Tuturor ne plac momentele acelea în care omuleții pe care îi creştem lucrează concentrați la ceva, taie, lipesc, notează şi sunt preocupați să iasă bine. Doar că astfel de momente nu sunt foarte dese în primii lor ani de şcoală. Însă atunci e momentul propice să le oferim instrumentele necesare pentru a-i ajuta să lucreze cu pasiune, concentrați şi răbdători toată viața.
Răbdarea este un concept foarte greu de înțeles pentru copii. Când sunt mici, copiii cred că totul există aici și acum. De aceea le vine foarte greu să înțeleagă că ceva care le place foarte tare se poate întâmpla abia peste două săptămâni. Cu siguranță ați fost și voi puși în situația în care i-ați anunțat că veți avea musafiri în weekeend pe cineva drag lor și v-au întrebat de o mie de ori când e acel moment, când vor veni acele persoane atât de dorite. Acest lucru se întâmplă cu precădere până în momentul în care știu bine zilele săptămânii și înțeleg succesiunea lor. Cu cât cresc, adică după 6 ani, le va fi mult mai clar cum stă treaba cu timpul. Cu toate acestea, la mulți dintre ei, nu le va veni ușor, natural să aibă răbdare. Răbdarea se cultivă, pas cu pas, toată viața.
Ceea ce trebuie să aveți în vedere atunci când vreți să le creșteți copiilor de peste 5 ani răbdarea este să fiți atenți și la gradul lor de reziliență. Adică cam cât de rezistenți sunt ei la frustrare.
Cum se manifestă când nu găsesc un obiect, când nu reușesc ceva de prima dată, când pierd la un joc. Nu vă panicați dacă la toate aceste exemple de mai sus realizați că ai voștri copii nu stau prea grozav. Însă puneți-vă pe treabă consecvent, cu răbdare și perseverență și ajutați-i să își crească această toleranță la frustrare. Cum?
- Începeți de cât mai devreme să aveți jocuri la măsuță. Atât voi cât și ei așezați unul lângă celălalt puteți colora, desena, înșira mărgele pe o ață, ca mai apoi, după 6 ani lucrurile să alterneze între lucruri serioase (colorarea și numirea literelor, cifrelor, decupatul lor, teme etc) și lucruri care îi destind (puzzle, pictat pietre, plastilină etc). Păstrați în tot acest timp atmosfera de bucurie, de conectare, de joacă.
- Pe lângă jocurile la măsuță, creați un obicei pentru jocuri de societate cu reguli clare pe care copilul trebuie să învețe să le urmeze, să îşi aştepte rândul. Nu îl lăsați să câștige mereu!! Dacă veți face asta nu îl veți ajuta prea mult în scopul vostru de a-i mări gradul de răbdare. Fiți atent la comportamentul vostru atunci când el se va supăra că nu a câștigat, dar și atunci când voi nu câștigați. Copiii preiau aceste comportamente și atitudini prin imitarea lor.
- Dacă vă cere ajutorul când nu se pot încheia la geacă, când nu găsesc fesul sau caietul, când nu reușesc să deschidă o sticlă, nu vă grăbiți să le satisfaceți dorința imediat! Foarte mulți părinți cred că e de datoria lor să sară ca arși când copilul vrea apă sau s-a murdărit și nu are șervețel la îndemână. Lăsați-i să facă ceea ce știți că pot face sau măcar așteptați să vă ceară ajutorul. A cere ceva înseamnă a conștientiza că are o nevoie, deci a fi pe punctul de a căuta o soluție care să rezolve nevoia. Nu trebuie să îi privăm de satisfacția de a fi rezolvat ceva de unii singuri. Îi putem ajuta pe termen lung mult mai mult dacă îi lăsăm să arate că pot, îi ghidăm cu blândețe și tact, dar nu ne mobilizăm (imediat) pentru ei. (de exemplu, putem zice: Șervețelele sunt pe masă dacă pe ele le cauți!, dar să îi lăsăm să se ducă singuri.)
- Creați situații în care aveți nevoie voi de ajutorul lor. Eu pun în practică acest lucru destul de des în special când copiii par nemulțumiți de orice este în jur și nimic nu îi încântă să facem. Îi iau cu mine la bucătărie și îi rog să bată ei ouăle pentru omletă sau îi pun să curețe/decojească/spele legume pentru mâncare. Îi rog să împăturească șosetele, să mă ajute să sortez rufe pentru spălat, să aleg cu ce să mă îmbrac când ies afară etc. În spatele acestui lucru stă creșterea gradului de a sta într-o sarcină mai mult timp, de a îndeplini ceea ce i-am rugat. În plus le crește și stima de sine când constată că avem nevoie de ei, că ei pot face ce fac adulții. Mare grijă să nu îi criticați când greșesc ceva sau nu fac ca voi. Riscați să nu mai vină a doua oară să vă ajute și ar fi păcat.
Ştiu că mulți părinți în etapa aceasta încep să aibă primele „războaie” cu temele copiilor. Am scris un articol foarte detaliat despre asta aici, dar ce vă pot spune în plus este să vă fie vouă clar că temele sunt ale lor, că voi dați tonul atmosferei când vine vorba de ele, voi aveți puterea să transformați acest moment din unul urât într-unul frumos. Cu răbdare, cu tact, punctând ce fac bine, cu pauze scurte între calupuri de exerciții. Nu e mereu uşor pentru noi, dar şi pentru ei e o etapă importantă şi grea.
Despre răbdare şi concentrare am mai scris aici şi aici. Sper să vă fie de folos acest articol. Vă rog să dați şi altora să citească dacă vă place. Mi-ați răsplăti efortul şi mi-ați umple inima de bucurie. 🙂