Vorbeam cu o prietenă veche (una cu care am vorbit şi despre farduri, pantofi, sală, cărți, plictiseală, nervi, serviciu, rochii, petreceri de o mie şi una de ori în trecut, şi cu care sper să o fac cu aceeaşi lejeritate şi fără „repede înainte” de alte 2345679 de ori de acum încolo) şi îmi povestea...

Nerăbdarea, frământarea, insomnia, încercarea de a mai sta treaz deşi a trecut demult ora de somn, bucuria, emoția, le ştiţi? Sunt sentimente magice şi bune pe care ni le dorim la nesfârşit! Le descoperim încă de mici copii şi încercăm să le păstrăm vii mereu. Le regăsim în perioada sărbătorilor, an de an, iar certitudinea...

Simțeam că Radu meu a trecut peste ora în care lucrurile vor decurge firesc. Ştiam că orice negociere va fi fix degeaba. Nu puteam să mai amân inevitabilul şi nici să întorc timpul pentru alte decizii. I-am explicat ce voi face, i-am luat jucăria din mână şi am înapoiat-o băiețelului, l-am luat în brațe şi...

Îi țineam pe picioare ca pe nişte păpuşi vii, erau fix distanța dintre genunchi şi burta mea. Stăteam cu ei față în față şi le vorbeam, îi miroseam, îi lăsam să mă privească. Deşi erau lipiți de mine mereu, interacțiunea noastră era bazată pe nevoi: a lor de mâncare, schimbat, adormit, alintat, a mea de...

Sper că nu credeați că o să vă las fără povestea noastră de început de an şcolar. O aducem în discuție cu o mică întârziere, dar am avut motive întemeiate şi serioase să fie aşa. Vă spuneam nu demult că toamna mereu vine cu schimbări în cazul familiei noastre. Îmi vin în minte veştile că...