Se spune adesea că mamele cu mai mulți copii sunt eroine. Dacă mă întrebați pe mine suntem eroine toate de la primul până la câți or fi. Numărul lor ține de cât de tare dorești să îți asumi mai multe în viață.
Și dacă am stabilit că nu mă simt „mai” eroină acum cu 3, hai să vă zic cum mă simt.
Împlinită, binecuvântată văzând mânuțele astea două cum stau ele împreunate și susțin fățuca asta plină care nu știu cum de m-a ales pe mine să am privilegiul să mă uit la ea cât vreau. Tare bucuroasă sunt! ♥️
Cuvintele de mai sus sunt scrise imediat ce bebe Andrei îmi fusese adus în salon și mă puteam bucura de el cum și cât doream. Mai apoi au urmat și alte postări, chiar un jurnal al primelor 60 de zile pe care l-am ținut public pe pagina mea @Mama de 3. Însă pentru că postările se pierd și sunt greu de găsit, am zis să unesc acel jurnal într-un articol. Iată-l. E lung, sparge orice tipare de articol, dar eu il vad tare util.
Sper să fie de folos tuturor mamelor din lume, indiferent că sunt la primul copil sau la al zecelea. Îmi doresc ca gândurile mele de atunci să aline, să încurajeze, să dea speranță și curaj tinerelor mame. Nu uitați: fiecare postare a fost scrisă fix în acele zile pe care azi le vedeți și voi a fi cele mai grele din lume, adică primele 2 luni din viața bebelușului.
Pentru ca acest articol să poată fi citit mai ușor, urmăriți titlul fiecărei zile care o să vă indice despre ce am vorbit, simțit, scris în acea zi și luați-vă exact ce vă trebuie!
(Timpul nu îmi permite acum să fac ca acest articol să fie în întregime scris cu diacritice, dar nici nu vreau să mai întârzii publicarea lui. Îmi cer scuze pentru acest inconvenient, dar câteodată e nevoie să fac unele compromisuri și să aleg răul cel mai mic. 🙂 )
Nopțile în maternitate
A doua noapte în care eu si Andrei dormim impreună. Undeva in clădirea maternității se aude un bebe care plânge. Nu am idee dacă este cu mama lui sau nu, însă gândul mă duce rapid la mamele infectate cu covid care sunt separate de puii lor. Ce vă zic nu sunt poveşti, e o realitate a zilelor noastre.
Mă gândesc la lacrimile acelor copii care au venit pe lume, au fost aşteptați cu nerăbdare şi acum s-au trezit deodată singuri. Nu abandonați, ci dintr-un abuz al statului, smulşi din sânul familiei care i-a aşteptat.
Mă gândesc la mamele alea care acum nu dorm, nu au stare, poate au intrat deja în depresie pentru că suferă cu fiecare secundă ce trece şi nu îşi simt puii în brațe.
Cum putem ajuta? Nu ştiu.
Vreau doar să îmbratisez acei copii si acele mame. Ma rog sa se reintalneasca curand si sa nu lase ca inceputul acesta sa le strice relatia.
Daca aveti idei de cum am putea ajuta, eu sunt aici!
Ziua 1 – Venirea acasă
Cuvantul primei jumatati de zi acasa ca o mama de 3 (dar totusi cu mama inca aici care mi-a luat multe alte griji de pe cap) : depasita.
Asa m-am simtit. Depasita sa fac sa intre totul intr-un ritm bun pentru a nu „pica” scoala care este cum stiti, ora de somn, de masa, sensibilitatea mea din perioada asta, dorinta de a nu neglija nimic si pe nimeni si poate facand asta tocmai cu mine. A fost greu.
Somnul de pranz am reusit sa il fac intre Radu si Andrei. Ceea ce mi-a dat incredere ca nu a fost perfect azi, nu e ordinea de dinainte, probabil voi plange si maine, si poimaine si de fiecare data cand nu imi va fi bine. Dar sigur vor fi momente usoare, fericite, pline de frumos care ma asteapta sa le traiesc.
Intre timp am inceput sa recitesc ce scriam la inceputurile noastre in patru. Ma ajuta sa vad pe unde am fost, sa stiu ca am mai trait momente de transformari, nopti nedormite, dorinta sa aduc liniste si intelegere. Si au trecut cu bine.
Ziua 2 – Pulsul primei zile întregi acasă
Ziua de azi m-a gasit mai optimista, odihnita pentru ca Andrei m-a lasat sa prind cateva ore de somn.
Am ajuns la medicul de familie cu Andrei si m-am gandit la doua lucruri:
1. ” Ce vremuri tulburi!” – in timp ce in sala de asteptare mai intra cate cineva cu masca simteam nevoia sa ma apar si sa il apar.
2. „Dupa ce nasti parca pe nimeni nu mai intereseaza cum se simte mama. Totul devine despre copil.” Nu e rau, dar nu e nici bine. Durerile mamei uneori se vad, dar de cele mai multe ori nu se vad.
In casa e armonie intre frati. Cei mari il iubesc pe bebe si incearca sa ajute cum pot, sa imi aduca diverse cand plange sau cand trebuie schimbat. Andrei doarme foarte bine in galagie se pare. Aici fratii mai mari nu prea se pot abtine.
Eu simt des frustrare ca nu pot face diverse asa cum le faceam si ca nici nu le face altcineva din diferite motive. Uneori trec de la extaz la stare de irascibilitate. Stiu ca trebuie sa am rabdare mai ales cu mine. O sa am. ♥️
De maine vom fi si fara ajutoare. Sper sa intram rapid intr-un ritm bun. O vom scoate noi la capat ca de fiecare data.
(Cu astfel de postari va veti intalni cel putin 60 de zile. Primele 2 luni ale lui Andrei m-am decis sa tin acest jurnal zilnic.)
Ziua 3 – Sentimentul de neputință, oboseală
Unul vrea pe olita, altul fix atunci nu stiu ce a patit la scoala online si are nevoie de ajutor, bebe atasat la san. Cam asa ne-a prins ora 10. Mai devreme de 10 nici nu stiu ce a fost, parca a trecut o viata.
Am depasit momentul cu brio. Toti bine, tati putin livid, dar isi revine el. 🙈
Eu mi-am adus aminte de propriile sfaturi: sa nu uit de mine. Sa strecor intre doua alaptari o bucurie doar pentru mine, asta daca nu cumva are bebe o criza de plans sau Radu dorinta de joaca sau Sofia teme. Am strecurat azi doua bucurii: am vorbit cu o prietena la telefon, am terminat un articol inceput in maternitate. (Am cam exagerat cu rasfatul, clar!)
Andrei plange uneori fara sa ne lase multe sanse de a-l împăca. Atunci refuza sanul, orice pozitie incercam nu e multumitoare, orice pas de dans sau cantec parca nu e pe plac. Perfectionist de mic! Dar si cand se lasa, prindem chiar si un somn de pranz in 5. De fapt asta e realizarea zilei: un somn de pranz cu totii. Unii mai devreme culcati, altii mai tarziu, dar o ora cu totii tot am prins.
Persista sentimentul de neputinta, irascibilitate combinat cu bucurie, recunostinta si … oboseala.
Ziua 4 – Fratele mijlociu
Il alaptam pe Andrei cand a venit Radu in camera sa vada ce face „fatele” lui. I-am zis ca mananca. El s-a aplecat peste capusorul lui si l-a pupat usor.
– „Besc tine, Dei!”
– De ce il iubesti, mami? Am intrebat eu asa ca sa ma aflu in treaba.
– El fatele meu.
Un raspuns natural si firesc.
Aseara cand bebe plangea Radu s-a ridicat in fund si repeta: „gata, bebe, mami aici!”.
La somnul de pranz am vrut sa ii am pe toti 3 langa mine si am rugat-o pe Sofia sa vina si ea cu noi. Radu intre mine si Sofia ne-a dat cate o mana si a zis:
– Imbatisare gup? (Imbratisare de grup?)
Ea a zis ca da, iar apoi dupa ce s-au trezit mi-a explicat cum Radu a invitat-o sa doarma pe mana lui si ei i-a placut ca era calda.
Dupa somn, Sofia a luat o carte si le-a citit baietilor pe imagini. Cand Andrei dadea sa scanceasca, Radu ii zicea:
– Nu gata povestea!
Tare mult mi-au placut momentele astea de azi.
Sentimentul care mi-a definit ziua: liniste.
Ziua 5 – Prima ieșire fără bebe, dar cu copilul mare
Aproape nu aveam ce zice azi prea interesant. Aproape…Adica ce as fi putut sa zic nou cand am facut mancare, ceva ordine, am schimbat scutece, am hranit copiii si am luat-o de la capat.
Insa apoi a trebuit sa ies putin din casa in cartier sa cumpar ceva ce nu avea cum sa ia sotul meu si cu ocazia asta am luat-o pe Sofia cu mine si ne-am plimbat ca fetele cu masca pe ochi, cu hainele groase si ea vorbind intruna. ♥️
M-am intors acasa cu un tonus tare bun.
Plus de asta am revizuit ziua si mi-am dat seama ca am realizat destule pentru o mama de bebe mic. Hai ca e incurajator, nu?
Ziua 6 – Conectarea cu bebelușul
Ziua 6 de cand am iesit din maternitate si a 9 a din viata lui Andrei mi-au adus CONECTARE.
E prima data cand simt asta cu adevarat de cand il am. Am simtit ca incepem sa ne cunoastem si sa ne respectam unul altuia (cat de cat) dorintele. Nu va asteptati sa va zic cine stie ce, e doar un sentiment pe care l-am avut si pe care cu fratii lui mai mari l-am experimentat putin mai devreme. Pun asta pe faptul ca la ei am iesit din maternitate mai tarziu (aproximativ in a 6 a zi de viata) si cred ca ma concentram mai mult pe ei si mai putin pe altele.
