniștită. Păi eu să nu fiu liniștită? Eu eram liniștită încă de când am coborât din mașină că vorba aia doar nu am venit la spital să ne certăm și supărăm, da?