Ceea ce am inceput sa fac si cu Andrei cand am rugat-o pe Sofia sa ne cedeze pt o vreme camera ei la somnul de noapte si astfel sa stiu ca nu ii mai deranjez pe fratiorii mai mari cand cel mic scanceste-plange isteric (ca asa ne-a tinut cateva seri la rand) la fiecare schimbst de scutec sau cine mai stie de ce.
Deci conectare. Il mangai pe sprancene dupa ce l-am alaptat si in timp ce ma bucur ca m-a lasat sa o fac fara sa planga. Il simt cand vrea ridicat sa ragaie, sa ii schimb pozitia ca sa isi faca mai bine nevoile. Il simt cand se foieste in patut doar pt ca vrea langa mami si nu din alte motive.
Am bebe bun si drag.
Ziua 7 – Sărbătoare și sărbătoriți
Azi a fost zi de dubla sarbatoare in familia noastra. Un Andrei si un tatic nascut de sf Andrei dar care nu poarta numele sfantului.
Bebe a fost linistit, a dormit mare parte din zi (sper ca si mare parte din noapte sa fie tot asa), noi ne-am impartit intre copiii mari.
Azi mi-a fost greu sa il fac pe Radu sa astepte sa ma intorc cu fata la el sa il adorm abia dupa ce ii dau lui Andrei sa manance. Mi-a fost greu nu pentru ca el nu a inteles, ci pentru ca imi era mie mila sa fac asta. Pana acum 10 zile el era prioritatea la somn. Imi amintesc ca sentimentul acesta m-a incercat ceva timp si fata de Sofia cand eram nevoita sa iau unele decizii care simteam ca o defavorizau pe moment. Insa cu timpul lucrurile s-au aranjat.
Cand in sfarsit m-am intors cu fata la el si l-am luat in brate, s-a lipit de mine si m-a pupat. Ne-am declarat iubirea si apoi a adormit in cateva minute.
Sofia acum pe seara m-a anuntat ca stocul ei de imbratisari primite de la mine este cam mic. I l-am incarcat rapid si acum cat eu scriu ei au incins un joc frumos, ca doi fratiori mari.
Mi-s dragi de nu mai pot. 🥰
Ziua 8 – Sincronizare la somn cu ceva emoții
Daca las sa treaca momentul acesta, sunt aproape sigura ca o sa scriu diseara despre altceva si sigur voi uita ca stresul mare, problema care ma framanta acum o ora s-a rezolvat simplu, doar ca pt mine tot un stres a fost.
Despre somnul copiilor vorbesc. Ma streseaza inca faptul ca nu am descoperit o formula magica ca Radu sa vina la somn fara plans, Andrei sa nu se trezeasca fix cand Radu se aseaza langa el sa doarma. In plus azi timpul e limitat, trebuie sa doarma toti, sa am timp sa ii imbrac pe toti ca la o anumita ora sa fiu cu Andrei la o programare. Am simtit presiunea acestei programari si m-am agitat neavand incredere ca voi reusi.
Insa iata-i.
Unde mai puneti ca am prins si eu 20 minute atipita langa ei.
Ce mi-as spune pentru o data viitoare similara: „respira! Daca nu doarme unul, care e raul cel mai mare care se poate intampla?”.
Poate nu uit! Ma duc sa ma imbrac eu ca apoi sa am timp de inca un hranit, schimbat de bebe (sau chiar doua), imbracat puii mari, iesit pe usa, lasat copiii mari in alta parte, ajuns la programare.
PS: Nu, nu am curaj sa ii las asa si sa ies. Il voi muta pe Andrei in patut! Cine se roaga sa iasa acest transfer? Raman datoare, jur!🙏😬
Ziua 9 – O zi foarte bună
Surorile mele si fratii mei, sa nu ma judecati, sa nu ma injurati, dar azi pentru voi am doar atat:
– somn de pranz cu baietii mei;
– gatit in voie;
– puiul mic somn mai toata ziua;
– prajitureala cu puii mari;
– toti 5 in jurul mesei la un fursec si o cana cu ceai.
A fost o zi de joi reusita!
Nu stiu ce ma asteapta, dar parca cand mai vin si de astea tare bine prind.
Deci, da, tot eu cea de ieri, tot cu bebe mic, tot cu 3 copii. Secretul e ca am dormit la pranz, va zic eu!
PS: Ca sa nu ma invidiati chiar tare va zic ca nu am dormit aseara. Lui Radu ii ies niste masele si a fost o noapte grea. 🙈
Ziua 10 – Ținut în brațe cât se poate de mult
Azi nu am facut mai nimic. A fost cu mult tinut in brate (mai de voie, mai de nevoie), un somn de pranz al lor (eu nu am putut) si textul acesta scris cu inima pentru puiul mic.♥️
Lui ii place sa fie tinut asa. Mie imi place sa il simt aici.
Andrei creste vazand cu ochii. Desi are doar 14 zile de cand a vazut lumina de afara, face ochii mari cand ma aude si are deja preferinte la somn. Sta pe burta mea ca un pisoi si …toarce…la fel ca unul. Daca e treaz isi muta uneori capul, cu un usor tremur, sa priveasca si in directia unde fratele lui sufla intr-o trompeta, iar sora lui canta la un microfon improvizat din pieptanul de par.
Azi dimineata zambea in somn cu un usor zgomot de parca ar fi vrut sa izbucneasca in hohote, dar nu era gluma destul de amuzanta.
Andrei, minunea cu numarul 3, esti lipicios si tu. Esti adorabil!
Am observat ca patutul are ace noaptea. Clar e mai frumos la ingramadeala intre o perna moale si…..
Ziua 11 – O zi grea din viața mea de mamă de 3
Sa zic ca am avut o dimineata buna, as minti.
Descriu pe scurt: teme cu Sofia, in acelasi timp alaptat, plimbat in brate pe Andrei, pus rapid la spalat in timp ce ea citea cu voce tare si incerca sa il acopere si pe el care incepuse sa scanceasca, frustrare ca iarasi cu Radu nu am reusit niciun joc/activitate fara sa fiu legata de ceilalti doi cu activitati prioritare si de la care nu ma pot sustrage.
La pranz am culcat 2 copii din 3. Cine a ramas neadormit? Fix cel mai mic care ar trebui sa doarma. Insa nu am idee de ce nu reuseste sa se linisteasca.
Clar azi nu e ziua aia buna.
Incerc sa vad o seara mai linistita. Sofia va pleca la o prietena sa doarma peste noapte, lui Radu ii vine un prieten in vizita, iar lui Andrei sper sa ii vina curand mos Ene pe la gene.
Cum ma simt? Obosita, destul de suparata pe mine si cu un sentiment de „azi nu mi-a iesit!”.
Am scris bine tare candva acest articol pe care azi l-am recitit. Tarziu insa pentru mine azi, deja deschisesem gura prea mult si bratele prea putin.
Ziua 12 – Despre cine e jurnalul acesta și de ce?
#primele60dezile din viata unui bebelus nu sunt doar despre el, ci despre toti ai casei. Despre fratii lui si despre parintii lui care incearca sa gaseasca o solutie pentru a fi bine, pentru a supravietui perioadei de acomodare si totodata de a gasi o rutina.
La ceilalti 2 copii am observat ca dupa doua luni lucrurile intrau cat de cat intr-un normal. Erau multe schimbari in familie in acest timp, erau zile bune si zile proaste, era vorba de plans, de ras, de explozie de bucurie sau de nervi. Erau trairi de la o extrema la alta poate, dar e ceva firesc pana la urma.
Bebe are nevoi multe, mama are nevoi multe, ceilalti au lipsuri si schimbari de rutina. Totul intr-un timp scurt si pe repede inainte.
Jurnalul acesta al primelor 60 de zile e despre noi toti. E felul nostru de a ne adapta si a supravietui.
Azi nu am foarte multe noutati: bebe doarme, mananca, plange sau doar scanceste, vrea in brate si….de la capat. Fratii lui sunt pusi adesea sa faca liniste si nu mereu le iese, tati e stangaci cu multe dar e primul care isi reintra intr-o rutina. Speram sa ne traga si pe noi dupa el. Cel putin asa vad eu lucrurile.
Suferim de prea multe de acasa: scoala, munca, joaca, tot. De prea mult stat unii cu altii. Ati mai auzit asa ceva? In alti ani in perioada aceasta abia asteptam sa vina concediul si vacanta de Craciun sa stam impreuna. Acum astept sa inceapa lucrurile sa mearga cat mai aproape de normalul de altadata. Si ma intreb adesea daca dupa anul acesta va mai fi vreodata acel „normal” sau ne vom crea altul.
Eu mai sufar si de lipsa de soare. In Galati e ceata zile la rand. Mi-e dor de soare, sa ies de placere din plapuma dimineata, sa trag draperiile, sa aerisesc si sa simt frigul iernii dar sa vad si soarele.
Inca putin, hai, inca putin!
Ziua 13 – Nevoia de mami – toți deodată
Nici nu era ora 7:30 cand Radu s-a trezit brusc si scancit. Probabil visase ceva urat. Andrei a auzit zgomot si a inceput sa se foiasca. Tati s-a dat jos din pat sa inceapa pregatirile pentru a o trezi si pregati pe Sofia pentru scoala.
Nici nu mi-am pus bine cafeaua in cana ca unul dorea doar in brate, celalalt fix atunci pe olita, Sofia trebuia sa intre la scoala online dar nu avea parul prins, tati intrase intr-o sedinta.
Asa a inceput ziua noastra. Insa, din fericire, lucrurile nu au continuat la fel. Azi am reusit multe cu ei. Am combinat cu succes joaca cu Radu cat Andrei avea un somn in bratele mele si Sofia era la scoala. Apoi un puzzle mare cu Radu cat Andrei isi facea al doilea somn in patut si eu pusesem ceva la cuptor sa avem ce manca la pranz.
Apoi temele Sofiei cat Radu se juca singur, plus sincronizarea baietilor la somnul de pranz. Cand combinatiile astea reusesc, totul devine roz. Nici ceata de afara nu mai este asa apasatoare.
Azi m-am vazut la plimbare cu toti 3. Da, doar in capul meu momentan. Insa eu pana nu le vad, nu le realizez. E de bine.👌
Ziua 14 – Mami nu se simte bine
Stiti ce e mai rau intre stat in casa, ocupat de copii, alergat de la unul la altul, facut dus pe fuga, 0 timp de cafea? Sa trebuiasca sa le faci, dar sa NU poti nimic din toate astea.
Sa iti dai seama ca toate trebuie facute dar tu sa stai aproape imobilizata pentru ca un junghi te-a atacat aseara pe la 3 si in orice moment (dar mai ales in alea cand trebuie sa iei copilul mic in brate, cand alaptezi, cand e nevoie de tine urgent in alta camera) te poate lasa iar fara putere.
Da, un junghi ne-a dat viata peste cap.
Practic ni se cam potriveste zicala „asta ne lipsea!”. 😬
Sa auzim de bine!
Partea buna a zilei: stiti lamaiul mostenit de la bunica? E plin de flori. Am ramas intepenita (la propriu) fix cu ochii spre el azi si asa am putut observa. Mi-au dat lacrimile (nu stiu de durere sau de bucurie). Poza o sa va pun in alta zi. (Cu lamaiul, nu cu junghiul, sa ne intelegem bine!)
Ziua 15 – Prima plecare în vizită a lui Andrei
Azi as mentiona intalnirea dintre un strabunic si al treilea stranepot, adica Andrei al meu.
Asta m-a dus cu gandul la imaginea pe care v-am lasat-o aici si la randurile care o insotesc.
( Sunt din cartea „Mama” aparuta la Editura Cartemma. )
Niciodata si nimic nu e suficient cat suntem tineri si in putere. Insa observ ca la batranete pare orice fleac, MULT! Uneori e de bine, alteori „mult” poate lua alta forma.
Azi as vrea sa tin timpul in loc mai mult. Acel mult care e de bine. Insa nu pot. Pot insa sa va zic sa ii sunati, sa le vorbiti, sa ii cautati cat ii aveti. Pe cine? Pe cei dragi.
Ziua 16 – Trăiți clipa așa cum este ea!!
Ma gandeam cum ar fi fost ca acum 6 ani cand aveam un copil si ma simteam obosita sa imi fi pus cineva viitorul in fata:
6 ani mai tarziu: 3 copii, 3 varste, 3 nevoi (3000 de nevoi fie vorba intre noi), 3 ore diferite de trezire, 3 dorinte de joaca/petrecut timpul, 3 tonuri diferite de plans, uneori chiar si in cor (🤯), 24/24 doar in casa, satui de respirat acelasi aer, parinti doritori de a duce gunoiul indiferent de vreme si ora etc etc
Doamne, cum as fi mai gustat eu fiecare etapa din cresterea unui copil, cat somn as fi bagat cu ea odata, cum m-as fi rasfatat cu filme, carti si bai cu spuma (desi si la 1 si la 2 am gasit timp si imi fac si acum, dar nu am gasit placerea inca si nici relaxarea, adica o fac ca vreau sa raman eu vie!😅).
Cu Sofia am gustat cresterea dar ma plangeam de nimicuri. 🙈 Eram si eu necoapta, fie vorba intre noi!
Cu Sofia si Radu ma plangeam ca sunt trasa cand la unul cand la altul, dar chiar reuseam sa ii vad pe rand pe amandoi. (Nu bag mana in foc ca reuseam in primele 2 luni).😳
Cu Sofia, Radu si Andrei nu m-am uitat in oglinda de 3 zile. Ieri am iesit cu cei mari afara prin ploaie, va dati seama ce mult doream sa ies? Era noapte, cald, noi dornici de tacere. 🙃
Nu v-am scris aseara pt ca…recititi ce am scris mai sus! 👍
Insa asta a fost aseara in ultimele 2 ore inainte de somn.
Daca ati ajuns pana aici cu cititul ar fi pacat sa nu va zic si ce s-a intamplat bun peste zi: am facut 2 feluri de mancare, am reusit sa dorm putin la pranz sincronozand iar somnul baietilor, teme cu Sofia, mult stat cu bebe, discutii frumoase si utile cu Radu. Noaptea ne trezim la 2-3 ore, Andrei ca vrea mancare, eu…asa, sa ii tin companie. 🥴
Zi buna! Despre azi sper sa apuc sa va scriu diseara.😄
PS: Poza sper ca nu v-am mai aratat-o. E de acum o saptamana, dar memoria mea …😬
Ziua 17 – O zi normală cum am vrea să fie multe
Ziua buna se cunoaste de dimineata. Uneori se aplica, alteori nu. Insa azi chiar asa a fost. Am avut o prietena la ceai si copiii au avut partener de joaca. Andrei a dormit si putin inainte cat sa fac ordine (😬) si in timpul ceaiului (intr-un sistem lipit de mine). A fost o relaxare si o binecuvantare, recunosc! Dupa amiaza am impodobit cu totii bradul. Nu oricum, ci asa cum imi place mie: ascultand si fredonand colinde. Radu dupa ce a pus si steaua in varf, tot insista sa sufle in luminite ca in niste lumanari. Culmea e ca imediat ce sufla, ele se stingeau, dar hotomanele iar se aprindeau si ii dadeau de furca. 😅 Apoi a fost putin contrariat ca daca avem brad de ce nu este si zapada. 😐 Sofia a facut balet pe colinde si si-a pus amprenta pe brad cum a stiut mai bine. Tati s-a ocupat cu decorarul casei cu luminite (habar nu am de unde are atatea instalatii de brad!!😅). Andrei …a dormit. Fix asta ne si doream anul acesta de la el. La anul o sa ne rugam sa lase bradul in picioare presupun. 😬 La final l-am pus sub brad. Pai ce, nu este el cadoul anului acesta? 🥰 Dupa dus, imbracat in pijamale, tati a venit cu ideea de „seara de film” insa pe tabere. Copiii in camera lor la un film pentru copii, parintii in sufragerie la un film pentru ei. Nici ca se putea mai bine! (V-am zis ca am inceput sa ma uit la The Queen’s Gambit? 🤭 Cine e cu mine? (E foarte bun! E scurt, doar 7 episoade, atat cat trebuie pentru a prinde si finalul anul acesta!)) Voua cum v-a fost ziua? Poze cu brad nu va cer ….inca, dar pregatiti-le, nu ma voi abtine multa vreme!
Ziua 18, ziua 19- Prima plimbare în cartier şi acasă singură cu 3 copii
Ieri si azi lucrurile au iesit putin din rutina ultimelor saptamani. Doar putin, dar a contat mult.
Ieri am fost acasa ramasa singura cu cei trei copii. Nu stiu cum sa va zic, dar mi-a placut mult. Nu ne-am propus sa facem nimic special, am invitat pe cineva la noi la joaca. Da, inca niste copii! Iuhuu! Iar noi mamele am „savurat” cafeaua fugind dupa ei. Rasfat nu gluma!!😅 Insa chiar mi-a placut. A fost altceva.
Azi am iesit pentru prima data la o plimbare in 5 in…cartier!! 🥳 Nu stiu voi cum si ce credeti despre asta, insa mie imi plac plimbarile in cartier. In special cat erau copiii bebelusi le savuram si mai tare. Deci, inca un bebelus in familie, din nou plimbari scurte si dese prin cartier!! 😅Data aceasta nu a fost una scurta, am zis sa ne tot ducem daca tot eram neiesiti demult, insa am tinut cont sa avem si timp de intors pana la urmatoarea masa a lui Andrei!
A fost un timp bun. Semanam cu o gasca care a plecat la colindat, stim! 😂 Am remarcat multe capete ramanand fixate spre noi sau intorcandu-se sa ne vada mai bine. Nu, chiar nu mi se parea!😁
Nimic special ati zice, insa astia suntem noi, normali, fara vieti fabuloase, bucurandu-ne de lucruri simple si unii de altii.
Ziua 20 – Nu există perfecțiune
Cand a inceput Andrei sa planga era vreo 8 si ceva.
Cand Radu a aruncat cu ceva in Sofia era vreo 8 si ceva.
Cand Sofia a inceput sa tipe la Radu era vreo 8 si ceva.
Cand eu am inceput sa tip la amandoi era vreo 8 si ceva.
Cand tati l-a luat pe Andrei din bratele mele am crezut ca gata, va adormi, se va calma si noi vom avea un rest de seara ok, asa cum fusese pana atunci. Asa s-a si intamplat, Andrei a adormit ….pentru vreo 10 minute. Radu a stat linistit vreo 5 minute si dupa asta haosul s-a dezlantuit iar.
Cand ne-am asezat in pat pentru somn era vreo 9 si ceva. Eram plansi (aproape) toti, nervosi toti. Dornici de liniste, de a sta unii cu altii, dar fiecare cu gandurile lui.
Cand au adormit 4 din 5 era 11 si ceva….
Vreau doar sa va zic ca nu exista perfectiune in nicio casa, ca, din fericire, (sper ca) peste cateva saptamani astfel de episoade vor fi departe de noi si ca inainte sa fie bine-bine, e nevoie de a trece printr-un proces de acomodare. Iar uneori procesul e anevoios.
Spuneti-mi ca astfel de momente nu traim doar noi! 🥺
Ziua 21 – Greu să te împarți la 3
Am avut parte de prima plimbare doar eu cu Andrei in sistem de purtare, pe seara, racoare, el a dormit, eu am respirat. Am revenit acasa, el a dormit, eu mi-am vazut de alte lucruri cu Radu si Sofia. Insa seara s-a incheiat foarte tarziu, cu Radu asteptandu-ma sa ma intorc spre el sa il adorm si cu Andrei care a adormit greu, dupa Radu. Sofia si-a primit pupicul de noapte buna la micul dejun….cu dobanda!
Ziua 22 – Zile agitate
Am fost singura cu cei trei magnifici acasa. Ziua s-a impartit in doua – inainte de somnul de pranz si dupa somnul de pranz – iar eu in trei – repetat poezii si colinde cu Sofia pentru #serbareaonline, jucat cu Radu, adormit, hranit pe Andrei …si dragalit pe toti trei.
PS1: Nu am vrut sa ingrijorez pe nimeni prin lipsa filei de jurnal de ieri. Multumesc pt grija si ganduri. Nu e chiar asa rau pe cat credeti, dar uneori chiar nu prea ramane timp de scris. 🙏
Ziua 23 – Dimineți cu miros de…rutină
O alta dimineata la rand care incepe la fel la noi in casa. Andrei, cat este el de mic, are un ceas biologic bun tare. La 8:20 e setat Oricat de tarziu ne-am culcat. Incepe usor cu foiala, Apoi baga o maraiala, Da drumul la voce mai tare, Si apoi…eu cu el direct in picioare. Asta pentru a nu il trezi si pe Radu. La ora aceea deja Sofia si tati, singurii care muncesc in casa asta, iau micul dejun. Le dam buna dimineata, eu chioara de somn, Andrei ochios nevoie mare. Il las in scoica asezata pe masa din bucatarie, iar Sofia cat mananca are grija sa ii vorbeasca cate in luna si in stele. Eu profit sa ajung la baie, sa pun cafea in ceasca, sa bag ceva in gura ca stiu ca nu tine minunea mult. Cand toata lumea intra in camerele in care se lucreaza, se trezeste Radu. Fuguta si el la baie, apoi mic dejun in pijamale ca daca tragem de timp prea tare…riscam sa porneasca sirena lui Andrei caruia i se face foame si pofta de primul somn din zi. Da, e doar 9:30. Trebuia sa va descriu diminetile astea. Simt in ele miros de rutina, de acomodare. Iar asta e ceea ce imi place. ♥️
Ziua 24 – Nu vreau să vină seara!!
Daca diminetile incep sa miroasa a rutina frumoasa, serile incep sa aiba una mai grea.
Andrei de cateva zile plange seara imediat dupa masa. Pare a fi un reflux care il face sa devina agitat, sa verse si sa aiba un disconfort. Nu stim inca prea multe despre asta, dar ne informam si incercam sa gasim remedii de ameliorare.
Recunosc ca imi e teama putin cand stiu ca trebuie sa vina ora de masa seara. Si imi e si mai teama cand ma gandesc ca am putea sa o tinem mult si bine asa. Insa aleg sa raman optimista. Sa vad ce baiat dulce este, ce fel a inceput sa zambeasca si sa se uite dupa noi prin casa.
Il simt bun si cald si as vrea ca nimic sa nu il chinuie. La fel cum vreau si pentru fratiorii lui bineinteles.
E pretios baiatul nostru mic. E un balsam. Balsamul anului acesta. Iar eu ma simt norocoasa sa am in preajma mea nu una, nu doua, ci trei inimi numai pentru mine. ♥️♥️♥️
Ziua 25 – Alintături
Nu stiu cati dintre voi isi mai aduc aminte cand va povesteam de apelativele inventate de Sofia pentru Radu cand era el bebelus. Multe nici eu nu le mai stiu, dar Bâbâc şi Cubi Cubi sunt ramase in istorie. Asa isi manifesta ea iubirea pentru el. Evident nu a scapat nici Andrei.
Sofia catre Andrei: Cubi Cubi, ce frumos esti tu si adorabil!
Radu ciuleste urechile si mareste ochii: Nu, eu Cubi Cubi. Dei…nu stiu cum.
Sofia: Da, asa este nu poate fi si el Cubi Cubi. El este ….Bossy Bossy! Ce zici?
Radu: Da, el Bossy Bossy!
Gata l-au botezat!
Insist sa nu ii strigati si voi asa! Chiar insist!🙈
In alta ordine de idei, azi a fost o zi foarte buna. Relaxare, stat cu totii, somn, plimbare.
V-am zis eu ca ies curand cu ei trei la plimbare? Azi a fost doar o repetitie, l-am luat si pe tati cu noi!
Si poza asta nu imi face deloc cinste, nu se vede nici sistemul unde sta Andrei nici tunsoarea facuta azi. Deci nu e buna, punct!!😅
Hai fie, o salveaza Sofia si Radu!
Ziua 26 – Prima lună împreună
Aceasta zi e speciala, desi e cea cu numarul 26 de cand esti cu noi acasa, e cea cu numarul 30 din viata ta, bebe drag!
Prima lună în care ai început să ne fii şi să îți fim!
Niciodată nu va mai fi la fel o altă lună din viața ta sau a noastră împreună.
Niciodată nimic nu o va schimba pe prima.
Prima oară când te-am pupat s-a întâmplat în luna asta, prima dată când te-am atins, mirosit, simțit tot în luna asta a fost. Prima dată când te-a văzut tatăl tau şi te-a ținut în brațe, prima dată când frații tăi au pus ochii în tine, te-au atins şi ți-au zâmbit.
Prima oară când ne-ai auzit pe toți zicându-ți: „te iubesc!”…
Iar azi Andreiul nostru parca a stiut ca e ziua lui, a „cerut” in brate, a fost in centrul atentiei mai mult ca oricand. Si seara inca nu s-a incheiat, doar ca acum se odihneste. Cine stie cum ne vom distra la noapte. 😅😅
Isi permite, e ziua lui! E ziua lui! Prima luna impreuna s-a implinit azi!
La multe luni, dragul nostru Andrei! ♥️
Ziua 27 – Prelungirea Brațelor mele
De nu ar exista Prelungirea Mainilor Mele, nu ar fi usor si sigur mult mai putine momente le-as considera frumoase.
Prelungirea Mainilor Mele e acolo cand mainile mele au ridicat deja de 100 de ori cele aproape 5 kg ale lui Andrei si el tot nu vrea jos, cand mainile mele sunt ocupate cu spalatul copiilor mari si bebe deodata plange, cand oboseala pune stapanire pe spatele meu si amorteala pe bratele mele. Prelungirea Mainilor Mele curata legumele din care urmeaza sa fac eu ciorba cand m-or lasa copiii sa o fac, strange jucariile care sunt „plantate” de copii si pot deveni oricand niste capcane cand nu ai dormit prea bine si mai cari si un bebelus in brate, schimba scutece cat eu fac dus, se joaca seara cu cei mari cat eu ma duc „repede” sa il adorm pe cel mic…dar de iesit nu mai am cum sa ies.
Evident ca prelungirea nu are alt nume decat Tati si tot el e cel care nu lasa sa se simta in casa ca multe ar trebui facute, unele chiar urgent, el se duce si face ce eu am lasat de multe ori inceput. Asa „mama pune rufe la spalat”, dar „tati le intinde”. „Mama face mancare”, dar „tati a taiat legumele”. „Mama spala copiii”, dar „tata pregateste apa si strange din baie dupa” si inca multe astfel de lucruri.
Prelungirea Mainilor Mele are brate bune de somn, ar zice Andrei de ar putea, are jocuri interactive si frumoase, zic Sofia si Radu, are voma de bebe pe el la fel ca mine si rabdare ceva mai multa, zic eu.
Multumesc, tati! Fara prelungirea asta nu stiu ce fel ar fi fost, dar nici nu vreau sa stiu! Nu avem alte ajutoare, dar ne avem unii pe altii.
Ziua 28 – Unul febră, celălalt plâns
Cea mai grea zi de pana acum.
Radu: febra fara alte simptome.😪
Andrei: crize de plans seara inainte de somn.😪
Sofia: i-a citit lui Radu care statea cu 2 glugi in cap invelit in plapuma. 😊
Tati: a fost plecat cu treburi in oras.🙈
Eu: Nu o sa scriu cum m-am organizat ci cum m-am panicat cand mancarea nu era gata si lui Radu ii era foame, Andrei plangea ca dorea sa il adorm, iar eu…eu eram in priza, dar a trebuit sa aleg pe cine sa las putin sa planga.😥
Ziua 29 – Ne bucurăm când e linişte
Mult mai bine ca ziua de dinainte. Radu in sfarsit a revenit la starea de joaca si veselie, Andrei pe timpul zilei e linistit, chiar si pe timpul noptii.
Ma gandesc la el cat e de frumos, gingas si …chinuit in momentele de criza. Il banuim de colici, reflux si toate deodata. Mi-am pus in gand sa tin un regim mai strict in ceea ce priveste alimentatia in speranta ca il voi ajuta si ne va ajuta sa avem seri mai linistite!
E ceva nou pentru noi. Radu si Sofia nu au avut colici. Dar vom trece noi si peste asta!
In rest, toate bune! Ne pregatim pentru #Craciunin5. Primul asa! ♥️ Cu urarile revin mai pe seara….daca voi avea maini libere de scris! 😁
Ziua 30 – Ajunul Crăciunului
A fost o zi speciala, Ajunul Craciunului. Andrei parca a stiut ca e nevoie de putin mai mult somn din partea lui pentru ca noi sa simtim din plin sarbatoarea. Ne-a daruit liniste chiar si seara lasandu-ne sa ne tinem de traditia noastra de dinainte de el: o mica intrunire cu familia la noi acasa. Sofia si Radu au fost la colindat la bunici si nu as putea sa nu ii las (mai mult pe Sofia) sa va colinde si pe voi! Sa va fie inima plina de drag si bine, iar sub brad conteaza sa fiti voi alaturi de cei dragi. Asta da avere, nu?! Craciun fericit!
Zilele 31,32,33 – Primul Crăciun în 5
Primul Craciun in 5 aproape s-a scurs.
⭐ Am avut: oameni dragi alaturi, liniste, joc, timp de odihna, mancare cu gust ca in copilarie, dulciuri traditionale, dar si retete mai noi, colinde, atmosfera dorita, putin plans si agitatie (nu am fi noi daca nu am avea si asta), miros de brad, de portocale, lamai inflorit, cadouri de suflet, multa dorinta de bine si multa speranta!
Sunt recunoascatoare pentru tot, toate si mai ales toti!♥️
⭐Ce a lipsit: mi-a lipsit bunica.
Am avut mirosul ei, caldura casei ei, imaginea ei, dar a fost insuficient.
Un Craciun in care constat ca am mai crescut putin. Desi nu as fi vrut…
⭐Ganduri:
Sa pretuim fiecare clipa, fie ea mai grea sau mai usoara.
Uneori putem simti ca suntem saraci si bogati in acelasi timp.
Voua cum v-a fost Craciunul 2020? Ce ati avut, ce a lipsit?
Ziua 34 – Soluții mari la probleme mici
Ziua 35 – Crize, crize
Ziua 36 – Gânduri de încurajare
„Am mai fost pe aici!”
„A fost mai grea trecerea de la 1 la 2!”
„In curand va fi mai usor!”
„E normal sa nu fie mereu usor!”
„E normal sa nu iti iasa tot ce iti planifici, chiar si daca e vorba de o amarata de masa calda.”
Sunt doar o parte din gandurile mele atunci cand ziua nu e prea buna, iar dorintele sunt combatute de neputinta de a le realiza.
Azi am vrut sa le fac chiftele cu piure la pranz. M-am organizat cu umplutura de chiftele inca de la micul dejun, sperand ca le voi pune in tigaie rapid cat Andrei isi va face primul somn. Doar ca primul somn a fost pe mine, iar jos doar 5 minute…insuficient pentru a le pune in tigaie. Eram singura cu ei trei, nimic altceva in frigider demn de mancat si…le promisesem chiftele. Am incercat sa il tin in sistem cat curat cartofii. A plans. Nu dorea sa stea. L-am lasat in scoica in fata mea. A stat fix pana sa ii pun la fiert. Intre timp am dat drumul si la chiftele. 11 mi-au incaput in tigaie si cu alea am ramas. In rest a fost o incercare de a-l adormi sau de a-l face sa stea putin jos cat fac chestii necesare.
Sofia si Radu? S-au jucat frumos impreuna, au vazut portia lor pe ziua de azi de desene animate, au gasit chiftelele pe masa si le-au mancat asa goale, una cate una, in timp ce eu ii priveam si le multumeam ca nu sunt pretentiosi si ma faceau sa rad cu tot felul de chestii de ale lor.
Piure? Au mancat la cina.
„E normal sa nu pot fi mama de 3 pentru toti 3 in acelasi timp in aceeasi masura?”
„E normal sa fie zile in care sa nu iti doresti nimic pentru tine?”
„E normal sa plangi cand nu poti?”
Da, e normal! Experienta de dinainte imi zice ca nu va fi mereu asa, si sper sa se aplice si de data asta…curand!
PS: Conform graficului de crestere, Andrei e la puseu. Deci perfect normal tot ce se intampla! Ma ajuta sa stiu ce este cu el cand am zile ca astea. 😊
PS: Pozele le-am facut pt tati sa stie de noi in timp real. 😁
Ziua 37 – Revelionul cu bebe mic
Ziua 37 a fost si ultima zi din 2020. Anul in care s-a nascut puiul nostru cu numarul 3, in care ne-am mutat la o casa putin mai mare (cealalta ne ramasese mica), in care am stat foarte mult doar noi intre noi, in care am purtat fata mai mult acoperita decat descoperita. Dar un an bun pentru ca suntem impreuna si sanatosi.
Exact asta le-am zis Sofiei si lui Radu in timp ce stateam cu lumina stinsa, la geam si asteptam sa inceapa „spectacolul” artificiilor. Le spuneam ce ne-a lasat anul acesta si pentru ce trebuie sa fim recunoscatori.
Revelionul nostru a fost ca fiecare prim revelion din viata fiecarui copil al nostru: doar intre noi.
Evident Andrei s-a culcat mai devreme, iar noi ceilalti am alergat de la un geam la altul sa vedem artificiile, am ciocnit paharele, am baut sampania buna (dorinta lui tati este sa nu mai pastram nimic pentru vremuri speciale, ci sa ne bucuram de fiecare moment!).
Sofia mi-a zis ca ii place sa ne gatim toti 5 si sa dansam in sufragerie, deci cred ca vom mai face „Revelionul” si in alte seri! 😅
Ziua 38 – Prima zi din noul an
Prima zi din an am inceput-o putin mai tarziu ca toata lumea era obosita. Pana si Andrei a intarziat cu ceasul lui desteptator pus la 8 si ceva. 🙏
Dupa ritualul obisnuit, am incins un joc de prinselea prin casa (saracii vecini!). Asta l-a obosit teribil pe Andrei si s-a culcat vreo 2 ore….pe mine (o mare parte). A fost un timp bun impreuna, am regretat ca nu aveam o carte la indemana macar sa nu fac capatul la Facebook!😅
Mi-am dorit plimbare cu totii sa ne mai facem pofta de mancare si somn, dar nu ne-a iesit. Deh, desincronizare la somnul de pranz…
Sofia a zis sa mai incercam si maine sa ne propunem!😅
Ca in fiecare inceput de an (de vreo 2 incoace), prima saptamana din an imi iau o pauza de Facebook pentru a profita de timpul cu ei. Asa o sa fac si anul acesta. Deci urmeaza 7 zile fara Facebook, insa jurnalul #primele60dezile il voi tine in continuare. Voi face o exceptie seara inainte de somn sa vin cu postarea zilei.
Puteti incerca si voi aceasta cura „fara Facebook”. Las un link cu prima mea experienta de acum 2 ani. Radu era cu cateva luni mai mare ca Andrei acum, dar timpul impreuna a fost unul bun.
Ziua 39 – Pregătiri când ieșim afară – între râs și plâns
Mama draga, ce aventura este cand vrem sa iesim afara! Atat trebuie sa zic: „ne pregatim sa mergem la o plimbare!” ca incepe:
Sofia – „cu ce ma imbrac?”
Radu – „nuuu!” si o ia la fuga prin casa.
Andrei – „scart, scart” cand incep sa il infofolesc.
Sofia se imbraca singura, dar desi ii dau exact cu ce sa se imbrace, uneori nu gaseste cate ceva, nu poate nu stiu ce…Nu ar fi nicio problema, daca fix atunci Radu nu sta la tati la imbracat, nu vrea pantalonii, nu vrea bluza, vrea parca cu mami, dar trebuie sa astepte ca, fix atunci, mami e ocupata cu imbracatul bebelusului, lasa bebelusul lui tati, vine sa bage pantalonii lui Radu, trece pe la Sofia sa rasuceasca dresul, revine la bebe ca tati nu stie cum se imbraca salopeta aia cu prea multi nasturi sau se lasa prea impresionat de plansul lui bebe sau crede ca acesta plange din alte motive sau etc etc, revine tati la Radu, tot nu vrea cu el, revine mami la Sofia care nu poate baga blugii prea stramti pe ea, revine la bebe care vrea sa se termine odata! „Apai si noi vrem, ce numai tu?”
Trecem fiecare de 100 de ori printr-un loc ca nebunii, ne agitam, ne enervam cateodata, transpiram bine de tot noi parintii si cand ajungi sa ii vezi pe toti gata de iesit, tati zice „nu gasesc fesul lui Radu!”. 🤪
Da-i cautare la cuier! Incolo, incoace…”Radule, unde ai pus fesul??” Ca doar nu credeti ca a disparut din senin, dar il ia si ascunde/lasa prin locuri unde nu ar trebui sa fie! Trag un ochi la bebe: a adormit in bratele mele! Radu umbla incaltat in casa sa caute fesul, Sofia sta plictisita pe un scaun langa cuier, tati rastoarna, ridica, pufneste, icneste, eu …bufnesc in ras!
„Ce ai, mama?” „Ce ai, mai?” Si eu rad, rad si … scot alt fes dintr-un dulap…o merge si ala pentru 20 minute care le vom sta afara.
Dar nu am iesit noi afara?? Am iesiiit! 😅😅😅
(Parem cam dezorganizati, asa-i? Mereu mi se intampla haosul asta cand tinta mea e relaxarea si (ma) cred eu asa singura de parca doar ghetele mele, geaca mea si fularul meu ma asteapta de pus. Dar numai niste parinti de copii mici stiu cate trebuie sa faci pana ajungi la ale tale!!)
Doamne, jongleri trebuia sa fim!😂
Ziua 40 – Matematica cu 3 copii
Daca mi-a displacut ceva cu adevarat la scoala, in special in liceu, asta a fost matematica. Si totusi nu scap de ea nici cand incerc sa adorm copiii.
Pai cum sa va explic eu mai bine oare? Fac vreo x combinatii luate cate k, inmultesc incercarile si pozitiile de la zi la zi si … cu toate astea, uneori, rezultatul este invers proportional cu asteptarea mea. Asta face ca rata de eroare sa fie una mare si sansele de reusita mai mici decat …0.
Sa va dau o problema sa vad daca ati inteles. Radu isi face somnul de pranz la ora 2.
Andrei isi face somnul de pranz imediat ce se trezeste Radu. Aflati cand isi face somnul mama.
Si odata ce ati aflat raspunsul corect, veti intui ce aduce acesta cu el: oboseala, iritare, plans din partea lui, rabdare putina din partea mea.
Si totusi ce ramane de facut?
Doar sa gasesc alte cai de a cauta solutii. Uneori le gasesc usor, alteori se lasa mai greu.
Nu mai pun cantatul. V-am zis ca si noaptea ma trezesc si cant „Un elefant se legana” la orice miscare a lui bebe? 😅 Nu mi-o cere el, am eu sechele din timpul zilei. Sper sa nu il „stric” si noaptea ca nu-i a buna.
(Pfiu, atat am stat azi in dormitor in multele incercari de a-l adormi pe mezin, ca uitasem ca eram in cele 7 zile fara Facebook. Am stricat postul negru cum s-ar zice. 🙈)
Ziua 41 – Situații, emoții, sentimente, soluții
Am simtit nevoia sa va zic mai multe asa ca ar fi bine sa cititi aici tot ce nu puteam cuprinde intr-o postare.
Ziua 42 – Mama lui Andrei
Ziua 43 – Comparații între creșterea copiilor
Cand am deschis ochii dimineata, Andrei era treaz, se foia deja, dar era cu chipul luminos, zambea, gangurea timid. Imi place tare mult sa il vad asa. ♥️
Fiind doar eu si el acasa singuri toata ziua, a fost iar centrul atentiei mele. L-am putut tine in brate cat a fost necesar dupa fiecare masa, l-am pus in sistem si am iesit afara sa facem o plimbare. 😊
Mergeam si ma gandeam ce diferit crestem primii copii de urmatorii copii. Ce atitudine diferita avem noi ca parinti.
Daca ar fi suferit Sofia de reflux cred ca as fi fost pierduta cu totul, descurajata. Asta mi-ar fi luat puterea de a mai visa la altceva.
La Radu probabil as fi fost mai relaxata decat la Sofia, dar tot cu gandul ca asta ne va tine in loc, ca ne va rapi momente frumoase.
La Andrei ma concentrez pe a ramane cat mai relaxata si a ii oferi macar asta: linistea mea si suportul meu. Si imi e teama ca nu va ramane timp pretios cu mama pentru primii doi, ca ii voi priva de asta.
Cand a venit Radu in seara aceasta de la bunici, asa ce ne-am iubit si asa ce imi dau seama ca a crescut, ca cere, zice, e independent si are idei nastrusnice. E cand lipicios si pupacios, cand in miscare de abia reusesc sa il prind. 🥰 Abia astept sa vina si Sofia maine acasa.
Nu stiu daca ma credeti, dar imi doresc sa ii vad jucandu-se impreuna pe covor. Impingand masini si mingi si lasandu-le nestranse. Doar sa fie sanatosi si bine. Sa nu mai aud plansul chinuit al lui Andrei din fiecare seara la culcare. Sa le zic povesti si ei sa chicoteasca in pat. Sper cineva acolo sus sa auda gandul meu si sa il implineasca. 🙏
Ziua 44 – Zi bună în familia noastră
Imi e si teama sa zic, dar va soptesc macar: Andrei azi a fost bine. E adevarat ca si eu am facut cateva schimbari mici, insa a avut o zi buna. De ar fi asa mereu, ar fi minunat. Nu ma bucur pana nu vad zilele urmatoare, dar mi-a ridicat putin moralul. ♥️
Radu a fost mai toata ziua in miscare. Face ture peste tot, parca nu ii ajunge casa sa faca cate si-ar dori. Energia lui uneori ma bucura, alteori….🙈
Sofia a revenit de la bunici. Mi-a povestit cum a invatat sa coase. Imi dau seama ca fetita mea creste si simt bucurie, dar si regret cumva. As vrea sa ma bucur de cresterea ei mai mult, sa facem nestingherite, neintrerupte lucruri impreuna. Apucam destul de rar pentru cat mi-as dori, din pacate. 😶
Am avut o zi buna. Cand copiii sunt bine si eu sunt bine. Le-am dus dorul. Chiar daca uneori e greu sa ma impart, tot acasa ii vreau. Sa nu ratez nimic, sa nu lipsesc de la nimic. Si asa anii acestia cu astfel de indeletniciri sunt numarati pentru parinti, macar sa profit de toti. Parca o sa auziti peste ceva timp ca ii vreau iar mici, toti pe mine.
Ziua 45 – Ce înseamnă să fii mama a mai mult de un copil?
Sa fii mama a mai mult de un copil inseamna:
🎈sa canti celui mic si sa asculti in acelasi timp ce zic ceilalti copii;
🎈sa ridici/cobori pantalonii unuia la baie in timp ce cu cealalta mana tii bebelusul ridicat sa ragaie;
🎈sa te prefaci neingrijorata cand cei mari il pupa excesiv pe cel mic sau cand fac scheme periculoase in preajma lui;
🎈sa vorbesti in numele bebelusului pentru a-i face pe cei mari sa rada;
🎈sa gatesti/mananci/ajuti pe cei mari sa ia chestii de undeva in timp ce alaptezi;
🎈 sa intri in camera de la ora 9 seara si sa nu stii daca mai iesi sau chiar sa trimiti sms ca ai vrea si tu niste apa ca daca te ridici singura iti e teama ca ai pierdut 2 h degeaba cu bebe incercand sa il adormi.
🎈 sa te asezi noaptea la somn la mijloc intre copii sa nu se incalece, sa ajungi sa ii invelesti pe toti si sa fii sigura ca asa ai si tu loc in pat si nu pe stinghia lui.
🎈 sa te uiti la ei cum se dragalesc si in secunda doi ajung sa tipe de parca ar fi dusmani;
🎈 sa il certi pe unul pentru ca nu s-a purtat frumos cu celalalt;
🎈 sa incerci sa convingi ca povestea aleasa de unul dintre ei e interesanta si fascinanta fara sa isi dea seama ca de fapt nu vrei iar razboi intre ei sau sa ajungi tu sa citesti 2 povesti inloc de una;
🎈 sa inventezi un joc pe muteste doar pentru ca cel mic sa nu se trezeasca cat tu incerci sa il adormi langa el pe cel (putin) mai mare;
🎈 sa te gandesti noaptea ce ai facut in ziua ce tocmai a trecut pt fiecare dintre ei incat sa simta ca esti mama lor, ca au petrecut timp cu mami.
Ziua 46 – Conversații cu Andrei
Legaturile intre frati se creeaza inca de mici. Indiferent ca unul are 7 saptamani si celalalt 2 sau 6 ani. Trebuie sa gasim noi parintii o modalitate prin care sa ne relaxam sau macar sa parem relaxati si asta inca de cand venim de la maternitate. Sa avem grija cum reactionam cand cei mari sunt prea zburdalnici sau vor sa il pupe pe bebe intruna, vor sa il mangaie, sa il tina de mana, sa il traga de nas.
Toate acestea sunt normale, sunt curiozitati ale fratilor mai mari, dar si metode prin care creeaza legatura cu el. Insa noi clar nu ii putem lasa sa le faca pe toate.
Am comis-o si eu in primele 2 zile de cand eram acasa cu Andrei si am scapat un tipat la Radu pentru ca il apasase pe Andrei pe cap (cu totii stim cat e de fragila zona aia in primele luni) si cu Sofia ca, desi ii aratasem ca bebe e pe pat, era sa se urce pe el de 3 ori in 5 minute, din neatentie.
Reactia mea a fost instinctiva, cu intentia de a-l apara pe cel mic care nu stie sa se apere inca. Reactia lor a fost pentru putin timp de a plange si de a-l evita. Din fericire, am capacitatea sa vad semnele astea si, atat experienta anterioara, cat si tot ce am citit despre relatiile intre frati, m-au ajutat sa intorc rapid lucrurile incat cei mari sa nu devina gelosi, sa nu creada ca vinovat de tipatul meu e fratele mic sau sa gandeasca ca mami stie doar sa tipe de cand a venit bebelusul.
Drept urmare, de fiecare data cand anticipez un pericol sau o comit, scot cele 2 arme pretioase din maneca: ma folosesc de un joc inventat pe loc care sa rezolve cumva situatia sau de „vocea bebelusului” care incearca sa zica ceea ce nu ii place, ceea ce ar vrea/prefera. Rezultatul este ca Radu si Sofia ii aud dorinta, de cele mai multe ori i-o respecta (chiar daca doar pt 5 minute), se invata ca si el are un cuvant de spus, iar cel mai des rad. Iar rasul e bun, nu-i asa?
Copiii au prins repede ca putem vorbi cu el ca si cum ar fi un omulet mai mare si s-a ajuns aici:
Sofia si Radu vad impreuna desene. Intr-o zi alege ea, intr-o zi alege el ceea ce vor vedea. Tati ii ajuta sa puna desenul dorit la calculator.
Tati: Cine trebuie sa aleaga azi desenul?
Radu: Azi bebe Dei alege!
Sofia venind repede din alta camera: Ba nu, era randul meu!
Radu: Nu, tebe alege el! Da, mami?? Alege bebe Dei?
Eu: Pai cum sa aleaga? Stie el desenele?
Radu catre Andrei: Ce desen vei??
(A asteptat putin ca si cum trebuia sa raspunda cu adevarat.)
Radu catre noi: Vrea unu dino! (Vrea unul cu dinozaur!)
V-ati prins cine e cel care prefera dinozaurii, nu?
Deznodamantul este ca au vazut unul ales de Sofia, iar pe Andrei il vor lasa sa aleaga cand o sa stea si el in camera cu ei la vizionat! 😁
Ah, cum nu i-a iesit asta! Dar trebuie sa recunoastiti ca a fost buna incercarea!😅
Ziua 47 – Moș Ene nu mai vine!!
As avea sa va povestesc cateva lucruri pe care le-am facut noi azi, cum ar fi primul shopping a lui Andrei doar cu mami si tati sau cum Radu e la faza intrebarilor comice si uneori incuietoare (Întrebare:Ce e asta? Raspuns: Pizza! Întrebare: Ce e pizza? Raspuns: Asta!), cum Sofia a invatat sa coase si cere ata si ac sa isi coase niste sosete, dar nu o s-o fac azi.
Azi o sa va vorbesc despre somn.
(Nu al meu. Ca daca v-as vorbi despre al meu in perioada aceasta ati zice ca e vorba de vreo gluma. Mamele stiu de ce! 😂)
Despre somnul lui Andrei. Nu cele normale ca orice om, ci acelea de vreo 20 de reprize scurte in numai 4 ore. 😬
De la ora 19 la ora 23, Andrei al nostru a scancit, a mai si plans, a mai si ras, dar cel mai mult a dormit. Insa nu un somn legat sa intelegem si noi ceilalti ceva din timpul acela. Somnuri scurte, cateva pe mami, unele putin mai lungi pe tati, unele neasteptate, altele mai scurte decat cele … scurte pentru ca a atins patul prea repede, multe profunde de ziceai ca „gata”, putine cu ragaz pentru noi de mancat ceva intre timp.
Doamne, ce noroc de Netflix! Asa am mai vazut si eu un film. Nici nu am putut boci la el, desi mi-ar fi venit, dar imi era teama sa nu trezesc odorul.
Ps1: Apropos, odorul e pe genunchi si tare mult imi doresc sa fie ACEL somn si sa reusesc un transfer, cu ragaz de mers la baie!🙈
PS2: Filmul vi-l recomand, dar nu chinuiti si tatii, al nostru s-a simtit pedepsit. Asa e cand alege femeia! 😅
Ps3: Va las dovezile. Nu toate, doar alea in care inca zambeam si dadeam bine. 🙈
Ziua 48 – Fratele mijlociu, Radu, și acomodarea lui cu tot ce se întâmplă
De vreo 2 săptămâni am început să scriu la acest articol.
E despre Radu şi acomodarea cu fratele mai mic.
Îl observ pe Radu meu zilnic cum creşte…
Îl observ pe Radu meu zilnic prin ce trece ca să crească…
Nu mereu e uşor, dar ce băiat deosebit devine!
Povestea întreagă o găsiți aici.
Ziua 49 – Nimic nu e permanent!
Nimic nu e permanent!!
Asta vreau sa va repetati, dragi mamici, atunci cand simtiti cum mijlocul va da cate un semn de la atata plimbat, carat si leganat, cand parul cere spalat si pieptanat si voi inca nu ati linistit copiii, cand va treziti dimineata obosite, cand va culcati seara prea nervoase, cand va beti cafeaua alaptand, cand copilul mic e la san iar in spatele voastru celalalt copil intreaba la el cand te intorci ca nu poate adormi.
Nimic nu e permanent!
Spre exemplu la noi nu mai este ritual de somn cu plimbat+cantat+ridicat. Acum e plimbat+ridicat+hota+mutat de la mami la tati+in camera+iar ridicat+iar supt+iar sunete albe+parca-i gata+iar ridicat+cantat+alaptat.🤯
Deci nimic nu e permanent, da?
Ps1: Nu ma plang, doar as vrea sa stiti ca viata cu un bebelus nu e doar pufosenie, zambet stirb, colacei intre picioare, bucurie, extaz, incantare. Ea e cu de toate! Dar „Nimeni nu a zis ca e usor, ei doar au promis ca va merita!”
PS2: Acum 5 minute a adormit (00:12). Pare ACEL somn, asa ca trimit ganduri bune tuturor mamelor ce sunt acum in situatia asta. Celorlalte care au trecute am vrut doar sa le amintesc ca au copii mari si sa se bucure de ei, cu ei. Iar celor care se pregatesc sa aiba un bebe curand, le transmit putere si rabdare, dar mai ales incredere ca daca e sanatate, trec toate, iar noi, mamele, suntem mai puternice de atat! 🤗
In alta ordine de idei, il ador asa cum este!
Ziua 50 – Pregătiri de vacanță
Azi e despre bagaje.
„Cum?? Pleci in vacanta cu 3 copii dintre care unul de nici 2 luni?? Esti…curajoasa!”
Nu as zice! Mai degraba:
1.Am invatat ca atunci cand sunt asa mici e mai usor decat atunci cand sunt mai mari.
2. Ne face bine tuturor sa schimbam aerul!
3. Cei mari au nevoie de amintirile astea! Si noi la fel!
4. Am luat-o progresiv: cu Sofia la 5 luni, cu Radu (si Sofia) cand el avea 2 luni, iar acum cu toti 3 cand Andrei are aproape 2 luni. Deci pas cu pas, metoda lingurita!
5. Plec cu asteptari 0, dar linistita!!
Va tin la curent! Pana atunci sa nu uit sa iau „bagajul” cel mai important, nu? ♥️
Voi cand ati plecat prima data in vacanta cu copiii?
Ziua 51 – Prima zi de vacanță în 5
Aceasta zi a fost despre joc, joaca si prietenii.
In primul rand vreau sa va zic ca drumul spre minivacanta noastra in 5 a fost neasteptat de usor.
Andrei a dormit tot drumul (~4,5h) cu o mica trezire pentru a manca. 🙏
Radu si Sofia s-au jucat impreuna cu mine. Am luat cu noi destule jucarii dar „Despartiri in silabe”, „Micul imbatabil”, tablitelr magnetice de desenat, muzica de copii, cd-ul cu o poveste in masina fac magie daca are cine sa ii tina antrenati si sa ii ghideze. Mi-a placut sa descopar ca jocurile care par potrivite Sofiei le-am putut adapta perfect incat sa se simta si Radu implicat.
Pe ea o puneam sa gaseasca silabele, pe el sa compuna imaginile, pe ea sa raspunda la intrebarile mai grele, pe el la cele mai usoare sau le adaptam incat sa fie potrivite varstei lui etc.
Apoi mult asteptata zapada si prietenii cu care s-au revazut au completat ziua perfect.
Au fost si momente intense intre copii, ca na, asa este pana se acomodeaza, dar toate s-au rezolvat usor si sper sa fie asa si in urmatoarele zile.
Daca maine apuc si eu sa ma dau cu sania chiar e un concediu reusit.
Ziua 52 – Iarna cu 3 copii
A fost ziua care mi-a amintit cand NU imi place iarna, dar si cand imi place iarna.
De ce NU: e vorba despre imbracat 3 copii de la stadiu de pijama pana la stadiul de echipament de sanius. Asta ia deobicei 40 de minute. 🙈 (reusesc in 20 daca ma organizez din timp sau am un ajutor)
De ce DA: e vorba despre rasul lor, obrajii lor rosii, despre mersul lor greoi prin zapada, despre strigatele lor de incantare cand sunt doar ei, zapada si o sanie. Asta ia deobicei 20 de minute. (Cu prelungire pana la 40 de minute daca nu vrea niciunul pipi, nu e obosit sau nemultumit de ceva)
Apoi cateva ore repaus si ….o luam de la capat.
Andrei? A scos si el nasul la aerul rece de munte, a fost bland si ne-a lasat sa ne dam cu sania. Iar pe seara m-a sechestrat in camera sa ii fiu aproape in lupta lui cu refluxul. Sper maine sa aiba zi buna!
In concluzie a fost foarte bine si azi! Mai ales ca….mai ales ca…partiiiie!!🥰
Ziua 53 – De unde știm când suntem iubiți?
De unde stim cand suntem iubiti?
Pai unii se iau dupa numarul de buchete de flori primite, altii dupa cinele romantice la care participa, sunt si care se simt iubiti daca au parte de o vacanta, de imbratisari, dar la multi dintre cei care devin parinti nu mai este asa.
Iubirea se arata si se masoara in a manca pe rand, in „il tin eu in brate cat…”, in „il imbrac eu pe R si tu pe A”, in „nu am intrat in camera sa nu va deranjez” etc.
La noi azi s-a aratat prin:
Eu: „plecati voi pe partie, eu raman cu bebe si Radu aici. Ati venit sa va distrati, deci nu stati ca eu ma descurc!”.
El: „am venit sa fim cu totii si sa ne simtim toti bine. Ramanem toti in curte!”
Asa s-a ajuns sa petrecem ziua de sambata la sanius/bulgareala/somn/relaxare in curtea pensiunii cu totii!
Da, m-am simtit iubita!
PS: Semnul ca ne apropiem de finalul unor prime 60 de zile de acomodare cu bebe acasa este tocmai asta: mai facem si altele pe langa schimbat scutece, dat sa manance etc. E de bine, va zic eu!
Pentru cei interesati totusi, Andrei a facut un somn bun afara si vreo … multe si scurte in casa, a fost vesel, gangureste si urmareste tot mai bine cu privirea diverse obiecte sau se intoarce dupa vocea noastra, e vrajit de atentia fratilor mai mari si … a tinut-o pe mami 2 ore in camera cu sunete albe si muzica de relaxare doar pentru ca somnul in care intra nu era mai lung de 10 minute, iar teama mea sa nu inceapa iar concertul era mare. Insa nu ma plang. E si asta o forma de relaxare daca stau sa ma gandesc bine! ☺️
Voi cand va simtiti iubiti/e?
Hai ca stiu ca sunteti majoritatea parinti. Nu ma mir daca spuneti „cand duce gunoiul fara sa ii zic de 10 ori!” 🙈
Si nici nu sunt invidioasa daca imi ziceti de alea cu numar de karate, de buchete si cine romantice.😏
Ziua 54 – Acasă la noi e cel mai bine
Frumos mai este in vacanta, dar nimic nu egaleaza momentul cand te intorci acasa si te cocolosesti in patul tau, copiii mari se joaca pe langa tine, cel mic vrea somn, sotul ar bea un ceai, iar eu ma gandesc „Sunt acasa, am facut-o si pe asta!”.🙃
(Sunt singura care se simte dupa vacanta ca si cum ar fi calcata de tren? Singura careia drumul de intoarcere i se pare foarte lung si greu? Singura care ar vrea sa se inventeze desfacerea bagajelor singure?🤔)
In alta ordine de idei, seara minunata va uram alaturi de cei dragi voua! 🤗
Ziua 55 – Somnul mamei
Nu stiu daca ati observat, dar am lipsit ieri cu fila de jurnal. Motivul? Am adormit in timp ce il adormeam pe Radu. 🙈Andrei dormea deja de-a dreapta mamei, Radu se foia de-a stanga mamei si am ales sa stau linistita pana adoarme. Intentionam sa ma ridic apoi pentru baut apa, mers la baie si schimbat in pijamale. Si am si facut asta dar la ora 1 cand s-a trezit Andrei pentru prima masa.😅
Ce observ acum fata de la primul copil, este ca adorm mult mai repede intre treziri, ca somnul imi este chiar profund cand sunt lasata sa il fac. Asta ma ajuta sa ma odihnesc ceva mai bine decat la ceilalti doi copii.
Un alt lucru fain despre care nu v-am zis este ca Andrei nu prea amesteca lucrurile: ori mananca, ori doarme. Acest lucru e util noaptea ca se trezeste doar pentru masa si nu sta cu sanul in gura doar sa stie ca sunt acolo. Insa e greut ziua pentru ca daca lui nu ii convine ceva si eu vreau sa il alin la san, foarte rar o face.
Spre exemplu intr-o zi il rugasem pe tati sa ii schimbe scutecul cat eu asez masa de pranz. El doar a pipait si mirosit si cum nimic nu i s-a parut suspect, l-a asezat pe bebe in scoica. In timp ce mancam evident a inceput sa planga. L-am luat si incercat sa il asez la san. Nimic! Plangea, impingea, se foia. M-am gandit ca poate are reflux, il tineam sus, insa tot plans si foiala. Am verificat „lista” din capul meu cu voce tare: „somn – abia s-a trezit, mancare nu vrea, scutecul abia e schimbat”. Atunci am aflat ca nu este. Imediat ce l-am schimbat (chiar era necesar!!) am putut sa imi continui masa, el stand in scoica linistit.
Si au mai fost situatii similare.
Ziua 56 – Câteodată e greu și atât
Azi e despre Sofia si Radu care au momente bune dar mai mult separat. Radu e cel nemultumit, cel care nu vrea nimic ca ea sau din ce alege ea. Ar vrea sa se joace doar dupa regulile lui si se supara cand nu ii iese. O perioada perfect normala la cei 2 ani jumate ai lui, dar tare greu de dus in conditiile in care nu este doar el de impacat si urmarit.
Ce fac?
Uneori nimic!
Alteori aplic tehnica „gasiti o solutie singuri”.
Dar cel mai des il iau de o parte si il las sa isi consume plansul, il implic in ceea ce fac eu atunci dandu-i ceva de treaba.
Sunt si zile in care rabdarea mea e greu incercata, dar ce e de facut?
Azi a fost un moment cand nu am reusit sa fac niciuna din cele de mai sus si drept rezultat a plans, s-a trezit Andrei, au plans amandoi si nu am reusit sa ma impart cat mi-as fi dorit.
Insa o sa ma alin ca m-am impartit destul de bine in alte momente la fel de grele si asta e.
Cam atat despre noi in aceste 2 zile.
Voi ce retineti bun din ziua voastra de azi? Bun, da? Bun sa va fie ultimul gand inainte de somn.
Ziua 57 – De 2 luni împreună
Il cunoasteti pe #BlueEyes ?
E micul nostru cadou primit acum 2 luni, care a transformat familia din patrat in stea si care ne este binecuvantare, bucurie, noroc.
E Andrei al nostru cu maini zemoase, picioare pufoase si falcute delicioase.
Tinut in brate mai tot timpul, dornic de socializare, deschide larg ochii cand e in prim plan, baga un zambet stirb si ne face pe toti sa roim in jurul lui.
Sa (ne) traiesti, minune!
Ziua 58 – Când mami e bine, e totul chiar foarte bine!
Si iata cum usor, usor, se apropie de final acest mic jurnal. Cand am ajuns acasa cu Andrei in urma cu 58 de zile, ma copleseau toate. Simteam cum nu imi ajunge nimic si totodata ca nu mai am nevoie de nimic. Eram cand foarte vesela, cand foarte anxioasa, cand foarte coplesita. Nu as vrea sa zic ca nu mai sunt asa sau ca nu voi mai fi, insa deja intrezaresc speranta in mine.
In ultimile zile am fost mai aproape de cea care ma stiam eu inainte de a mai adauga un copil in ecuatie.
Azi am fost doar noi 4 acasa si am bifat o gramada de lucruri: curatenie ca lumea intr-o camera, ordine in restul, pranzul l-am improvizat, cina am gatit-o mai temeinic, teme cu Sofia, am sincronizat baietii la somn si eu am ascultat un seminar in casti.
Astea sunt zilele care imi plac. Imi place sa am energie, sa ma pot organiza si sa iasa lucrurile frumos. E adevarat ca nu depinde numai de mine, e adevarat ca nu influenteaza doar venirea lui Andrei totul.
In continuare consider ca e necesar sa avem rabdare cu noi ca mame si femei ce suntem. Sa ne acordam timp de acomodare si sa privim cu incredere spre viitor, iar cand nu mai putem, macar sa nu ne invinovatim. Sa cautam un moment de a respira si sa mai lasam ce nu e important si urgent.
Aproape regret ca se termina jurnalul. Iar la inceput ma gandeam oare ce o sa scriu in fiecare zi?
Ziua 59 – Despre kilogramele mamei
In seara aceasta am avut un moment de respiro dupa dus. Andrei dormea, Radu si Sofia se uitau la un film animat, astfel am profitat si am facut rapid un gomaj cu zat de cafea, ulei masline si miere de albine. Nu se mai intamplase demult minunea, dar nici chef nu avusesem.
Si pentru ca eram pusa pe rasfat si timp pentru mine, am zis sa ma urc si pe cantar. Nu se schimbase nimic fata de acum 2 saptamani, dar e mai bine oricum.
Primul lucru pe care l-am observat la toate cele 3 sarcini cand m-am dat jos de pe masa de nastere (mai putin la Sofia ca eram inconstienta si am remarcat mai tarziu) a fost „ce bine si usoara ma simt fara greutatea burtii!”.
La Andrei am luat in greutate 17 kg. In ultimele 2 saptamani inainte sa nasc imi tineam burta cu mana in anumite situatii, in special seara. Mi se zicea ca nu sunt mare, nici eu nu ma vedeam exagerat de mare, dar ma simteam grea. Ma miscam greu, nimic nu ma mai incapea, ma incaltam greu, de fapt cu ajutor extern 🙈 si toate astea ma faceau sa doresc sa stau doar in casa.
M-am intors acasa cu 7 kg mai putin, iar in 2 luni am mai dat 5. De fapt s-au mai dus ele de la sine. Am norocul sa am un corp care pare ca isi revine destul de usor. Din experienta stiu ca kilogramele ramase in plus nu se vor mai da asa usor jos, insa nici nu pun presiune pe corpul meu acum. Teoria spune ca corpul isi revine tot in 9 luni atat cat i-a fost necesar in sarcina. Insa practica cred ca depinde de multe: metabolism, gene, cum reactioneaza corpul la stres etc etc.
Iar cu 3 copii chiar nu cred ca voi ramane nefugarita. 😅.
Daca la capitolul acesta nu ma ingrijorez, nu pot zice asta si despre dantura. Aceasta a suferit mult in toate cele 3 sarcini, dar cred ca cel mai mult acum. Practic devine o urgenta ajunsul la dentist. Daca greutatea poate astepta si nici nu ma nemultumeste momentan, dintii imi amintesc zilnic ca e nevoie sa am grija si de mine, sa fac ceva cat mai repede.
Ziua 60 – Sfârșit de jurnal – concluzii
Buum! Aaa! Oaaa!!
Cam asa ne-am inceput ziua de azi la ora 7 dimineata. Sa va traduc. Radu a cazut din pat! S-a speriat si a inceput sa planga. Andrei s-a trezit si el si a inceput sa planga.
Eu nu stiam pe care sa il iau si pe care sa-l impac.
Memorabil moment de sfarsit de jurnal, nu? 🙈
(Toata lumea a fost ok! Lucrurile au revenit la normal rapid, doar ca somnul lor a fost intrerupt si reluat cam peste o ora si ceva. )
Si totusi altceva doream sa va zic eu azi. Sa o luam in ordine:
1. Va multumesc ca mi-ati fost alaturi in cele 60 de zile (si nu numai). Fiecare like, inimioara, comentariu mi-au dat curaj si m-au facut sa nu ma simt singura.🙏
2. Chiar daca pun punct acestui jurnal zilnic, deschid un alt topic #viatacu3copii unde veti gasi franturi din viata noastra de fiecare data cand simt sa impartasesc.🤗
3. Am multe planuri si dorinte pe care imi doresc sa le pun in practica si care sigur o sa va fie pe plac, insa nici nu vreau sa pun presiune prea mare pe mine acum, prin urmare, va rog sa aveti rabdare cu noi sa ne dezmeticim mai bine. ☺️
4. Va las un link cu tot ce au insemnat pentru mine aceste prime 60 de zile cu bebe Andrei acasa. Sper sa va placa si sa il dati mamelor la inceput de drum sa le fie de folos, sa stie ca nu sunt singure.🥰
PS: Poza aceasta, cu noi asa ravasiti, dar imbratisati, ne reprezinta foarte tare acum.
